Eurodeputatul Corina Crețu: PNRR este o șansă istorică pentru România. Toate proiectele trebuie implementate până în anul 2026

În cadrul Consiliului ECOFIN, miniștrii economiei și finanțelor din statele UE au ajuns la un acord cu privire la faptul că fondul de redresare post-pandemie, denumit și NextGenerationEU, nu va fi extins dincolo de anul 2026, a transmis eurodeputatul Corina Crețu.

„Acest lucru înseamnă că toate proiectele din PNRR trebuie implementate până în acel an, iar fondurile alocate să fie cheltuite. În ceea ce privește PNRR-ul României, a treia cerere de plată în valoarea de 2,7 miliarde de euro, a fost depusă în luna decembrie 2023, iar nici până la ora actuală nu a fost aprobată, deși termenul prevăzut în regulament pentru evaluare a expirat la 15 februarie”, a scris Corina Crețu pe Facebook.

Mai mult, eurodeputatul a amintit că România a  încasat din PNRR aproximativ 9,4 miliarde de euro, aflându-se într-un grad de 32% de încasare.

Aceasta a precizat că, în anul 2024, printre investițiile și reformele care ar trebui să aibă loc se numără: dotarea a 75.000 de săli de clasă cu mobilier, 1.200 de autobuze electrice pentru transportarea elevilor, 10.000 de laboratoare de știință, cel puțin 25 de spitale publice vor beneficia de echipamente și materiale care contribuie la reducerea riscului de infecții nosocomiale, investiții în 25 de unități de terapie intensivă, iar 50% din investițiile în infrastructură feroviară și rutieră trebuie finalizate.

„În anul 2020, când negociam în Parlamentului European Mecanismul de Redresare și Reziliență, am depus amendamente care să prelungească termenul de implementare a banilor din PNRR până în 2026, termenul inițial propus de Comisie fiind 2025”, a mai spus Corina Crețu.

Eurodeputatul a explicat că a făcut acest lucru, deoarece, încă din perioada când gestiona fondurile europene în calitate de Comisar, cunoștea lentoarea implementării proiectelor din anumite state membre, printre care și România.

„Am mai spus-o și o repet, PNRR-ul este o șansă istorică pentru România și sper din tot sufletul să nu fim nevoiți în 2026 să trimitem înapoi la Comisie pentru neutilizarea la timp a fondurilor alocate”, a conchis Corina Crețu.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare