Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a mulțumit luni președintelui român Klaus Iohannis și premierului olandez Mark Rutte pentru deschiderea Centrului European de Instruire F-16 din România, unde vor fi antrenați și piloți ucraineni
Lansarea acestui centru este o “contribuție practică semnificativă la coaliția noastră aeriană”, a subliniat liderul de la Kiev.
“Acordurile noastre cu președintele României, Klaus Iohannis, și cu prim-ministrul Olandei, Mark Rutte, sunt implementate. Mulțumesc, partenerilor!”, a scris Zelenski, pe platforma X (ex-Twitter).
The opening of an F-16 pilot training center in Romania, where Ukrainian pilots will be trained, is a significant practical contribution to our aviation coalition. Our agreements with 🇷🇴@KlausIohannis and 🇳🇱@MinPres Mark Rutte are being implemented. Thank you, partners!
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) November 13, 2023
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și omologul din Regatul Țărilor de Jos, Kajsa Ollongren, au inaugurat luni, Centrul European de Instruire F-16 din România, care va funcționa în Baza Aeriană 86 Fetești. La ceremonia de inaugurare au fost prezenți ambasadorii Danemarcei, Țărilor de Jos, Statelor Unite și Ucrainei și reprezentanți ai companiei americane Lockheed Martin.
Cinci aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Regale Olandeze au aterizat marți, în Baza 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniță” din Fetești, pentru a deservi Centrul European de Instruire F-16, înființat ca urmare a colaborării dintre Ministerul Apărării Naționale, prin Forțele Aeriene Române și Ministerul Apărării din Țările de Jos, prin Forțele Aeriene Regale, în parteneriat cu Compania Lockheed Martin și cu sprijinul Regatului Danemarcei, stat coordonator alături de Țările de Jos, a Coaliției internaționale F-16.
Aflat la începutul lunii octombrie la București, președintele Zelenski a agreat cu omologul său român Klaus Iohannis că piloții ucraineni vor fi incluși în primul val de pregătire în cadrul centrului de instruire F-16 din România.
România a semnat pe 11 iulie, în marja summitului NATO de la Vilnius, Declarația comună privind formalizarea Coaliției de antrenare a forțelor aeriene ale Ucrainei, în vederea operării aeronavelor F-16. Prin semnarea Declarației comune, România se alătură unui grup important de state aliate format din Belgia, Canada, Danemarca, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Țărilor de Jos, Suedia și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Semnarea Declarației comune vine în contextul în care, în ședința din 6 iulie 2023, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat înființarea în România a unei facilități de instruire pentru personalul din Forțele Aeriene Române care operează aeronave F-16, facilitate care, într-o fază ulterioară înființării, va putea fi deschisă participării personalului navigant din statele aliate și partenere NATO (inclusiv Ucraina).




