Connect with us

ROMÂNIA

MAE îndeamnă cetățenii români să părăsească imediat Afganistanul, existând un risc major de atentate teroriste și confruntări armate

Published

on

© NATO

Pe fondul deteriorării situației de securitate din Afganistan, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat vineri seara că a reevaluat și ridicat nivelul de alertă pentru acest stat (Părăsiți imediat țara) și i-a îndemnat pe cetățenii români să părăsească de urgență teritoriul și să evite orice deplasare în Afganistan, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro. MAE avertizează că aceste evoluții de securitate se asociază cu un risc major de atentate teroriste și de confruntări armate. 

MAE reamintește că activitatea Ambasadei României la Kabul a fost suspendată în anul 2019, în urma unui atentat care a avariat grav clădirea misiunii. Având în vedere lipsa unei misiuni operaționale la Kabul și faptul că Ambasada României de la Islamabad a preluat reprezentarea țării noastre în relația cu Afganistanul, capacitatea de intervenție a acestei misiuni în Afganistan este limitată, mai ales în contextul deteriorării situației de securitate din această țară.

De asemenea, MAE recomandă ferm cetățenilor români care se deplasează în Afganistan sau care se află deja pe teritoriul acestui stat să se adreseze Ambasadei României la Islamabad şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând propriile coordonate pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

Ministerul Afacerilor Externe amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Islamabad +92 51 8441476, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice +92 311 4469900.

Totodată, cetățenii români pot solicita sprijin misiunilor diplomatice ale statelor membre ale Uniunii Europene care sunt încă operaționale la Kabul (Afganistan).

Aliații NATO s-au reunit vineri în cadrul Consiliului Nord-Atlantic pentru a se consulta cu privire la situația din Afganistan, declarându-se “profund îngrijorați” de nivelurile ridicate de violență cauzate de ofensiva talibanilor, a declarat vineri secretarul general al Alianței Nord-Atlantice Jens Stoltenberg.

Reuniunea a survenit după decizia SUA de a-şi evacua diplomaţii şi ceilalţi cetăţeni aflaţi în Afganistan.

Washingtonul a anunţat joi trimiterea a 3.000 de militari pe aeroportul din Kabul pentru a asigura evacuarea unei părţi din personalul ambasadei americane în Afganistan, care va fi redus ca urmare a avansului realizat pe teren de talibani, informează Agerpres.

Citiți și UE îi avertizează pe talibani cu izolarea internațională dacă preiau puterea cu forța în Afganistan

Citiți și Marea Britanie critică decizia SUA de a părăsi Afganistanul și acordul cu talibanii, care pavează calea pentru resurgența terorismului

Aliaţii au fost informaţi joi despre decizia SUA, au explicat diplomaţi NATO. La scurt timp, Regatul Unit a luat o măsură similară celei a Washingtonului, urmând să desfăşoare provizoriu în Afganistan aproximativ 600 de soldaţi pentru a-i sprijini pe cetăţenii britanici care părăsesc această ţară.

Fiecare stat membru al NATO a planificat evacuarea personalului său diplomatic şi a cetăţenilor săi aflaţi în Afganistan.

Talibanii şi-au lansat ofensiva în mai, odată cu debutul retragerii definitive a trupelor americane şi NATO din Afganistan, operaţiune care ar urma să se încheie la 31 august.

Insurgenții talibani au cucerit până acum cel puțin 12 capitale de provincie în mai puțin de o săptămână, inclusiv Herat, al treilea oraș ca mărime din Afganistan, și Kandahar, al doilea oraș ca mărime din sudul țării. Astfel, talibanii controlează cea mai mare parte a nordului, vestului şi sudului ţării.

Ei au ocupat mai întâi vaste zone rurale, fără să întâmpine prea multă rezistenţă. Apoi, avansarea lor a accelerat dramatic în ultimele zile, mai multe centre urbane căzând în mâinile lor în efect de domino.

