Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și prim-ministrul Canadei, Mark Carney, au semnat joi, la Calgary, trei documente care redefinesc și impulsionează relația bilaterală ucraineano-canadiană, respectiv declarația Ucraina–Canada privind un parteneriat pentru 100 de ani, declarația comună privind consolidarea cooperării în domeniul apărării și securității dintre Ucraina și Canada și declarația comună privind cooperarea energetică Ucraina–Canada.
„Canada este, a fost și va fi întotdeauna un aliat de nădejde în lupta neobosită a Ucrainei pentru libertate. Astăzi, Canada și Ucraina au încheiat un nou parteneriat care va dota Forțele Armate Canadiene cu capacități de top la nivel mondial în domeniul dronelor, va crea locuri de muncă în toată Canada și va sprijini Ucraina în lupta sa pentru o pace justă și durabilă. Lupta Ucrainei este lupta noastră, efortul lor este cauza noastră, iar independența lor va fi victoria noastră”, a afirmat Mark Carney, într-o conferință de presă alături de președintele ucrainean.
La rândul său, Volodimir Zelenski a mulțumit Canadei pentru sprijin, subliniind că „este de o importanță capitală, mai ales acum”.
Welcome to Calgary, President @ZelenskyyUA.
A year ago, we stood together in Kyiv’s Sophia Square — the centre of Ukraine’s battles for liberty and celebrations of your freedoms.
My message then is the same as today: Canada will always stand with Ukraine. pic.twitter.com/p7PpWEFEuu
— Mark Carney (@MarkJCarney) September 10, 2026
Declarația privind parteneriatul pe 100 de ani prevede aprofundarea cooperării bilaterale în domeniul apărării, al creșterii economice și al reconstrucției Ucrainei, cu accent pe inovare și parteneriat.
Documentul exprimă și intenția Canadei de a include Ucraina în programul Electronic Travel Authorization (eTA), ceea ce ar urma să faciliteze călătoriile cetățenilor ucraineni în Canada.
Cooperare extinsă în domeniul dronelor
Declarația comună privind consolidarea cooperării în domeniul apărării și securității reprezintă, potrivit comunicatului ucrainean, primul pas către un acord privind dronele, respectiv Drone Deal.
Kievul și Ottawa intenționează să își aprofundeze cooperarea în domeniul industriei de apărare, cu accent pe sistemele fără pilot, securitatea cibernetică și dezvoltarea tehnologică. Acordul prevede schimburi de experiență, tehnologii și capabilități, precum și dezvoltarea unor proiecte comune.
Cele două țări iau în calcul inclusiv localizarea producției de apărare în Ucraina și Canada, ceea ce ar putea consolida capacitatea industriei ucrainene de a produce echipamente militare în cooperare cu partenerii canadieni.
Canada își extinde sprijinul pentru sectorul energetic ucrainean
În paralel, Ucraina și Canada au semnat o declarație comună privind cooperarea energetică, prin care urmăresc diversificarea aprovizionării cu gaze naturale și facilitarea livrărilor de gaze naturale lichefiate din Canada către Ucraina.
Cooperarea va fi extinsă și în domeniul nuclear, inclusiv pentru modernizarea capacităților ucrainene de extracție și procesare a uraniului, dezvoltarea unor tehnologii avansate de reactoare și a reactoarelor modulare mici.
Cele două țări vor coopera, de asemenea, în domeniul energiei regenerabile și hidroenergiei, al rezilienței rețelelor electrice și al reconstrucției sectorului energetic ucrainean.
Peste 900 de milioane de dolari canadieni în garanții și finanțări
Canada va oferi garanții pentru împrumuturile acordate companiei ucrainene Naftogaz prin intermediul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în valoare totală de 757 de milioane de dolari canadieni.
Export Development Canada va aloca alte 200 de milioane de dolari canadieni pentru proiecte în Ucraina, inclusiv pentru infrastructura hidroenergetică.
Totodată, Canada va contribui cu 10 milioane de dolari canadieni la Fondul de sprijin energetic pentru Ucraina, ridicând contribuția totală a Ottawa la acest fond la 100 de milioane de dolari canadieni.




