Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Relația cu SUA, una dintre cele mai importante ancore strategice ale României 

Europarlamentarul Gheorghe Falcă face apel la autoritățile naționale să mențină reformele interne și dialogul constant și predictibil cu partenerii internaționali pentru a consolida parteneriatele strategice ale României.

„România, așadar, are nevoie de stabilitate, de profesionalism și de parteneriate de durată, iar relația cu Statele Unite este una dintre cele mai importante ancore strategice ale noastre – și tocmai de aceea trebuie consolidată, nu instrumentalizată politic. Nu loialitatea declarativă, ci acțiunile coerente, reformele interne și dialogul constant și predictibil cu partenerii americani vor consolida această relație, așa cum a făcut Ilie Bolojan”, a transmis eurodeputatul liberal în urma vizitei oficiale a delegației Congresului SUA la București.

Europarlamentarul Gheorghe Falcă a menționat că oficialii americani nu au exprimat nicio îngrijorare legată de alegerile din luna mai și au arătat susținere fermă pentru Visa Waiver: „De aceea, pentru noi, eu cred că toate acestea nu sunt doar puncte bifate într-o discuție protocolară, ci dovezi că parteneriatul strategic România–SUA este viu și solid. (…) Promisiunea membrilor Congresului că vor susține în mod activ includerea României în programul Visa Waiver, arată că lucrurile se vor mișca în favoarea noastră.”

Potrivit acestuia, România a devenit în ultimii ani un actor de încredere pe flancul estic al NATO, iar rolul nostru în menținerea stabilității în regiune este recunoscut: „În opinia mea, dacă vrem să rămânem o țară care contează în regiune și în Europa, atunci trebuie să înțelegem că diplomația de secol XXI nu înseamnă doar vizite și declarații, ci mai ales coerență în politică internă și externă, seriozitate instituțională și lideri care știu ce să vorbească și cum să inspire încredere. Ilie Bolojan a făcut exact asta”, a mai adăugat acesta.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare