Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că a convocat partidele la consultări săptămâna viitoare, pentru a decide cum se va pune în practică rezultatul de la referendumul din 26 mai.
“Sunt foarte bucuros să anunţ că 6,5 milioane de români au răspuns cu ‘DA’ la cele două întrebări. Acum suntem în momentul în care trebuie să decidem cum să punem în practică ceea ce a decis poporul prin referendum. Pentru a găsi cele mai bune proceduri, metode și soluții, am decis să convoc partidele parlamentare la consultări pe această temă. Fiindcă este evident, ceea ce a decis poporul trebuie să fie pus în practică. Adică să fie pus în Constituție. Asta se face în Parlament, în prima fază“, a declarat Iohannis.
Şeful statului a precizat că partidele au fost convocate la consultări săptămâna viitoare, marţi şi miercuri.
“Am decis şi am trimis invitaţiile pentru marţi şi miercuuri săptămâna viitoare pentru a găsi împreună cele mai bune soluţii”, a spus Klaus Iohannis.
Citiți și
Românii, felicitați de liderii europeni pentru că au readus România în ”normalitatea europeană”. Klaus Iohannis: Acest referendum este de multă vreme încoace primul referendum din Uniunea Europeană care a reușit
Moment unic pentru Klaus Iohannis la Bruxelles: Președintele României, felicitat și ovaționat de Angela Merkel și de liderii PPE pentru ”succesul referendumului privind statul de drept”
La referendumul pe justiţie, conform datelor centralizate de Biroul Electoral Central (BEC), peste 6.5 milioane de persoane au votat “Da” la ambele întrebări.
Potrivit Biroului Electoral Central, prezența finală la urne pe teritorul României la referendumul convocat de președintele Klaus Iohannis a fost de 41,28%.
Pe 25 aprilie, președintele Klaus Iohannis a luat ”act de preocuparea intensă și constantă a societății românești față de necesitatea combaterii fenomenului corupției” și a semnat decretul prin care a decis organizarea referendumului național pentru justiție la data de 26 mai, în aceeași zi cu alegerile europarlamentare.
Referendumul a fost primul convocat de un președinte după cel din 2009 privind reducerea numărului de parlamentari la 300 de membri și optarea pentru un Parlament unicameral.
Referendumul din 26 mai a presupus chemarea cetățenilor români la vot pentru a opta cu ”Da” sau ”Nu” la cele două întrebări care s-au regăsit pe buletinul de vot:
1. „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?”
2. „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”




