Republica Moldova își propune să deschidă până la sfârșitul anului toate capitolele de negocieri rămase, a transmis președinta Maia Sandu în cadrul unei discuții telefonice cu prim-ministrul irlandez Michael Martin.
Irlanda deține, până la 31 decembrie, președinția Consiliului Uniunii Europene.
Administrația Prezidențială de la Chișinău subliniază într-un comunicat că discuția a avut loc cu câteva zile înainte de reuniunea Consiliului European din 15-16 octombrie, pe agenda căreia se regăsește extinderea Uniunii Europene.
Un alt subiect a fost summitul Comunității Politice Europene, pe care Irlanda îl va găzdui la Dublin pe 12 noiembrie și care va reuni lideri din întreaga Europă pentru discuții despre securitatea și stabilitatea continentului.
Republica Moldova urmează să deschidă două noi clustere în procesul de integrare europeană după ce, în luna iulie, UE și Chișinău au deschis negocierile referitoare la clusterul „Relații externe”.
În acest sens, Comisia Europeană a prezentat un amplu pachet de propuneri pentru a pregăti UE pentru viitoarele extinderi.
Printre propunerile avansate de executivul european se numără utilizarea mai extinsă a votului cu majoritate calificată, inclusiv în anumite etape ale negocierilor de aderare, o posibilă reducere a numărului de comisari și o nouă procedură care noile state membre care încalcă grav valorile UE, statul de drept sau principiul cooperării loiale ar putea pierde finanțări europene și, în cele mai grave cazuri, drepturile de vot în Consiliu, pentru o perioadă de până la 15 ani după aderare.
Ultima propunere este confirmată și parțial detaliată de comisarul european pentru extindere, care a declarat că UE nu mai dorește un alt „Viktor Orban”, conform The Guardian.




