Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat pe Twitter că Franţa va trimite la Beirut “mai multe tone de materiale sanitare” şi un detaşament de securitate civilă, după ce capitala libaneză a fost devastată de două explozii uriaşe în care au pierit cel puţin 73 de persoane şi au fost rănite alte 3.700, informează AFP, potrivit Agerpres.
‘Paramedicii vor ajunge, de asemenea, cât mai curând posibil la Beirut pentru a su sţine spitalele. Franţa este deja angajată”, a adăugat şeful statului francez.
Emmanuel Macron l-a asigurat marţi seară pe omologul său libanez Michel Aoun de sprijinul Franţei şi a anunţat trimiterea de “ajutoare şi resurse franceze”.
Nous déployons au Liban un détachement de la sécurité civile et plusieurs tonnes de matériel sanitaire. Des urgentistes vont également rejoindre Beyrouth au plus vite pour renforcer les hôpitaux. La France est déjà engagée.
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) August 5, 2020
Beirut este un ”oraş sinistrat”, a anunţat marţi Consiliul Suprem de Apărare din Liban, după exploziile devastatoare care au zguduit portul capitalei libaneze şi au provocat pagube de o amploare fără precedent în toate cartierele oraşului.
Consiliul, din care fac parte în special preşedintele, premierul şi ministrul Apărării, ”recomandă” guvernului să decreteze stare de urgenţă, potrivit agenţiei naţionale de informaţii ANI. “O catastrofă majoră s-a abătut asupra Libanului”, a afirmat preşedintele Michel Aoun, la deschiderea unei reuniuni a Consiliului.
Potrivit unui nou bilanţ furnizat de Ministerul Sănătăţii, cel puţin 73 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 3.700 au fost rănite în exploziile de la Beirut.




