Comisia Europeană a adoptat joi primul Acord de Parteneriat pentru perioada de programare 2021-2027 pentru Grecia, prima țară din UE care și-a prezentat documentul strategic de referință pentru realizarea de investiții în valoare de peste 21 de miliarde de euro pentru coeziunea sa economică, socială și teritorială, informează executivul european într-un comunicat. De altfel, Grecia a fost și al treilea stat membru, după Portugalia și Spania, care a primit aprobarea Comisiei Europene și pentru Planul Național de Redresare și Reziliență de aproximativ 30 de miliarde de euro.
Adoptarea acestui acord a fost posibilă după ce în mod succesiv, în luna iunie, Consiliul UE și Parlamentul European au aprobat pachetul politicii de coeziune de 330 de miliarde de euro, din care România va putea beneficia de aproximativ 27 de miliarde de euro, a patra cea mai mare alocare națională, după ce executivul de la Bruxelles va aproba Acordul de Parteneriat cu Guvernul de la București.
Acordul de Parteneriat dintre CE și Grecia stabilește strategia și prioritățile de investiții care urmează să fie abordate prin intermediul fondurilor politicii de coeziune și al Fondului european pentru pescuit maritim și acvacultură (FEPAM).
Aceste fonduri vor sprijini prioritățile-cheie ale UE, cum ar fi tranziția ecologică și digitală, și vor contribui la dezvoltarea unui model de creștere competitiv, inovator și orientat spre export pentru această țară, mai arată sursa citată.
În total, acordul de parteneriat cuprinde 22 de programe: 13 regionale și 9 naționale. Cele 13 programe regionale (care combină Fondul European de Dezvoltare Regională și Regională – FEDR și Fondul Social European Plus) corespund fiecărei regiuni administrative din Grecia.
Grecia se angajează ferm să utilizeze fondurile politicii de coeziune în mod coordonat cu Fondul de redresare și de reziliență. Un nou program de consolidare a capacităților va facilita, de asemenea, procesul de pregătire a proiectelor și va contribui la consolidarea capacității administrative și organizatorice a beneficiarilor și a autorităților.
Investiții în economie verde și digitală
Grecia a planificat investiții semnificative – 30% din FEDR și 55% din Fondul de coeziune – în eficiența energetică și reducerea emisiilor de carbon, precum și în măsuri de gestionare a deșeurilor și a apei.
Dezvoltarea transportului public durabil va fi continuată în Attica și Salonic și va fi extinsă la alte aglomerări din întreaga țară.
În plus, un nou mecanism de guvernanță va permite mai multe investiții în protecția biodiversității.
Grecia și-a asumat, de asemenea, un angajament politic ferm de a închide toate centralele electrice pe bază de lignit până în 2028, contribuind astfel în mod semnificativ la îndeplinirea obiectivelor naționale și ale UE privind neutralitatea climatică. În cele din urmă, acordul de parteneriat marchează trecerea de la investițiile în sectorul rutier la investiții în favoarea unor moduri de transport multi-modale și mai durabile.
Mai multă coeziune socială
Promovarea coeziunii sociale ocupă un loc prioritar pe ordinea de zi, prin investiții în ocuparea forței de muncă, educație și formare de calitate și incluzivă, competențe ecologice și digitale, precum și servicii de incluziune socială de înaltă calitate, în conformitate cu Pilonul european al drepturilor sociale. Realizarea investițiilor va fi însoțită de reforme-cheie, precum și de mecanisme de consolidare a capacităților beneficiarilor și ale administrației publice.
O abordare holistică a sectoarelor pescuitului, acvaculturii și pescuitului maritim
Grecia va investi într-o abordare holistică în sectoarele pescuitului, acvaculturii și maritim, pentru a permite punerea în aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului, a pachetului verde european, a orientărilor strategice ale UE pentru o acvacultură durabilă și competitivă în UE și a comunicării UE privind economia albastră durabilă.
Acordul de parteneriat specifică modul în care vor fi sprijinite sectoarele pescuitului, acvaculturii și economiei albastre din Grecia, precum și comunitățile de coastă. Principalul obiectiv fiind promovarea rezilienței și a tranziției ecologice și digitale, 35% din resursele Fondului european pentru pescuit maritim și acvacultură vor fi alocate pentru integrarea obiectivelor climatice.
O economie și o societate digitală
Se va acorda prioritate investițiilor strategice atât în infrastructură, cât și în măsuri soft legate de digitalizarea întreprinderilor și a serviciilor publice și de modernizarea competențelor digitale la nivelul întregii populații. Peste 38% din fondurile FEDR vor sprijini cercetarea, inovarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, pe baza unei strategii naționale/regionale de specializare inteligentă nouă și îmbunătățită.





