Comisia Europeană va analiza acordul între SUA și Germania privind Nord Stream 2, deși gazoductul „nu este de interes comun pentru UE”

Comisia Europeană a declarat joi că gazoductul Nord Stream 2 dintre Rusia și Germania „nu este de interes comun pentru UE”, dar va analiza acordul încheiat săptămâna aceasta între SUA și Germania, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

„Vom discuta acest aspect cu statele UE și cu vecinii noștri, inclusiv cu Ucraina”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei în cadrul unui briefing de presă săptămânal, după acordul americano-german prin care SUA renunță la opoziția în practică privind proiectul energetic, în schimbul angajamentului Germaniei de a preveni și sancționa orice încercare din partea Rusiei de a utiliza gazoductul sau energia în general pentru a-și constrânge și pedepsi vecinii și adversarii

De asemenea, Comisia a salutat angajamentul Germaniei de a aplica „spiritul și litera legilor UE privind energia”, în contextul eforturilor UE de a obține o mai mare independență energetică față de Rusia.

SUA și Germania au emis miercuri o declarație comună prin care informează asupra acordului la care au ajuns pentru a-și rezolva disputa mai veche privind gazoductul Nord Stream 2, inclusiv cu promisiunea Berlinului de a impune sancțiuni Rusiei în cazul în care Moscova amenință securitatea energetică a vecinilor săi și a aliaților SUA din Europa.

Statele Unite și Germania sunt unite în hotărârea lor de a trage Rusia la răspundere pentru agresiunea și activitățile sale dăunătoare prin impunerea de costuri cu ajutorul sancțiunilor și al altor instrumente. Ne angajăm să lucrăm împreună prin intermediul noului Dialog la nivel înalt SUA-UE privind Rusia, precum și prin canale bilaterale, pentru a ne asigura că Statele Unite și UE sunt în continuare pregătite, inclusiv cu instrumente și mecanisme adecvate, să răspundă împreună la agresiunea și activitățile dăunătoare ale Rusiei, inclusiv la eforturile acesteia de a folosi energia ca armă. În cazul în care Rusia încearcă să utilizeze energia ca armă sau să comită noi acte de agresiune împotriva Ucrainei, Germania va lua măsuri la nivel național și va face presiuni pentru adoptarea de măsuri eficiente la nivel european, inclusiv sancțiuni, pentru a limita capacitățile de export ale Rusiei către Europa în sectorul energetic, inclusiv în sectorul gazelor naturale, și/sau în alte sectoare relevante din punct de vedere economic. Acest angajament este menit să garanteze că Rusia nu va utiliza în mod abuziv niciun gazoduct, inclusiv Nord Stream 2, pentru a-și atinge scopurile politice agresive prin folosirea energiei ca armă”, se menționează în declarația comună SUA-Germania.

Anunțul vine după o întâlnire bilaterală care a avut loc săptămâna trecută la Casa Albă între președintele american Joe Biden și cancelarul german Angela Merkel, care au lansat un parteneriat americano-german privind clima și energia,  prin care economiile emergente vor fi sprijinite în tranziția ecologică, iar încercările de utilizare a energiei ca instrument de coerciție să fie prevenite. 

Citiți și Joe Biden și Angela Merkel au lansat Parteneriatul SUA-Germania privind energia: Vom mobiliza investițiile în Europa Centrală și de Est. Nu trebuie să lăsăm Rusia să utilizeze energia ca o armă

Prin intermediul parteneriatului, SUA și Germania vor mobiliza investiții în Europa Centrală și de Est, cu precădere pentru sprijinirea transformării energetice a Ucrainei, a eficienței energetice și a securității energetice, într-o referire indirectă la gazoductul Nord Stream 2 dintre Germania și Rusia, amplu criticat de SUA, dar care va fi finalizat până la finele anului.

Construcția gazoductului Nord Stream 2, care va transporta gazul din Rusia în Germania prin Marea Baltică, este de multă vreme un punct nevralgic între Washington și Berlin. Oficialii americani consideră că este vorba despre un proiect geopolitic al președintelui rus Vladimir Putin de a menține Europa dependentă de serviciile energetice ale țării sale, punând în același timp în pericol securitatea țărilor din Europa Centrală și de Est, precum Polonia și Ucraina, adesea afectată de întreruperi în livrarea de gaze rusești din motive politice. De cealaltă parte, Germania susține că Nord Stream 2 este un proiect economic care va spori securitatea energetică a UE. 

Cancelarul Angela Merkel a calificat joi acordul încheiat miercuri între SUA şi Germania cu privire la viitorul gazoductului Nord Stream 2 drept „un bun pas înainte” și „o tentativă între guvernul american şi noi de a stabili anumite condiţii”, chiar dacă rămân „diferenţe” în legătură cu acest proiect controversat, conform AFP, citat de Agerpres.

Liderul german a insistat că „noi avem nevoie de acest proiect în Germania” și a spus că Rusia „trebuie crezută pe cuvânt” în privința asigurărilor sale că „nu intenţionează să utilizeze energia ca pe o armă”. Totuși, Merkel a precizat că „nu am fi complet lipsiţi de apărare” dacă Rusia își încalcă promisiunile. 

După ce SUA și Germania au transmis o declarație comună în care își prezentau acordul, oficialii ucraineni au reacționat cu furie, relatează Financial Times. Ministrul de externe Dmytro Kuleba a afirmat pe Twitter că țara sa va începe consultări cu UE și Germania cu privire la legalitatea gazoductului. „Notele către Bruxelles și Berlin au fost deja trimise”, a adăugat Kuleba.

La rândul său, biroul președintelui ucrainean, Volodymyr Zelensky, a precizat într-o declarație că „discuțiile privind proiectul Nord Stream 2 ca amenințare la adresa securității Ucrainei și a regiunii vor continua” în timpul vizitei pe 30 august a liderului ucrainean la Casa Albă, pe care administrația Biden a anunțat-o cu doar câteva ore înainte de acordul privind gazoductul. 

Citiți și Miniștrii de externe ai Ucrainei și Poloniei susțin că Nord Stream 2 amenință Ucraina și Europa Centrală pe plan politic, militar și energetic

Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare