Secretarul general al NATO a avut o abordare foarte prudentă după ce miniștrii afacerilor externe din țările aliate au discutat propunerile Germaniei și Franței privind transformarea Alianței, în timp ce, în surdină, Statele Unite au reafirmat cererea ca europenii să investească mai mult în materie de cheltuieli militare.
Pe scurt, Germania propune crearea unui comitet de experți care să declanșeze o dezbatere politică și strategică cu scopul recâștigării încrederii între aliați. Franța, pe de altă parte, vrea schimbarea procesului decizional, care încă de la înființarea NATO se bazează pe consens. Este, practic, enunțarea obiectivului urmărit de Emmanuel Macron.
În fapt, aceasta este abordarea ”pas cu pas” a lui Emmanuel Macron, patentată deja la nivel european: Mai întâi face o declarație puternică, rezonantă și care atrage critici și generează polarități cu scopul de a veni ulterior cu propunerea dorită. În cazul afirmației privind ”moartea cerebrală a NATO” și articolul 5 referitor la apărarea colectivă, scopul este cel de mai jos. Tot nu cred că era nevoie de o astfel de afirmație pentru a genera un proces de reflecție privind viitorul NATO la summitul de la Londra, unde oricum aliații se reunesc pentru a aniversa existența septuagenară euro-atlantică, iar o astfel de discuție era de așteptat. Dar poate era nevoie dacă ambițiile sunt de a schimba fundamental paradigma, precum ideea unui ”pilon european în cadrul NATO”. Însă, masa Consiliului Nord-Atlantic nu este cea a Consiliului European. Mai mult, la nivel aliat avem deja experiența de la summitul precedent de la Bruxelles cu tensiunile dintre Donald Trump și Angela Merkel privind împărțirea poverii financiare, subiect care încă nu este considerat soluționat de aliații americani, în pofida unei creșteri bugetare pe care Berlinul a anunțat-o sau a afirmațiilor venite dinspre Berlin, dar și din vocea viitoarei președinte a Comisiei Europene, fostul ministru german al Apărării Ursula von der Leyen, privind caracterul ”remarcabil” al NATO ca instituție.
Pe fond, nu-i de mirare că propunerea Berlinului a primit sprijin, în timp ce viziunea Parisului nu a stârnit entuziasm.
Revenind la ministeriala de miercuri, importantă în ecuația pregătirii reuniunii de la Londra a liderilor euro-atlantici: modul precaut în care Jens Soltenberg a ales să comunice pe acest subiect arată că discuțiile pe aceste teme vor ocupa agenda reuniunii aniversare de la Londra. Secretarul general aliat a refuzat de două ori să abordeze explicit propunerea Franței, iar în momentul în care a făcut-o a subliniat din start că va răspunde ”prudent”. Prudent a însemnat și sec: ”voi fi precaut în a intra în detalii. Am avut o discuție, iar mesajul principal este că suntem uniți în ce privește consolidarea NATO”.
Analizând la o scară istorică și cunoscând faptul că anul viitor se împlinesc 10 ani de la adoptarea, la summitul de la Lisabona, a Conceptului Strategic care a guvernat acțiunile NATO în ultimul deceniu, cred că discuțiile ar trebui să scoată din sertar următorul instrument: dezbaterea și adoptarea unui nou Concept Strategic al NATO.
Există argumente, dincolo de cadența istorică în care, în cei 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, NATO a avut trei concepte strategice: după summitul de la Londra din 1990 a fost elaborat Conceptul Strategic post-Război Rece și adoptat la summitul de la Roma din 1991, în 1999, la Washington, la 50 de ani de la înființarea Alianței, a fost aprobat Conceptul Strategic care adapta Alianța la transformările determinate de valurile de extindere către Est, iar în 2010, cel de la Lisabona, care calibrează Alianța pe trei dimensiuni: apărare colectivă, gestiunea crizelor și securitate prin cooperare.
Actualul concept strategic al Alianței a fost edificat într-o perioadă fundamental diferită din perspectiva paradigmei de securitate și de apărare colectivă în Europa, în America de Nord și în vecinătatea familiei euro-atlantice. La nivel de lideri, diplomați, experți și analiști domina percepția că Statele Unite vor înțelege pentru totdeauna crucialitatea unei Europe stabile și sigure, europenii nu simțeau presiunea unor amenințări iminente de securitate, precum nici dorința de a se emancipa strategic și militar, iar Moscova tot nu era percepută în cheie asertivă și dornică să își recapate dominația în sferele de influență pierdute, chiar dacă pozițiile exprimate de Vladimir Putin la summitul aliat de la București în privința Georgiei și Ucrainei s-au dovedit a fi un avertisment timpuriu.
Cele trei caracteristici esențiale ale Conceptului Strategic din 2010 – apărare colectivă, gestiunea crizelor și securitate prin cooperare – calibrează trei dimensiuni: cea a unității și coeziunii interne, cea a unei abordări flexibile și pro-active în raport cu crizele care se pot dovedi provocatoare la adresa Alianței și cea a colaborării cu actorii externi pentru menținerea și proiectarea stabilității în vecinătățile aliate.
La un deceniu distanță de la acel moment marcăm cinci de ani de când mediul de securitate de la frontieră estică a NATO a fost modificat spre iremediabil prin anexarea ilegală a peninsulei Crimeea de către Rusia și acțiunile de destabilizare a Ucrainei, iar relația între Alianță și Uniunea Europeană a căpătat noi dimensiuni, atât prin domenii comune de cooperare și complementaritate (a se vedea mobilitatea militară), cât și prin lansarea conceptului de apărare europeană ca abordare de sine stătătoare și de principiu pentru cercetare militară și revitalizare a industriei de apărare.
La nivel politic, coeziunea internă aliată experimentează șocuri similare celor din timpul crizei Suezului, a retragerii Franței din structurile militare aliate sau a pozițiilor pe care SUA și Marea Britanie, pe de o parte, iar Franța și Germania, pe de altă parte, le-au avut în ce privește războiul din Irak. Unilateralismul hotărât al administrației Donald Trump și ambiția personală a președintelui american ca aliații europeni să aloce mai mulți bani pentru apărare, inclusiv prin achiziția de armament american, a scindat Alianța, chiar dacă solicitările liderului SUA sunt unele rezonabile și au la bază un angajament comun asumat de țările NATO în 2014. Disputele acestuia cu Germania pe tema cheltuielilor militare și, in extenso, din pricina relațiilor energetice ale Berlinului cu Moscova, ascensiunea noului președinte francez, cu o abordare mai mult franco-europeană decât transatlantică, culminând cu afirmația politică a unei stări de moarte cerebrală, calea pe care o urmează Turcia, un aliat care nu mai respectă standardele democratice, sunt ingrediente și semnale politice.
Un nou Concept Strategic este un răspuns. Și este un răspuns care oferă garanția parcurgerii și clarificării tuturor elementelor care pun la încercare unitatea NATO. Cheia de înțelegere și de analiză a Alianței Nord-Atlantice a stat, de cele mai multe ori, în plecarea de la premisa că reziliența, adaptarea și flexibilitatea sunt core-ul și mindset-ul acestei organizații. Un nou Concept Strategic ar echivala cu această adaptare tot mai necesară.