Cosmin Marinescu, viceguvernator BNR, premiat la Gala Excelenței ”Împreună protejăm România” pentru promovarea educației financiare

Prof. Univ. Dr. Cosmin Marinescu, viceguvernator al BNR, în calitate de inițiator și coordonator al proiectului Economic@BNR, dar și pentru acțiunile de promovare a educației financiare, a fost distins cu trofeul Galei Excelenței „Împreună protejăm România”, eveniment aflat la cea de-a VI-a ediție. Evenimentul a fost organizat Grupul de Presă MediaUno și Asociația MediaUno, alături de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă și Institutul Național de Statistică.

„Am avut plăcerea ca înmânarea premiului să fie făcută de către doamna Anca Dragu, Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, prilej cu care am adresat distinșilor invitați un scurt mesaj de mulțumire, felicitând organizatorii și partenerii evenimentului: Grupul MediaUno, Institutul Național de Statistică și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României”, a transmis Cosmin Marinescu. 

„Proiectul Economic@BNR, care a ocazionat premiul de față, a rezultat din convingerea noastră că o societate corect informată și bine educată financiar este o societate capabilă să prospere. Este esențial să înțelegem evoluțiile economice și implicațiile acestora asupra bunăstării oamenilor, ori acestea se bazează tot mai mult pe dobândirea unui mod economic de gândire și pe o educație financiară adecvată”, a mai adăugat acesta.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare