Klaus Iohannis se retrage din funcția de președinte miercuri, devenind primul președinte din istoria României care demisionează: “Dumnezeu să binecuvânteze România!”

Klaus Iohannis și-a anunțat demisia din funcția de președinte al României, marcând o premieră în istoria țării, devenind primul președinte care se retrage din funcție. El a menționat că va pleca de la Palatul Cotroceni pe data de 12 februarie și a precizat că decizia vine în contextul în care în Parlamentul României s-a pus în mișcare, luni, procedura de suspendare a sa din funcție. 

Deși a calificat procedura de suspendare a sa din funcție drept un demers “inutil”, “nefondat” și “păgubos”, Iohannis a precizat că în plan intern, referendumul va fi unul “eminamente negativ”, deoarece societatea va fi divizată, iar în plan extern efectele vor fi de durată și foarte negative în raport cu partenerii.

“Astăzi, în Parlamentul României, s-a pus în mișcare procedura de suspendare a Președintelui. Este un demers inutil pentru că, oricum, peste puține luni plec din funcție după alegerea noului Președinte. Este un demers nefondat, pentru că niciodată – repet, niciodată – n-am încălcat Constituția. Și este un demers păgubos, pentru că de aici toată lumea pierde, nimeni nu câștigă. Peste puține zile, în Parlamentul României se va vota suspendarea mea și România va intra în criză. România va intra în criză pentru că se declanșează referendumul de demitere a Președintelui. Acest întreg demers va avea efecte în plan intern și va avea efecte, din păcate, și în plan extern. În plan intern, referendumul va fi unul eminamente negativ. Societatea va fi divizată, unii vor fi de acord, alții nu vor fi de acord. Toată discuția va fi una axată doar pe negativ. Întreaga societate va fi bulversată. Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale care vor veni. Nu se va discuta despre cum va merge România mai departe. Candidații nici măcar nu vor putea să-și prezinte ideile în acest amalgam negativ. În plan extern, efectele vor fi de durată și foarte negative. Nu va înțelege absolut nimeni dintre partenerii noștri de ce România își demite Președintele după ce, de fapt, a început deja procedura pentru alegerea noului Președinte. Nu va înțelege absolut nimeni ce rost are un astfel de demers când Președintele în funcție va pleca oricum. Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii. Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de Președinte ale României. Voi pleca din funcție poimâine, pe 12 februarie“, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

“Dumnezeu să binecuvânteze România!“, a conchis președintele, cu vocea tremurândă.

Klaus Iohannis și-a început primul mandat de președinte la data de 21 decembrie 2014, succendându-i în funcție lui Traian Băsescu, după ce l-a învins la alegerile din noiembrie 2014 pe prim-ministrul și liderul PSD, Victor Ponta.

Principalele repere ale primului său mandat au fost date de acordul politic național pentru alocarea 2% din PIB pentru apărare, consolidarea statului de drept și lupta politică cu Partidul Social-Democrat condus de Liviu Dragnea, proiectul prezidențial “România Educată” sau lansarea formatului “București 9” care reunește aliații NATO de pe flancul estic.

În 2019, Iohannis și-a securizat un al doilea mandat, fiind votat de peste 6 milioane de cetățeni în competiția din turul al doilea cu candidata PSD, fostul premier Viorica Dăncilă, însă acesta a fost marcat de pandemia de COVID-19 și războiul declanșat și desfășurat de Rusia în Ucraina, de eșecul coaliției pro-europene de dreapta PNL – USR și de promovarea unei mari coaliții PSD – PNL la finele anului 2021, coaliție care guvernează și în prezent România.

Cel de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis ar fi trebuit să se încheie la data de 21 decembrie 2024, însă în motivarea deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024, ca urmare unui a proces electoral viciat, Curtea Constituțională a stabilit că președintele Iohannis își va exercita mandatul până când noul președinte ales va depune jurământul, evocând aplicabilitatea art.83 alin.(2) din Constituție, potrivit căruia Președintele României în funcție “exercită mandatul până la depunerea jurământului de Președintele nou-ales”.

Conform Constituției, interimatul funcției de președinte al României va fi asigurat de președintele Senatului, Ilie Bolojan, în timp ce alegerile prezidențiale au fost programate deja pentru data de 4 mai.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare