Giorgia Meloni îndeamnă UE să găsească o figură „respectabilă, cu autoritate” care să reprezinte Europa în cadrul unor eventuale negocieri privind Ucraina 

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a îndemnat Uniunea Europeană să găsească o figură „respectabilă” care să reprezinte blocul european în cadrul unor eventuale negocieri privind Ucraina și a criticat summiturile „nereprezentative” ale unor parteneri,  considerând că acestea creează „fragmentare” pe continent, anunță EFE, citat de Agerpres

„Poziția noastră nu se schimbă: sprijinirea Kievului și menținerea presiunii asupra Moscovei rămân singura modalitate serioasă de a crea condiții care să poată forța deschiderea unei adevărate etape de negocieri”, a declarat Meloni într-o apariție în Parlament, înainte de participarea sa la viitorul Consiliu European.

Aceasta a exprimat sprijinul său pentru noul pachet de sancțiuni contra Rusiei, explicând că Moscova „continuă să refuze un armistițiu și începutul unor negocieri serioase”.

Meloni a susținut că la o eventuală masă de negocieri între Ucraina și Rusia se vor aborda probleme care privesc Europa și, prin urmare, blocul comunitar este cel care „trebuie să le negocieze”.

Astfel, a evidențiat necesitatea ca UE să „identifice o figură cu autoritate, învestită cu încrederea și mandatul tuturor statelor membre pentru a reprezenta punctul de vedere al Europei”.

În caz contrar, Europa merge „în orb, cu formule variabile și insuficient reprezentative”, ceea ce, a avertizat ea, „produce doar fragmentare, confuzie și slăbiciune”.

Întrebarea privind redeschiderea canalelor diplomatice cu Rusia, închise în mare parte din februarie 2022, a câștigat teren în ultimele săptămâni, pe măsură ce procesul condus de SUA pare a fi în impas în contextul conflictului din Iran.

Franța, Italia, Estonia, Letonia se numără printre țările care au susținut ideea lansării unor discuții directe pentru a evita dependența de Casa Albă, care este astăzi principalul interlocutor al Moscovei.

Germania, în schimb, a respins această idee, invocând „cererile maximaliste” ale lui Putin și bombardamentele continue asupra orașelor ucrainene la temperaturi sub zero grade ca dovadă că Moscova nu manifestă „o voință sinceră de a negocia”.

Printre figurile politice luate în calcul se numără fostul cancelar german Angela Merkel sau fostul președinte finlandez Sauli Niinistö,

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare