Acordul SUA–Rusia privind motorina ar face parte din eforturile Washingtonului de a readuce Moscova la masa negocierilor pentru încheierea războiului din Ucraina (surse)

Emisarii președintelui american Donald Trump le-au transmis oficialilor ucraineni că Vladimir Putin nu este pregătit să negocieze încheierea războiului și că acordul care permite exporturile de motorină rusească ar putea contribui la relansarea discuțiilor de pace, relatează Reuters, citând surse familiarizate cu o întâlnire desfășurată vineri la Miami, potrivit Agerpres.

Steve Witkoff și Jared Kushner, ginerele președintelui american, au prezentat acordul drept o componentă a eforturilor de readucere a Moscovei la negocieri, după ce inițiativele anterioare nu au reușit să genereze un dialog susținut pentru încheierea conflictului.

Potrivit a două dintre sursele Reuters, cei doi le-au spus oficialilor ucraineni că Putin nu este pregătit să negocieze sfârșitul războiului, dar că înțelegerea comercială ar putea ajuta la reluarea discuțiilor trilaterale. O a treia sursă a explicat că Washingtonul speră să flexibilizeze poziția Moscovei, transmițând că Trump este dispus să încheie acorduri cu Rusia.

Evaluarea atribuită emisarilor diferă de declarațiile publice ale președintelui american, care a susținut în repetate rânduri, inclusiv sâmbătă, că Putin dorește o înțelegere pentru încheierea războiului. Oficialii ucraineni și europeni și-au exprimat îndoielile privind disponibilitatea liderului rus de a opri campania militară.

Acordul anunțat săptămâna trecută prevede furnizarea de către Rusia a peste 2,25 milioane de barili de motorină către piețele americană și mondială. Înțelegerea a provocat critici din partea unor parlamentari americani, care avertizează că Moscova va obține venituri pentru continuarea războiului fără să fie obligată să facă concesii.

Trump a apărat luni decizia, descriind-o drept „alegerea corectă pentru poporul american”. Președintele susține că aceasta va reduce prețurile energiei în SUA, devenite o problemă politică pentru republicani înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului, care vor decide controlul Congresului.

În cadrul întâlnirii de la Miami, Kushner a reiterat și solicitarea administrației americane ca Ucraina să înceteze atacurile asupra rafinăriilor rusești. Potrivit surselor Reuters, Washingtonul urmărea ca oprirea loviturilor ucrainene și acordul privind motorina să poată fi prezentate Moscovei drept argumente pentru un gest reciproc.

„Ideea era ca SUA să poată reveni la Rusia și să spună: «Uitați, ucrainenii au încetat atacurile și v-am oferit acest acord. Acum este rândul vostru să faceți ceva»”, a explicat una dintre surse.

Oficialii ucraineni au privit însă cu scepticism această abordare, pe care o consideră o încercare de a obține concesii din partea Rusiei prin înțelegeri comerciale. Administrația Trump a încercat anterior să atragă Moscova prin propuneri de relaxare a sancțiunilor și posibile acorduri privind resursele minerale, fără ca acestea să schimbe substanțial revendicările rusești sau să ducă la acceptarea unei încetări generale a focului.

Duminică, Trump a anunțat o încetare a atacurilor asupra infrastructurii energetice între Rusia și Ucraina. Cele două părți nu au confirmat însă intrarea în vigoare a acesteia, iar luni Rusia a lovit obiective energetice ucrainene. Tot atunci, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins propunerea lui Volodimir Zelenski pentru un armistițiu general de 60 de zile.

Sursele Reuters au precizat că, în discuțiile de la Miami, emisarii americani nu au amenințat cu retragerea sprijinului militar și informațional dacă Ucraina refuză să oprească atacurile asupra rafinăriilor rusești. Witkoff și Kushner au insistat, în schimb, asupra ajutorului oferit până acum de Washington Kievului.

Întâlnirea, la care au participat și oficiali europeni, precum și reprezentanți ai Băncii Mondiale prin legătură video, a abordat garanțiile de securitate pentru Ucraina, fondurile pentru reconstrucție și necesitatea unor planuri de investiții.

Delegația ucraineană nu și-a asumat formal niciun angajament, dar a semnalat că ar accepta oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice dacă Rusia procedează la fel.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare