Întâlnire cu mize importante la Bruxelles: Guvernul României se întâlnește cu Colegiul Comisiei Europene în ajunul preluării președinției Consiliului UE

Premierul Viorica Dăncilă și cabinetul de miniștri se află miercuri la Bruxelles pentru o întâlnire cu președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker și membrii Comisiei Europene, o reuniune tradițională a Colegiului Comisarilor Europeni cu guvernul statului membru care urmează să preia președinția Consiliului Uniunii Europene.

UPDATE VIDEO România, ultimii pași pentru preluarea președinției Consiliului. Guvernul României, primit de Colegiul Comisiei Europene la Bruxelles

IMAGINEA ZILEI Președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker i-a pupat mâna premierului Viorica Dăncilă la întâlnirea comisarilor europeni cu Guvernul României 

FOTO: CaleaEuropeană.ro

UPDATE. VIDEO Premierul Viorica Dăncilă, primită la sediul Comisiei Europene de președintele Jean-Claude Juncker

Vizita Guvernului României la Bruxelles figurează pe agenda Comisiei Europene de miercuri, 5 decembrie, unde este anunțat un prânz de lucru al Colegiului Comisarilor cu membrii executivului de la București, urmată de o reuniune bilaterală Jean-Claude Juncker – Viorica Dăncilă și de un punct comun de presă al celor doi.

Reuniunea Guvernului cu Colegiul Comisiei Europene are loc după ce, la începutul anului, președintele Klaus Iohannis a fost invitat în premieră la o întâlnire cu Colegiul comisarilor europeni, prilej cu care șeful statului a prezentat oficial cele 4 dimensiuni care vor sta la baza programului României pentru președinția Consiliului UE: asigurarea unei creșteri durabile și echitabile pt toate statele membre, menținerea unei Europe sigure pentru cetățenii săi, consolidarea rolului global al UE și promovarea valorilor europene.

Întrevederea dintre Comisia Europeană și Guvernul României survine într-un moment delicat, nu doar cel generat de contextul evoluțiilor la nivelul UE, ci și în cadrul relațiilor dintre București și Bruxelles. Aceasta va fi prima reuniune la nivel înalt după ce instituțiile Uniunii Europene, îndeosebi Comisia Europeană și Parlamentul European, au adoptat recent poziții dure cu privire la situația statului de drept în țara noastră.

Foto: Guvernul României

Pe 13 noiembrie, Parlamentul European a votat cu largă majoritate rezoluția privind statul de drept în România în care abordează chestiunile modificărilor legislației judiciare și penale din România, intervenția violentă a forțelor de ordine la protestele din 10 august, riscurile de dezincriminare a corupției, atacurile la adresa libertății mass-media și invită ”Guvernul român să coopereze cu Comisia Europeană în conformitate cu principiul cooperării loiale, astfel cum este prevăzut în tratat”.

În aceeași zi, Comisia Europeană a publicat cel mai dur raport MCV pentru România din ultimii ani, în care țara noastră are opt recomandări suplimentare, executivul european cerând Guvernului de la București să suspende punerea în aplicare a legilor Justiției și să le revizuiască în acord cu recomandările Comisiei de la Veneția și GRECO.

Dincolo de poziționările instituționale, mai mulți oficiali europeni au criticat evoluțiile politice de la București. Cel mai vechi membru al Parlamentului European, germanul Elmar Brok, a cerut activarea articolului 7 împotriva României, iar anterior, în multiple rânduri, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, și comisarul european pentru justiție, Vera Jourova, au adoptat poziții îngrijorătoare.

Recent, și candidatul PPE pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, Manfred Weber, a precizat că deciziile puterii de la București nu au oferit o bună imagine pentru momentul când România preia preşedinţia Consiliului UE.

România va asuma în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, în premieră, Președinția rotativă la Consiliul Uniunii Europene, într-o perioadă marcată de finalizarea procesului de retragere a Marii Britanii din UE, avansarea negocierilor pentru adoptarea Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, summit-ul de la Sibiu de la 9 mai 2019 dedicat viitorului UE și alegerile pentru Parlamentul European din 23-26 mai 2019.

Cei patru piloni tematici care vor sta la baza agendei de lucru a Președinției României la Consiliul UE vizează „Europa convergenței: creștere, coeziune, competitivitate, conectivitate”, „Europa siguranței”, „Europa, actor global” și „Europa valorilor comune”.

Motto-ul Președinției României va fi „Coeziunea, o valoare comună europeană“.

 

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.