Vicepreședinta CE semnalează: UE se confruntă cu un deficit  de peste 1 milion de cadre medicale. Exodul medicilor din România, îgrijorător

Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, a semnalat, într-un discurs susținut în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, cu privire la exodul medicilor din România, dar și cu privire la criza de medici din întreaga Uniune. 

„Ne confruntăm cu o realitate îngrijorătoare în domeniul sănătății. Ducem lipsă de peste un milion de medici, asistenți medicali și moașe la nivel european. România este printre cele mai afectate state, având una dintre cele mai mari rate de emigrare ale medicilor. În ultimii ani, peste 15 mii de medici și mai mult de 50 mii de asistenți medicali au părăsit țara. Trebuie să acționăm acum, ca să putem facem față unor potențiale crize ce ar putea apărea în viitor”, a susținut comisarul european pentru competențe și locuri de muncă. 

Vicepreședinta Comisiei Europene a prezentat deputaților europeni, reuniți la Strasbourg, soluțiile pe care le va pune în practică Comisia Europeană prin intermediul inițiativei strategice Uniunea Competențelor: „Trebuie să ne asigurăm că şi grupurile sub-reprezentate au acces pe piața muncii, mai ales femeile.”

Investițiile în formarea, recalificarea și portabilitatea competențelor; foaia de Parcurs pentru locuri de muncă de calitate va promova salarii adecvate și condiții avantajoase pentru medici și atragerea talentelor din afara UE reprezintă obiective în noua strategie a Uniunii Competențelor. 

   Citiți și: Vicepreședintele executiv Roxana Mînzatu pregătește ”Uniunea Competențelor”, un pachet de măsuri pe care îl va prezenta în luna martie: Mă bazez pe un dialog puternic și constant cu toate universitățile europene

În căutarea unor perspective mai bune de carieră și remunerație în străinătate, o treime dintre medicii români au emigrat. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a publicat un raport în 2020 privind ”Contribuția medicilor și asistenților emigranți la combaterea crizei COVID-19 din țările OCDE”, care arată că o treime din medicii români au emigrat și își desfășoară activitatea în străinătate, fiind cel mai mare număr dintre cele 36 de țări partenere ale OCDE.

   Citiți și: Raport OCDE: România se confruntă cu cel mai mare exod de medici din lume. O treime au emigrat, căutând perspective mai bune de carieră și remunerație

Potrivit statisticilor OCDE, există și alte state europene care se confruntă cu o rată ridicată a doctorilor care emigrează. Slovacia, Estonia, Islanda și Irlanda se numără printele ele, însă România rămâne pe primul loc în acest clasament.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare