Comisia Europeană: Ce trebuie să știi despre Acordul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană

La 1 februarie 2020, după 47 de ani de prezență în familia europeană, Regatul Unit va deveni primul stat membru care părăsește UE, începând astfel perioada de tranziție, care se încheie la 31 decembrie 2020, timp în care se vor aplica în continuare normele europene.

Comisia Europeană a publicat o sinteză tradusă în cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene prin care prezintă informații importante privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană la 31 ianuarie 2020.


”Uniunea Europeană regretă această decizie, dar o respectă”


UE și Regatul Unit au purtat negocieri intense pentru a ajunge la un acord privind condițiile de retragere a Regatului Unit și a asigura securitatea juridică din momentul în care dreptul UE va înceta să se aplice Regatului Unit.

Negocierile au avut drept rezultat Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.

Acest acord a fost semnat în mod oficial de președintele Consiliului European, Charles Michel, de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de Prim-ministrul Boris Johnson, aprobat de Parlamentul European și în final semnat și de Consiliu.

Ce este Acordul de retragere?

© Charles Michel/ Twitter

Acordul de retragere stabilește condițiile de retragere a Regatului Unit din UE. Acesta asigură o retragere ordonată și oferă securitate juridică după ce tratatele și dreptul UE vor înceta să se aplice Regatului Unit.

Principalele domenii acoperite de Acordul de retragere sunt dispozițiile comunedrepturile cetățenilor, aspectele legate de separare și perioada de tranziție.

Ce se va întâmpla la 1 februarie 2020?

Se va intra în perioada de tranziție. Această perioadă limitată în timp a fost convenită în cadrul Acordului de retragere și va dura cel puțin până la 31 decembrie 2020.

Până atunci, nu se va schimba nimic pentru cetățenii, consumatorii, întreprinderile, investitorii, studenții și cercetătorii din UE și din Regatul Unit. Regatul Unit nu va mai fi reprezentat în instituțiile, agențiile, organele și oficiile UE, însă dreptul UE se va aplica în continuare în Regatul Unit până la sfârșitul perioadei de tranziție.

Ce este perioada de tranziție?

Perioada de tranziție este o perioadă limitată în timp care începe la 1 februarie 2020. În prezent, se prevede ca perioada de tranziție să se încheie la 31 decembrie 2020. Aceasta poate fi prelungită o singură dată cu unul până la doi ani.

Ce statut va avea Regatul Unit în perioada de tranziție?

Regatul Unit nu va mai fi stat membru al Uniunii Europene și al Comunității Europene a Energiei Atomice începând cu 1 februarie 2020. Ca țară terță, nu va mai participa la procesele decizionale ale UE. În special, Regatul Unit nu va mai participa la instituțiile UE (cum ar fi Parlamentul European și Consiliul) și nici la agențiile, oficiile sau alte organe ale UE.

Cu toate acestea, pe tot parcursul perioadei de tranziție, toate instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii Europene își mențin competențele care le sunt conferite de dreptul UE în ceea ce privește Regatul Unit și persoanele fizice și juridice rezidente sau stabilite în Regatul Unit.

Ce obligații va avea Regatul Unit în perioada de tranziție?

Regatul Unit:

  • va face parte în continuare din uniunea vamală a UE și din piața unică, aplicând în continuare toate cele patru libertăți și toate politicile UE;
  • va continua să aplice politica UE în domeniul justiției și afacerilor interne[1] Regatul Unit poate alege să își exercite dreptul la participare/neparticipare (opt-in/opt-out) în ceea ce privește măsurile de modificare, înlocuire sau dezvoltare a actelor UE în temeiul cărora Regatul Unit a avut obligații în timpul în care a fost stat membru al UE;
  • va face obiectul mecanismelor UE de asigurare a respectării dispozițiilor, cum ar fi procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor;
  • va trebui să respecte toate acordurile internaționale semnate de UE și nu va putea să aplice noi acorduri în domenii care țin de competența exclusivă a UE, cu excepția cazului în care este autorizat în acest sens de UE.

Ce s-a convenit cu privire la drepturile cetățenilor? 

© Pixabay

Dreptul fiecărui cetățean al UE și al membrilor săi de familie de a locui, de a munci sau de a studia în orice stat membru al UE reprezintă una dintre pietrele de temelie ale Uniunii Europene. 

Acordul de retragere garantează dreptul de a rămâne și de a-și continua activitățile curente pentru peste 3 milioane de cetățeni ai UE din Regatul Unit și peste 1 milion de resortisanți ai Regatului Unit din țările UE. 

Acordul de retragere îi protejează pe cetățenii UE care locuiesc în Regatul Unit și pe resortisanții Regatului Unit care locuiesc într-unul dintre cele 27 de state membre ale UE la încheierea perioadei de tranziție, atunci când șederea acestora respectă dreptul Uniunii privind libera circulație.

Copiii vor fi protejați de Acordul de retragere, indiferent dacă se nasc înainte sau după retragerea Regatului Unit și indiferent dacă se nasc pe teritoriul sau în afara statului-gazdă în care locuiește cetățeanul UE sau resortisantul Regatului Unit. 

Cetățenii Uniunii și resortisanții Regatului Unit, precum și membrii de familie ai acestora pot să locuiască, să lucreze sau să studieze în continuare în statul-gazdă, ca până în prezent, în aceleași condiții de fond ca cele prevăzute în dreptul Uniunii, beneficiind pe deplin de aplicarea interzicerii oricărei discriminări pe motiv de cetățenie sau naționalitate și de dreptul de a beneficia de un tratament egal cu cel al resortisanților statului-gazdă.

Singurele restricții care se aplică sunt cele derivate din dreptul Uniunii sau cele prevăzute în acord. Acordul de retragere nu împiedică Regatul Unit sau statele membre să decidă acordarea unor drepturi mai generoase. 

Drepturi de ședere

Persoanele protejate de Acordul de retragere care nu au dobândit încă drepturi de ședere permanentă – dacă nu au locuit în statul-gazdă pentru o perioadă de cel puțin cinci ani – vor fi protejate pe deplin de Acordul de retragere și vor putea să locuiască în continuare în statul-gazdă și să dobândească drepturi de ședere permanentă pe teritoriul acestuia și după retragerea Regatului Unit.

Cetățenii UE și resortisanții Regatului Unit care sosesc în statul-gazdă în perioada de tranziție vor beneficia de aceleași drepturi și vor avea exact aceleași obligații în temeiul Acordului de retragere ca persoanele care au sosit în statul-gazdă înainte de 30 martie 2019. Drepturile lor vor face, de asemenea, obiectul acelorași restricții și limitări. Persoanele în cauză nu vor mai beneficia de Acordul de retragere dacă lipsesc din statul-gazdă pentru o perioadă mai lungă de cinci ani. 

Ce s-a convenit cu privire la decontul financiar și cât va plăti Regatul Unit?

euro bani moneda
© Calea Europeană/ Zaim Diana

Acordul nu se referă la valoarea obligației financiare a Regatului Unit, ci la metodologia de calculare a acesteia.

Regatul Unit va contribui la bugetul pentru 2019 și 2020, iar cota sa va fi un procent calculat ca și când ar fi în continuare stat membru.

Pentru obligațiile post-2020, cota va fi stabilită ca raport între resursele proprii furnizate de Regatul Unit în perioada 2014-2020 și resursele proprii furnizate de toate statele membre (inclusiv de Regatul Unit) în aceeași perioadă. Acest lucru înseamnă că în cota Regatului Unit este inclusă corecția în favoarea Regatului Unit. 

Capitalul subscris și vărsat de Regatul Unit la Banca Centrală Europeană va fi rambursat Băncii Angliei, iar Regatul Unit va înceta să fie membru al BCE.

Regatul Unit va plăti până când va fi plătită ultima datorie pe termen lung. Regatul Unit nu va trebui să plătească mai devreme decât dacă ar fi rămas membru al UE.

Ce schimbări mai au loc de la 1 februarie 2020

© EU Multimedia Center

Plecarea europarlamentarilor britanici ca urmare a ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană la 31 ianuarie va determina o schimbare a configurației Parlamentului European, care a deveni mai suplu, numărul membrilor săi scăzând cu 73 de locuri.

Citiți și: Popularii europeni vor fi principalii câștigători de pe urma Brexitului, în vreme ce Verzii, socialiștii și liberalii vor fi afectați

Astfel, după retragerea Regatului Unit din UE, Parlamentul European se va restrânge de la 751 la 705, lăsând loc pentru posibile noi state membre.

Doar 27 din cele 73 de locuri vacantate în urma Brexitului vor fi redistribuite, restul de 46 fiind rezervate pentru noile state membre care vor adera la Uniunea Europeană.

Nicio universitate din Uniunea Europeană nu va mai fi în topul celor 25 cele mai bune universități din lume, după ieșirea Regatului Unit din blocul comunitar. Regatul Unit avea cinci universități în topul mondial al învățământului superior, domeniu dominat de instituțiile americane, potrivit unui raport al Comisiei Europene.

Regatul Unit va marca ieșirea din Uniunea Europeană prin lansarea unei noi monede de 50 de pence, ea fiind inscripţionată cu mesajul ”Pace, prosperitate şi prietenie cu toate naţiunile” şi cu data Brexitului, 31 ianuarie 2020.

© Sajid Javid / Twitter

Pentru informații suplimentare

Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și Declarația politică de stabilire a cadrului viitoarelor relații dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit (12 noiembrie 2019)

Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul Comisiei Europene.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare