Poezii ale scriitoarelor Nina Cassian şi Doina Ioanid au fost incluse într-un top internaţional al celor mai frumoase 50 de poeme de dragoste din ultimii 50 de ani, informează publicaţia britanică The Guardian, potrivit Realitatea.net.
Specialiştii în poezie de la Southbank Centre din Londra au selectat din opere scrise în ultimii 50 de ani şi nu s-au mai concentrat în realizarea acestui clasament pe opţiunile tradiţionale, precum creaţiile poetei engleze Barrett Browning şi cele ale lui William Shakespeare, considerat cel mai mare scriitor al literaturii engleze.
Scriitorii din acest top au fost aleşi din 30 de ţări, de la Sfânta Lucia până la Kurdistanul irakian, iar în lista celor mai frumoase poeme a fost inclusă şi România, graţie poetelor Nina Cassian şi Doina Ioanid.
Astfel, “The Yellow Dog/ Câinele galben”, de Doina Ioanid, şi “Lady of Miracles/ Donna miraculata”, de Nina Cassian, se numără printre cele mai frumoase 50 de poezii de dragoste din ultimii 50 de ani.
În limba română, poemul “Câinele galben” a apărut în volumul “Ritmuri de îmblînzit aricioaica” (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2010), după cum a declarat joi, pentru Mediafax, Doina Ioanid.
“Câinele galben”:
“Cu inima în mînă, am mers prin oraş, păşind pe prima zăpadă din anul ăsta. Şi inima mea, stropită cu vin şi oţet, continua să putrezească în ritmul celor 37 de ani, în timp ce coţofenele se adunau pe umărul toboşarului. Oasele singure nu mă puteau salva. Nici numele tău, Argentina, pămînt al făgăduinţei. Numai un cîine mare şi galben s-a îndurat de mine, a venit spăşit şi mi-a mîncat inima, fără grabă. Apoi a plecat, s-a îndepărtat spre orizont ca o imensă floarea-soarelui”.
În limba română, poezia Ninei Cassian a apărut cu titlul “Donna miraculata”, în volumul “Ambitus”, publicat în anul 1969, la Editura pentru Literatură.
“Donna miraculata”:
“De când m-ai părăsit mă fac tot mai frumoasă / ca hoitul luminând în întuneric. / Nu mi se mai observă fragila mea carcasă, / nici ochiul devenit mai fix şi sferic, // nici zdreanţa mâinilor pe obiecte, / nici mersul, inutil desfigurat de jind, / – ci doar cruzimea ta pe tâmplele-mi perfecte, / ca nimbul putregaiului sclipind”.
.
.
