Adrian Veștea a discutat cu Alexandru Nazare despre perspective: Va trebui să continuăm pe o linie de prudență bugetară. Nimeni nu își dorește ca România să fie retrogradată la „junk”

Prim-ministrul desemnat Adrian Veștea a avut o întâlnire de lucru cu „viitorul ministru al Finanțelor”, Alexandru Nazare, cu care a discutat despre execuția bugetară de până acum, despre perspectivele următoarelor luni, dar și despre măsurile concrete pe care le vom include în programul de guvernare.

„Am avut o întâlnire de lucru cu actualul și viitorul ministru al Finanțelor, Alexandru Nazare. Mi-am dorit continuitate la conducerea unuia dintre cele mai importante ministere, având în vedere provocările pe care le avem în față în următoarele luni. Am discutat cu domnul Nazare despre execuția bugetară de până acum, despre perspectivele următoarelor luni, dar și despre măsurile concrete pe care le vom include în programul de guvernare. Este clar că va trebui să continuăm pe o linie de prudență bugetară, îndeosebi când vine vorba de reducerea cheltuielilor statului. În același timp, trebuie să avem o înțelegere corectă a realităților sociale și economice pentru a reporni consumul și pentru a recâștiga încrederea pierdută, așa cum ne-au transmis și reprezentanții mediului de afaceri”, a menționat Vestea într-un mesaj pe Facebook. 

Conform acestuia, „ultima lună și jumătate de criză politică nu a făcut bine României.”

„Această stare de incertitudine la nivel guvernamental este de natură să provoace daune și mai mari dacă nu reușim să ieșim din zodia haosului. Cred cu tărie că toată lumea înțelege necesitatea instalării rapide a unui nou Guvern legitim, cu puteri depline, capabil să poarte un dialog credibil atât cu partenerii interni, cât și cu cei externi”, a menționat Adrian Vestea. 

Acesta este convins că, „după toate eforturile făcute, nimeni nu își dorește ca, pe fondul prelungirii crizei politice, România să fie retrogradată la categoria <<junk>> de către agențiile de rating” și atrage atenția că „o asemenea evoluție ar afecta economia, investițiile și costurile de finanțare ale statului”. 

Adrian Veștea promite că, imediat după votul de învestitură, va „iniția un dialog consistent cu reprezentanții mediului de afaceri, cu investitorii români și străini, dar și cu reprezentanții celor trei mari agenții de evaluare a creditului, pentru a consolida încrederea în economia României și pentru a evita un asemenea scenariu.”

„P.S. Știu că multă lume se așteaptă de la mine să promit o schimbare de 180 de grade. Nu voi face asta. Voi fi un prim-ministru al echilibrului și al responsabilității, într-un moment deloc simplu pentru țară. P.S. 2. Nu am crezut niciodată în ideea <<după mine, potopul>>, ci în datoria de a face bine țării și națiunii. Iar stabilitatea și un Guvern legitim, cu puteri depline, pot face acest lucru mai bine decât formula actuală”, conchide Adrian Vestea. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare