“Viitorul vostru este în Europa”, le promite Ursula von der Leyen industriașilor europeni reuniți la Anvers înainte de summitul UE: Vom crea “EU Inc.” – un set unic și simplu de reguli pentru firme

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis la summitul industriei europene de la Anvers un mesaj ferm în sprijinul industriei europene, pledând pentru accelerarea investițiilor, reducerea birocrației și consolidarea pieței unice, într-un context de competiție globală tot mai dură.

Într-un discurs susținut în debutul summitului, șefa Executivului european a prezentat progresele înregistrate în primul an de mandat, arătând că investițiile în tranziția industrială au crescut semnificativ.

„Am dublat mai mult decât investițiile în tranzițiile industriale – de la 52 de miliarde de euro în 2024 la 115 miliarde de euro în 2025”, a declarat Ursula von der Leyen, în cadrul unei sesiuni de discursuri la care au mai participat premierul belgian Bart de Wever, cancelarul austriac Christian Stocker și premierul olandez Dick Schoof.

Ea a amintit propunerile de reducere a costurilor administrative pentru companii cu 15 miliarde de euro anual.

Cu toate acestea, președinta Comisiei a avertizat că ritmul actual nu este suficient. „Ați cerut schimbări reale și mai rapide, iar Europa se schimbă, dar trebuie să accelereze și mai mult”, a subliniat ea.

Sunt gata să construiesc cel mai solid argument comercial pentru ca industriile dumneavoastră să aleagă Europa. Cu rapiditate. Cu amploare. Cu acces la energie la prețuri accesibile și la noi piețe”, a promis von der Leyen.

Discursul de la Anvers a urmat unei alte intervenții pe care șefa Comisiei Europene a susținut-o miercuri în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, când Ursula von der Leyen a propus „o cale europeană spre independență”, axată pe comerț, piață unică, uniunea piețelor de capital, energie și simplificare.

„Competitivitatea nu este doar fundamentul prosperității noastre, ci și al securității noastre și, în ultimă instanță, al democrațiilor noastre. O Europă competitivă poate fi doar o Europă independentă (…) Avem a doua economie a lumii, dar o conducem cu frâna de mână trasă”, a spus aceasta, în ajunul summitului competitivității europene de la castelul Alden Biesen

În discursul de la summitul industriei europene, șefa Comisiei Europene a reluat mare parte din temele abordate și în dezbaterea cu eurodeputații, respectiv acorduri comerciale și deschiderea de noi piețe, reducerea birocrației și combaterea supra-legiferării, consolidarea pieței unice și crearea noului regim „EU Inc.”, finalizarea Uniunii Economiilor și Investițiilor și crearea Uniunii Piețelor de Capital pentru a mobiliza investițiile și asigurarea unei energii accesibile și stabile.

Un punct central a fost realizarea unei piețe unice complete și funcționale. „Barierele din interiorul Europei ne afectează mai mult decât tarifele din exterior”, a avertizat von der Leyen.

Comisia va propune luna viitoare „al 28-lea regim”, o nouă formă juridică europeană pentru companii, denumită „EU Inc.”, care va funcționa pe baza unui set unic și simplu de reguli valabile în toate cele 27 de state membre. „Antreprenorii noștri vor putea înregistra o companie în orice stat membru în 48 de ore – integral online”, a explicat ea, adăugând: „Aceasta este viteza de care avem nevoie și aceasta este «Europa făcută simplă».”

Pentru a sprijini investițiile, Comisia mizează pe finalizarea Uniunii Economiilor și Investițiilor. „Finalizarea Uniunii Economiilor și Investițiilor poate mobiliza până la 470 de miliarde de euro investiții”, a declarat președinta executivului european, precizând că, în lipsa unui acord între toate cele 27 de state membre, ar putea fi utilizată cooperarea consolidată.

În acest context, mesajul adresat industriei a fost de Ursula von der Leyen clar: „Viitorul vostru este în Europa”.

Mai mulți lideri europeni, printre care și cancelarul german Friedrich Merz și președintele francez Emmanuel Macron, s-au întâlnit miercuri la Anvers cu industria pentru a-și prezenta ideile despre creșterea competitivității industriale în Uniunea Europeană.

Întrunirea are loc la o zi după ce Emmanuel Macron a opinat că Europa se confruntă cu o „stare de urgență geopolitică și geoeconomică” în care dacă nu investește în competitivitate va fi „măturată” de SUA și de China. În schimb, Germania a tăiat din apetitul liderului francez pentru un nou mecanism de împrumuturi, precizând că acest subiect distrage puțin atenția de la miza reală, respectiv „problema de productivitate”.

Acest dialog precedă reuniunea liderilor europeni de joi, de la castelul Alden Biesen din Belgia, care a fost convocată de președintele Consiliului European, Antonio Costa, pentru a da un impuls politic domeniului competitivității și pieței unice.

Summitul este programat să se desfășoare pe parcursul a două sesiuni, una consacrată contextului geoeconomic mondial și alta strategiei internă a UE. La prima sesiune liderii celor 27 de state membre vor fi acompaniați de Mario Draghi, fost președinte al Băncii Centrale Europene, ex-premier italian și autorul faimosului raport privind competitivitatea europeană, document transformat într-un fel de doctrină în birourile de la Bruxelles. La cea de-a doua sesiune va fi prezent fostul premier italian Enrico Letta, cel care a redactat în urmă cu doi ani un raport privind valorificarea potențialului pieței unice.

Reuniunea are și o miză simbolică grație locului unde se va desfășura, în apropierea celor două orașe simbol pentru unitatea europeană – Maastricht și Aachen, dar și a apelurilor politice pe care autorii celor două rapoarte privind competitivitatea și piața unică le-au transmis liderilor – Mario Draghi propunând doctrina unui „federalism pragmatic” pentru a salva proiectul european prin „coaliții ale celor dispuși să acționeze”, iar Enrico Letta cerând integrarea energiei, finanțelor și telecomunicațiilor în piața UE pentru a nu ajunge „o colonie a SUA sau a Chinei”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare