Vicepreședintele executiv Roxana Mînzatu pregătește ”Uniunea Competențelor”, un pachet de măsuri pe care îl va prezenta în luna martie: Mă bazez pe un dialog puternic și constant cu toate universitățile europene

Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Roxana Mînzatu, răspunzătoare pentru portofoliul oameni, competențe și pregătire a avut în această săptămână o serie de întâlniri cu Joseph Garrell, președintele Asociației Universităților Europene (EUA), și cu Jan Palmowski,  secretarul general al Alianței Universităților Europene de Cercetare Intensivă, ca parte a eforturilor sale de pregătire a Uniunii Competențelor.

Temele abordate în cadrul întrevederilor sunt ”Alianțele Universităților Europene, dar și alte forme de cooperare, diploma europeană, investiții și finanțare pentru universități, cât de puternic și cât de accesibil este și va fi Erasmus+”.

În acest context, Roxana Mînzatu a anunțat că pregătește Uniunea Competențelor, un pachet de măsuri pe care îl va prezenta public în luna martie.

”Acesta va viza competențele de bază ale elevilor, competențele digitale, stimularea formării în domeniile STEM, învățământul profesional și tehnic, portabilitatea competențelor și recunoașterea calificărilor”, a oferit câteva detalii vicepreședintele executiv.

Mînzatu și-a exprimat dorința de a contura ”măsuri care să sprijine fetele și femeile să aibă acces la oportunități potrivite cu talentul și forța lor”.

”Am spus, de multe ori, că educația reprezintă o prioritate pentru portofoliul social complex pe care am onoarea să îl gestionez! Toate realizările, ambițiile și toate mecanismele de protecție ale Europei depind de cât de bine sunt instruiți europenii, de cum este valorificat talentul acestora, de câtă siguranță și oportunitate le transferă educația pe care o primesc de-a lungul vieții, dar mai ales la nivel superior”, a mai spus oficialul din cadrul Comisiei Europene.

Roxana Mînzatu a reliefat rolul important pe care îl au universitățile în ”definirea viitorului oricărei societăți – cu atât mai mult într-o democrație, mai ales când vorbim de viitorul Uniunii noastre”.

”De aceea, mă bazez, în acest mandat, pe un dialog puternic și constant cu toate universitățile europene. Pentru că acestea sunt în inima comunităților și națiunilor care formează Europa în ADN-ul identității culturale și sociale europene, care ne unește”, a conchis aceasta.

Citiți și: Vicepreședintele executiv Roxana Mînzatu prezintă o serie de recomandări pentru consolidarea cooperării în domeniul învățământului superior în UE, în parcursul către o diplomă europeană comună

În cursa pentru recuperarea decalajelor față de alți actori globali, Uniunea Europeană are nevoie de forță de muncă calificată, ancorată într-o piață unică europeană care poate spori competitivitatea și rolul de lider al Europei la nivel mondial.

Acesta este unul dintre motivele pentru președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a responsabilizat-o pe Roxana Mînzatu cu un rol cheie în inițiativa recent anunțată, și anume ”busola competitivității”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare