“Acțiunile acestei mari națiuni contează”: Într-un discurs istoric în Congresul SUA, regele Charles al III-lea face apel la unitatea NATO în fața adversarilor comuni și la apărarea Ucrainei

Regele Charles al III-lea a elogiat importanța „relației speciale” a Marii Britanii cu Statele Unite într-un discurs susținut în fața Congresului, în care a făcut referiri punctuale la importanța NATO, la apărarea Ucrainei și la criza climatică, relatează The Guardian.

Apariția monarhului britanic în fața unei sesiuni comune a Congresului – primul astfel de discurs regal din ultimii 35 de ani – a fost prezentată drept punctul central al vizitei sale de stat de patru zile în Statele Unite, unde el și regina Camilla participă la festivitățile care marchează 250 de ani de la independență. Au fost în total aproximativ 12 ovații în picioare, publicul întrerupând în repetate rânduri discursul regelui cu aplauze puternice, subliniază și BBC.

Într-un discurs interpretat ca un apel voalat către Donald Trump de a readuce SUA în alianțele sale europene tradiționale și de a restabili rolul țării sale ca apărător al valorilor liberale, Charles a declarat: „Cuvintele Americii au greutate și semnificație, așa cum au avut încă de la independență. Acțiunile acestei mari națiuni contează și mai mult”.

Charles a lăudat legătura istorică dintre cele două națiuni, spunând că „alianța pe care națiunile noastre au construit-o de-a lungul secolelor – și pentru care suntem profund recunoscători poporului american – este cu adevărat unică.”

Dar, în comentarii care au părut să atragă reacții aprobatoare din partea legislatorilor democrați, el a menționat rădăcinile „principiului conform căruia puterea executivă este supusă mecanismelor de control și echilibru” într-unul dintre documentele fundamentale ale Regatului Unit, Magna Carta.

De asemenea, a cerut „determinare neclintită” în sprijinul „Ucrainei și al poporului ei extrem de curajos”, pentru a „asigura o pace cu adevărat justă și durabilă”.

Vorbind de la tribuna Camerei Reprezentanților în fața unui public care a inclus legislatori din ambele partide și oficiali militari de rang înalt, el a subliniat și importanța acțiunilor împotriva crizei climatice.

A făcut referire la „minunile naturale” ale Statelor Unite, evocând ceea ce Theodore Roosevelt a numit „moștenirea glorioasă a splendorii naturale extraordinare a acestui pământ, de care a depins întotdeauna o mare parte din prosperitatea sa”.

În contextul în care președintele american Trump a amenințat că va denunța un acord comercial semnat cu Starmer și va impune „tarife mari” dacă Regatul Unit nu renunță la o taxă digitală asupra companiilor americane, regele a numit legăturile comerciale dintre cele două țări „fundamente solide pe care putem continua să construim pentru generațiile viitoare”.

El a vorbit în fața unui Congres controlat de republicani, dar profund divizat în numeroase chestiuni, în perspectiva alegerilor de la jumătatea mandatului din noiembrie.

El a subliniat și importanța schimburilor comerciale într-un moment în care Trump amenință cu noi tarife.

„Sărbătorim cele 430 de miliarde de dolari în comerț anual, care continuă să crească, investițiile reciproce de 1,7 trilioane de dolari care alimentează inovația și milioanele de locuri de muncă de pe ambele maluri ale Atlanticului susținute de aceste economii. Din adâncurile Atlanticului până la calotele glaciare ale Arcticii care se topesc dezastruos, angajamentul și expertiza forțelor armate ale Statelor Unite și ale aliaților săi se află în centrul NATO, angajate în apărarea reciprocă, protejând cetățenii și interesele noastre și menținând în siguranță nord-americanii și europenii în fața adversarilor comuni”, a precizat regele britanic.

Potrivit BBC, astfel de discursuri sunt redactate împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, iar mesajul transmis președintelui american Donald Trump, care a solicitat aliaților SUA să-și majoreze cheltuielile militare, a fost unul clar.

Regele Charles al III-lea a susținut și acordul AUKUS, acordul trilateral cu Australia, pe care l-a numit „cel mai ambițios program de submarine din istorie”. „Nu ne angajăm în aceste demersuri remarcabile din sentimentalism. O facem pentru că ele construiesc o reziliență comună mai mare pentru viitor, făcându-i pe cetățenii noștri mai siguri pentru generațiile viitoare”, a spus el.

A fost primul discurs de acest tip al unui monarh britanic de la intervenția reginei Elisabeta a II-a în 1991, iar Charles a descris lumea ca devenind „mai volatilă și mai periculoasă” de atunci, ceea ce face alianța dintre cele două națiuni mai importantă ca niciodată.

Remarcile lui Charles au fost formulate în termeni diplomatici, el rămânând subtil în privința diferențelor de opinie dintre SUA și guvernul lui Starmer, inclusiv refuzul Marii Britanii de a se alătura SUA și Israelului în bombardarea Iranului și criticile lui Trump privind politica comercială britanică.

Discursul a urmat unei ceremonii fastuoase de primire la Casa Albă, unde Trump a declarat că „americanii nu au prieteni mai apropiați decât britanicii”, în cadrul unei parade militare și al unui survol aerian.

Regele Charles al III-lea a stârnit și râsete în sală în timpul discursului său istoric adresat ambelor camere ale Congresului, monarhul glumind de mai multe ori cu audiența, potrivit The Independente.

Regele a obținut primele râsete când l-a citat pe Oscar Wilde: „Așa cum spunea Oscar Wilde, avem cu adevărat totul în comun cu America în zilele noastre, cu excepția, desigur, a limbii”.

Următoarea reacție amuzată a venit când l-a menționat pe Charles Dickens: „Acesta este un oraș care simbolizează o perioadă din istoria noastră comună, sau ceea ce Charles Dickens ar fi putut numi «A Tale of Two Cities» – povestea a doi George: primul președinte, George Washington, și stră-stră-stră-stră-străbunicul meu, regele George al III-lea.”

Regele a glumit apoi că prezența sa în SUA „nu este aici ca parte a unei manevre viclene din ariergardă”.

„Regele George nu a pus niciodată piciorul în America și, vă rog să fiți siguri, eu nu sunt aici ca parte a vreunei acțiuni viclene din ariergardă. (…) Părinții fondatori au fost rebeli curajoși și vizionari, cu o cauză. Acum 250 de ani, sau, cum spunem noi în Regatul Unit, «mai ieri», au declarat Independența”, a punctat el, provocând și mai mult amuzament.

Într-un discurs ulterior, la un dineu de stat organizat de Trump, monarhul britanic a declarat că „în această seară suntem aici pentru a reînnoi o alianță indispensabilă”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare