Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, s-a pronunțat în favoarea lansării negocierilor de aderare cu Bosnia și Herțegovina în măsura în care sunt implementate reformele necesare, cum ar fi combaterea corupției și a abuzului de putere, informează Politico Europe.
”Vrem să facem tot ce putem pentru a ne asigura că parcurgem împreună acest drum spre Uniunea Europeană”, a declarat ministrul german de externe într-o conferință de presă alături de ministrul de externe Elmedin Konaković.
Ea a adăugat că așteaptă ”foarte, foarte curând” un raport al Comisiei Europene privind progresele înregistrate de Bosnia și Herțegovina în materie de reforme, pe care se va baza decizia privind negocierile de aderare.
”Mi-ar plăcea ca toate cele șase țări din Balcanii de Vest să adere” la UE, a spus Baerbock.
La rândul său, ministrul de externe Elmedin Konaković i-a îndemnat pe liderii Uniunii Europene să dea undă verde discuțiilor de aderare cu Bosnia și Herțegovina în cursul acestei luni pentru a sprijini ambițiile europene ale țării și pentru a evita ”noi frustrări”.
Dialogul dintre cei doi are loc înainte de summitul Consiliul European din 21-22 martie, în cadrul căruia liderii UE ar urma să decidă dacă vor deschide negocierile de aderare cu țara din Balcanii de Vest.
”Sper că nu vor mai exista frustrări suplimentare”, a declarat Konaković reporterilor, adăugând că este ”crucial” să se țină cont de ”ce se va întâmpla dacă Bosnia-Herțegovina nu va continua pe calea sa europeană”.
Cu toate acestea, ministrul a subliniat că ”nu dorim sau nu cerem o scurtătură pentru a deveni membru”.
Konaković a spus că decizia de extindere are loc într-un context ”geopolitic” – o referire la războiul Moscovei din Ucraina, precum și la influența rusă și chineză în Balcanii de Vest – și că ”alți politicieni din regiune” ar putea folosi potențiala frustrare ”în propriul avantaj”.
Această din urmă remarcă a fost îndreptată în special către liderul sârbilor bosniaci Milorad Dodik, un aliat al Rusiei care critică dur eforturile de aderare la UE.
Înaltul Reprezentant pentru Bosnia și Herțegovina, germanul Christian Schmidt a avertizat săptămâna aceasta că ”nu ar trebui să-l lăsăm” pe președintele rus Vladimir Putin să aibă ”ultima decizie … dacă Bosnia și Herțegovina poate avea o șansă de integrare europeană”.
Spre finalul anului trecut, Comisia Europeană a recomandat deschiderea negocierilor de aderare cu Bosnia și Herțegovina atunci când aceasta va reuși să îndeplinească criteriile de aderare, invitație față de care liderii UE și-au exprimat deschiderea în decembrie 2023.




