Donald Trump critică ONU pentru că „nu și-a atins niciodată potențialul”

Președintele american Donald Trump a criticat din nou, marți, Organizația Națiunilor Unite, acuzând-o că nu își atinge potențialul, informează DPA, citat de Agerpres.

„ONU pur și simplu nu a fost de mare ajutor”, le-a declarat Trump jurnaliștilor la Casa Albă.

„Sunt un mare fan al potențialului ONU, dar (organizația) nu și-a atins niciodată potențialul”, a mai spus el.

Întrebat dacă dorește să înlocuiască ONU cu Consiliul de Pace, lansat ca parte a acordului de încetare a focului mediat de SUA între Israel și Hamas, Donald Trump a spus că ONU ar trebui lăsat „să continue, pentru că potențialul său este atât de mare”.

Liderul SUA a continuat, menționând că „ONU ar fi trebuit să rezolve fiecare dintre războaiele pe care el le-am rezolvat.”

„Nu m-am dus niciodată la ei. Nici măcar nu m-am gândit să mă duc la ei. Ar trebui să poată rezolva acele războaie. Nu o fac”, a mai spus președintele american.

Consiliul pentru Pace a fost lansat inițial ca parte a planului de pace mediat de SUA pentru Fâșia Gaza, organismul având rolul de a supraveghea un guvern de tranziție.

Diplomații care au văzut statutul consiliului au declarat pentru dpa că este o provocare nedisimulată la adresa ONU, organizație pe care Trump a criticat-o în repetate rânduri ca fiind disfuncțională.

Mai mulți șefi de stat sau de guvern au fost invitați să facă parte din acest Consiliu pentru Pace, printre ei aflându-se și președintele Nicușor Dan.

Acesta a anunțat că va demara un proces aprofundat de analiză al conținutului și implicațiilor Cartei Consiliului pentru Pace în Gaza.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare