Dragoș Pîslaru a agreat cu Comisia Europeană un plan de lucru pentru revizuirea PNRR: Dacă lucrurile vor merge, înseamnă că pe 14-15 iulie avem un acord pentru a trimite formal planul revizuit

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că România are un pre-acord cu executivul european pentru „componenta nerambursabilă” (n.r. granturi) din Planul Național de Redresare și Reziliență, precizând că „avem o abordare care să permită ca România să absoarbă toți banii nerambursabili de pe PNRR”.

În ceea ce privește componenta de împrumuturi, Pîslaru a arătat că a agreat cu reprezentanții Comisiei Europene de a păstra „toate proiectele care sunt cu grad de risc scăzut în ceea ce privește implementarea până în 2026”.

Într-o conferință de presă susținută la finalul ședinței de guvern de luni, Pîslaru a dezvăluit că a avut săptămâna trecută o întâlnire la Bruxelles cu Celine Gauer, responsabil în cadrul Comisiei Europene pentru implementarea PNRR, pentru a discuta despre revizuirea și calendarul Planului Național de Redresare și Reziliență.

În acest context, Pîslaru a dezvăluit că a agreat împreună cu executivul european „un plan de lucru pentru perioada următoare, și anume ca în următoarele două săptămâni să lucrăm intens împreună cu Comisia Europeană pentru a lămuri situația celor două paliere”, ce va culmina cu o vizită a lui Gauer în perioada 14-15 iulie pentru a ajunge la „o concluzie preliminară” în urma căreia România să poată trimite formal Planul Național de Redresare și Reziliență revizuit.

„Am avut o întâlnire cu doamna Celine Gauer și cu colegii dumneaei în cursul zilei de vineri și apoi mai multe întâlniri, inclusiv la Reprezentanța Permanentă și cu alți colegi din Comisia Europeană și aș vrea să încep prin a încerca să plasez și o veste pozitivă în acest context în care, după cum am declarat joi, situația Planului Național de Redresare și Reziliență este una complicată. Vestea pozitivă este că am creat cu Comisia Europeană un plan, un plan de lucru pentru perioada următoare, și anume ca în următoarele două săptămâni să lucrăm intens împreună cu Comisia Europeană pentru a lămuri situația celor două paliere. Avem deja un preacord, iată, o altă veste bună, un preacord care de data asta a fost reconfirmat, legat de componenta nerambursabilă, unde în acest moment vă pot spune că stăm bine și că avem o abordare care să permită ca România să absoarbă toți banii nerambursabili de pe PNRR, ceea ce este foarte important”, a explicat ministrul.

Pentru a absorbi toate granturile, el a detaliat că este nevoie de „permutări, pentru că am adus proiecte care erau bune, mature și care se puteau îndeplini până la finalul anului 2026, până în august, de fapt, 2026, și le-am mutat, le-am permutat”.

În ceea ce privește împrumuturile, Pîslaru a agreat „că vom încerca, evident, să păstrăm toate proiectele pe care le mai avem care sunt cu grad de risc scăzut în ceea ce privește implementarea până în 2026 și să ne concentrăm împreună la nivel tehnic, să discutăm despre toate celelalte proiecte cu risc mediu, având în vedere că deja am inițiat împreună cu colegii miniștri de linie o consultare și o monitorizare foarte complexă pentru a ne asigura că există o asumare la nivelul fiecărui minister de linie a situației pe aceste proiecte”.

O altă veste bună dezvăluită de ministru este că a convenit cu Comisia Europeană o simplificare a țintelor și jaloanelor, „astfel încât, pe de o parte, să avem această clarificare și să scoatem toate acele jaloane și ținte intermediare, să putem să aducem un pachet bun de reforme care pot fi îndeplinite rapid pentru Cererea de plată 4 și să ne asigurăm, în același timp, că reformele care au, poate, un cost bugetar mare sunt împinse către cererile din anul următor”.

Dragoș Pîslaru a mai spus că a lansat o invitaţie pentru Celine Gauer pentru a veni la Bucureşti în zilele de 14-15 iulie.

„Am discutat despre cam cum ar arăta calendarul până la sfârșitul PNRR, în mod evident. Am discutat despre ideea de a avea încă două cereri de plată anul viitor. Deocamdată, nu am stabilit un calendar fix pentru că ține de discuțiile de reașezare pentru partea aceasta de revizuire. Ceea ce aș vrea să menționez este că, cu ocazia întâlnirii, am discutat o invitație pentru doamna Céline Gauer în perioada 14-15 iulie. Evident, această invitație este în linie cu calendarul pe care ni l-am propus, deci, ne putem uita la un lucru intens timp de 2 săptămâni, după care să avem această întâlnire la București, inclusiv întâlnirea grupului coordonatorilor de investiții, a miniștrilor de linie și a primului-ministru, întâlnire pentru a putea să ajungem la o concluzie preliminară și trimite apoi imediat formal acest Plan Național de Redresare și Reziliență revizuit. Dacă lucrurile vor merge și acesta este scenariul, înseamnă că 14-15 iulie avem un acord, trimitem după aceea Planul Național de Redresare și Reziliență în forma lui pentru aprobare, va intra într-un proces de aprobare care va dura undeva cam două luni, două-trei luni de zile, trei luni și jumătate chiar de acum, pentru că este și luna august, evident, la mijloc, înseamnă mai întâi două luni de zile de pregătire cu Comisia și apoi aprobare de către Consiliu”, a detaliat Pîslaru.

MIPE se concentrează ca, până pe 25 noiembrie, să deblocheze „banii suspendați de pe Cererea de plată 3, deci 860 de milioane de euro” pentru a depune Cererea de plată 4, „imediat cum vom avea acordul PNRR revizuit”.

„Dacă totul e bine, e lucrat bine, ne facem lucrurile cum trebuie, cu profesionalism, putem avea inclusiv plata aferentă Cererii de plată 4, ideal la sfârșitul anului, aceasta este asumpția de lucru”, a completat ministrul.

Citiți și: MIPE instituie un mecanism de monitorizare bilunară a îndeplinirii jaloanelor din PNRR/ Pîslaru: Dorim să depunem „fulger” cererea 4 după negocierile pentru salvarea granturilor nerambursabile

Până în prezent, suma totală încasată de România din fondurile alocate pentru implementarea PNRR a ajuns la 10,74 miliarde euro.

Anterior, România a încasat o sumă de 9,44 miliarde euro, reprezentând: 3,79 miliarde euro – prefinanțare, 0,29 miliarde euro – prefinanțare aferentă capitolului REPowerEU, 2,56 miliarde euro – cererea de plată nr. 1 și 2,80 miliarde euro – cererea de plată nr. 2.

Suma alocată României România pentru implementarea PNRR este de 28,5 miliarde de euro prin PNRR, din care 13,6 miliarde euro sub formă de granturi și 14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare