Președintele Consiliului European, Charles Michel, despre situația politică din Georgia: Fac apel la toate părțile să pună interesele cetățenilor pe primul loc

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a transmis că a luat act de decizia Georgiei privind Acordul din 19 aprilie, acord care continuă să ofere o cale europeană către construirea unei democrații mai puternice și a unui stat de drept, în interesul poporului georgian, informează comunicatul oficial. 

„De asemenea, am luat act de faptul că Mișcarea Națională Unită nu a semnat în continuare acordul”, a adăugat acesta. 

Charles Michel a subliniat că acordul este cel mai bun mod de a avansa o agendă de reforme care să consolideze instituțiile democratice din Georgia și să contribuie la asigurarea prosperității, a locurilor de muncă și a creșterii economice – toate acestea fiind foarte necesare în beneficiul poporului georgian.

„Nu văd nicio alternativă pentru continuarea reformelor electorale și judiciare aprofundate și a alegerilor locale libere și corecte. Fac apel la toate părțile să pună interesele cetățenilor pe primul loc și să se angajeze să avanseze în discursul politic din Georgia în cadrul instituțiilor democratice ale țării”, a punctat președintele Consiliului European. 

În final, Charles Michel a amintit că miercuri, 28 iulie, s-a întâlnit cu președintele Zourabichvili pentru a discuta situația și relațiile dintre Uniunea Europeană și Georgia.

Săptămâna trecută, Charles Michel s-a aflat într-o vizită de lucru în Georgia și a participat la Conferința internațională de la Batumi, cât și la o reuniune cu liderii partenerilor asociați ai UE, Georgia, Ucraina și Republica Moldova.

În cadrul întrevederii cu președintele și premierul Georgiei, Charles Michel a discutat despre cele mai recente evoluții din Georgia și despre punerea în aplicare a Acordului din 19 aprilie. 

Partidul la putere în Georgia și opoziția au semnat pe 19 aprilie un acord mediat de Uniunea Europeană pentru a pune capăt crizei politice care a provocat îngrijorări cu privire la democrația din această fostă republică sovietică.

Această decizie a partidelor parlamentare din Georgia vine în contextul în care Uniunea Europeană și Statele Unite au făcut apel să aprobe un acord de compromis pentru a pune capăt crizei politice din Georgia.

Acordul dat publicității urmărește să consolideze independența sistemului judiciar, contribuind la îmbunătățirea proceselor electorale și la „un parlament capabil să reprezinte mai bine vocile tuturor georgienilor”.

Compromisul propus urmăreşte, de asemenea, să ajute Georgia să facă faţă provocărilor pandemiei de COVID-19 şi să îşi păstreze ”interesele în materie de securitate şi stabilitate” în regiune.

 

 

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare