Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, a acuzat Rusia că nu tratează cu seriozitate negocierile cu Ucraina, în contextul în care Bruxelles-ul cochetează din ce în ce mai intens cu ideea de a numit un emisar special care să discute direct cu Moscova, printre persoanele vehiculate numărându-se fostul președinte al Finlandei Sauli Niinistö.
În cadrul unui interviu exclusiv pentru emisiunea Euronews intitulată „Europe Today”, Kallas a avertizat că eforturile de pace privind Ucraina riscă să consolideze agresiunea Rusiei, dacă Moscova nu este forțată să facă concesii reale.
Aceasta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la negocierile recente dintre părțile ucraineană și rusă, mediate de SUA, care s-au soldat fără rezultate concrete până acum. Înaltul Reprezentant al UE a apreciat că impactul reflectă lipsa de seriozitate din partea Kremlinului, în timp ce Ucraina este presată să facă concesii.
„Ei (negociatorii ruși) nu au persoane serioase la masa negocierilor. Nu mă aștept să rezulte nimic din această rundă de negocieri”, a spus ea.
Delegațiile din Ucraina și Rusia s-au întâlnit săptămâna trecută la Abu Dhabi, întâlnire pe care ucrainenii au calificat-o drept „constructivă”, în timp ce președintele Volodimir Zelenski a solicitat mai multă apărare aeriană după un atac asupra Ucrainei din weekend, cu 400 de drone și 40 de rachete.
Kallas a recunoscut că administrația Trump a adus ambele părți la masa negocierilor pentru prima dată de la începutul invaziei pe scară largă, dar a subliniat că dezechilibrul dintre cererile adresate Kievului și cele adresate Moscovei este evident.
„Am văzut doar ce sunt dispuși să cedeze ucrainenii pentru a pune capăt acestui război”, a spus ea. „Nu am văzut nicio concesie din partea Rusiei”.
Zelenski a declarat că se așteaptă ca Trump să insiste pentru un termen limită în vara aceasta, în iunie, pentru a pune capăt războiului și că ar fi pregătit să crească presiunea asupra ambelor părți dacă termenul limită nu va fi respectat.
Trump a stabilit în repetate rânduri termene limită pentru a pune capăt războiului, dar nu le-a respectat.
Kallas a spus că doar ucrainenii sunt cei care pot decide cu privire la cedările dureroase, concentrate în principal în jurul teritoriilor.
„Depinde de ucraineni să decidă ce fel de cedări sunt dispuși să facă”, a spus ea, avertizând în același timp cu privire la tacticile de negociere ale Rusiei.
„Ei (n.r. rușii) au cerințe maximaliste, ceva ce nu a fost niciodată al lor, apoi prezintă amenințări, ultimatumuri, folosesc forța”, a spus Kallas.
Între timp, se intensifică apelurile pentru ca UE să numească un trimis special care să reprezinte blocul și să susțină Ucraina la masa negocierilor, după ce a fost marginalizată de eforturile mediate de SUA.
Macron: Sunt în pregătire discuții tehnice pentru reluarea dialogului direct dintre Europa și Rusia
Cu toate acestea, Kallas a minimizat importanța numelor și a personalităților, insistând că accentul ar trebui pus pe mandatul și obiectivul din spatele numirii unui trimis.
„În acest moment, nu contează persoana care o face, ci mai degrabă cum și ce vrem să obținem din asta”, a declarat ea pentru Euronews. „Dacă rușii consideră că obțin maximum de la americani, de ce ar vrea să discute cu europenii?”, s-a întrebat Kallas.
„Noi doar le vom adresa cereri”, a adăugat ea.
În schimb, Kallas a susținut că Rusia trebuie pusă într-o poziție în care să treacă „de la a pretinde că negociază la a negocia efectiv”, ceea ce ar necesita o unitate puternică din partea Occidentului.
Așa se face că executivul european a propus cel de-al 20-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei, în contextul în care pe 24 februarie se împlinesc patru ani de când Moscova a încălcat dreptul internațional prin invadarea vecinului său.
Împrumutul destinat Kievului va fi finanțat prin împrumuturi ale UE de pe piețele de capital și va fi garantat de bugetul UE. Împrumuturile vor deveni rambursabile numai după ce Rusia va plăti Ucrainei despăgubiri de război. În plus, finanțarea va contribui la consolidarea industriilor de apărare europeană și ucraineană.




