Austria îşi menţine veto-ul faţă extinderea Spaţiului Schengen, atât timp cât acesta “nu funcţionează”, a afirmat cancelarul Karl Nehammer înaintea unei vizite în Bulgaria, cerând “sprijin deplin pentru Bulgaria şi România şi măsuri concrete din partea Comisiei Europene pentru întărirea protecţiei frontierei externe” a UE, transmite sâmbătă agenţia austriacă APA.
“Atât timp cât spaţiul Schengen nu funcţionează, şi, spre exemplu, Germania desfăşoară controale la frontiere cu alte state membre Schengen precum Austria, la fel cum procedează şi multe alte state europene, nu putem extinde acest Spaţiu. Veto-ul Austriei rămâne, de aceea, în vigoare, până când situaţia se va schimba fundamental”, a declarat cancelarul Karl Nehammer, potrivit unui comunicat citat de APA, informează Agerpres.
Acesta precizează că Nehammer şi ministrul de interne Gerhard Karner se vor deplasa luni la graniţa dintre Bulgaria şi Turcia.
Înaintea vizitei, Nehammer a cerut “sprijin deplin pentru Bulgaria şi România şi, în fine, măsuri concrete din partea Comisiei Europene pentru întărirea protecţiei frontierei externe”. “Bulgaria trebuie să fie în poziţia de a construi o protecţie a frontierei la fel de robustă ca Grecia. Pentru aceasta, trebuie puse la dispoziţie fondurile necesare din bugetul UE”, a afirmat cancelarul.
“Trebuie să apăsăm şi mai tare pe frână în privinţa azilului, nu doar în Austria, ci în toată Europa”, a mai pledat şeful guvernului de la Viena.
El doreşte să discute această problemă în Bulgaria şi cu preşedintele bulgar Rumen Radev cu prilejul vizitei la frontiera bulgaro-turcă.
Numărul mare de migranţi reţinuţi în Austria arată “că sistemul Schengen este nefuncţional”, iar, “atât timp cât acest sistem şi protecţia frontierelor externe nu funcţionează, nici nu poate exista o extindere”, consideră Nehammer, în timp ce președintele țării sale, Alexander Van der Bellen, și-a exprimat speranța că România va fi primită în curând în spațiul Schengen, în timpul unei convorbiri telefonice cu președintele Klaus Iohannis, iar miniștrii de externe ai Austriei și României despre un plan de lucru pentru a debloca aderarea la Schengen.
În luna decembrie a anului trecut, Austria și Olanda au blocat admiterea Bulgariei în Schengen, în timp ce aderarea României a fost blocată de Austria. Viena și-a motivat veto-ul din cauza migrației clandestine dinspre vecinătatea sudică și care este produsă pe ruta balcanică, deși România a prezentat date oficiale care arată că nu se află pe traseul parcurs de migranți către UE. În ce o privește, Olanda a cerut încă un raport MCV pentru Bulgaria înainte de a adera la Schengen.
Situația extinderii spațiului Schengen și blocarea aderării României și Bulgariei la zona de liberă circulație a fost discutată la Consiliul European din luna decembrie.
La finalul summitului UE, președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că cei 27 de șefi de stat sau de guvern au avut “o dezbatere politică” cu privire la extinderea spațiului Schengen prin aderarea României și a Bulgariei, arătându-se optimist că o astfel de decizie va fi luată în cursul anului 2023 și confirmând că liderii UE vor participa la 9-10 februarie anul viitor la un summit special consacrat migrației.




