Eurodeputatul Dan Motreanu, membru al Comisiei pentru mediu, climă și siguranță alimentară din Parlamentul European, a co-semnat și susținut prin vot un amendament privind introducerea principiului „preferinței europene”.
În poziția de negociere cu țările membre, Parlamentul European a votat pentru întărirea regulilor care îi protejează pe producătorii agricoli în fața practicilor comerciale neloiale. Marile lanțuri de magazine nu trebuie să își folosească puterea de negociere în detrimentul fermierilor.
Uniunea Europeană are deja reguli pentru a corecta aceste dezechilibre, dar acestea trebuie permanent îmbunătățite, pentru protejarea celor care produc hrana zilnică.
Datorită amendamentului co-semnat de Motreanu, statele membre trebuie să se asigure că produsele europene vor avea prioritate în cadrul contractelor de achiziții publice pentru produse agricole și alimentare.
„Fermierii merită un venit echitabil pentru munca lor. Contractele scrise între fermieri și cumpărători pentru livările de produse agricole trebuie să devină obligatorii, statele membre putând introduce excepții doar la cererea unor organizații care reprezintă un anumit sector”, a precizat eurodeputatul.
În plus, acesta susține creșterea puterii de negociere a organizațiilor de producători.
Potrivit lui, statele membre vor putea să le acorde mai mult sprijin financiar în cadrul intervențiilor sectoriale din cadrul Politicii Agricole Comune (PAC).
De asemenea, UE va putea sprijini financiar organizațiile de producători care ar lua inițiative private pentru a gestiona crizele, mai arată Dan Motreanu.
În egală măsură, ”alimentele și furajele de origine vegetală și animală pot fi importate din țări terțe numai dacă nivelurile lor de reziduuri de pesticide sunt sub nivelul maxim permis pentru cele produse în UE”, dezvăluie eurodeputatul, care arată că „denumiri precum friptura, escalopul, cârnații sau burgerul trebuie rezervate exclusiv produselor care conțin carne și trebuie să excludă produsele derivate din culturi celulare”.
Discuțiile cu statele membre cu privire la forma finală a legii urmează să înceapă marți, 14 octombrie.