Kabul, Mazar-i-Sharif, principalul oraş din nord, şi Jalalabad sunt singurele trei mari oraşe aflate încă sub controlul guvernului. De altfel, mii de civili afgani au fugit la Kabul pentru a încerca să scape din calea confruntărilor, oraș care este considerat ultimul bastion de securitate.

 

 

 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

ROMÂNIA

Ambasadoarea SUA în România, vizită la Constanța. Kathleen Kavalec a evidenţiat securitatea Mării Negre şi relaţiile comerciale americano-române

Published

on

© US Embassy Bucharest

Ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, a efectuat sâmbătă o vizită la Constanţa pentru a sublinia importanţa interacţiunilor regionale, continuarea cooperării în domeniul securităţii şi schimburile comerciale şi investiţiile în creştere, informează Ambasada Statelor Unite la București într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Întâlnirile avute s-au concentrat asupra evoluţiilor politice şi economice din regiune, a schimburilor comerciale, a libertăţii religioase, a educaţiei şi a consolidării relaţiilor dintre popoare. 

Diplomatul american şi interlocutorii săi au discutat şi despre nevoia descurajării unor viitoare acte de agresiune, ceea ce ar permite regiunii Mării Negre să îşi atingă potenţialul deplin. 

Kavalec a vizitat şi Portul Constanţa, care are un rol crucial în gestionarea, depozitarea în silozuri şi tranzitul cerealelor ucrainene care ajung aici pe cale maritimă, ferată şi rutieră.

“Mi-a plăcut foarte mult vizita mea de astăzi la Constanța, unul dintre principalele motoare economice ale dezvoltării României și unul dintre cele mai dinamice orașe din Uniunea Europeană”, a afirmat ambasadoarea SUA.

Vizita a inclus întâlniri cu Primarul Municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, cu Directorul General al companiei ADM România, Anton Povkhan, Directorul General al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța SA Constanţa, Florin Vizan, şi cu Muftiul Cultului Musulman din România, domnul Muurat Iusuf.

Pentru a accentua colaborarea academică româno-americană, ambasadoarea americană s-a întâlnit la Universitatea Ovidius cu rectorul Dan Marcel Iliescu, vice-rectorul Mihai Gîrţu, coordonatoarea programului de Studii Americane, Ludmila Martanovschi, directorul Bibliotecii Universitare „Ioan Popișteanu” a Universității „Ovidius”, Florentina Nicolae, şi cu studenţi şi profesori de la specializarea Studii Americane. Ambasadoarea a vizitat şi centrul de resurse American Corner Constanţa, s-a întâlnit cu echipa acestuia şi a participat la o masă rotundă cu jurnalişti din regiune.

În cursul vizitei, Kavalec a subliniat că Statele Unite ale Americii sunt solidare cu poporul român şi a accentuat importanţa vitală a rezilienţei în regiunea Mării Negre.

Continue Reading

ROMÂNIA

Ambasadoarea SUA la București va depune eforturi pentru a ”extinde prezența companiilor și investițiilor americane” în țara noastră: Vom continua să sprijinim România în lupta împotriva corupției

Published

on

© U.S. Embassy Bucharest/ Facebook

Ambasadoarea Statelor Unite la București, Kathleen Kavalec, a evidențiat în cadrul evenimentului de marcare a 30 de ani de activitate a AmCham România că ”forța legăturilor noastre economice reprezintp o prioritate cheie” a relației bilaterale dintre Statele Unite și România, astfel că va face ”eforturi de extinderea a prezenței companiilor și investițiilor americane” în țara noastră.

”Voi pleda pentru un tratament echitabil al companiilor şi investitorilor, iar echipa mea va continua să sprijine eforturile României de a lupta împotriva corupţiei şi de a consolida statul de drept. Eu voi continua să transmit acest mesaj în discuţiile mele cu miniştri şi parlamentari din tot spectrul politic”, este promisiunea făcută de reprezentanta diplomației americane la București.

Aceasta a remarcat că din 2008, când ”mi-am încheiat mandatul de ataşat cultural în România, până în prezent, economia acestei ţări a înflorit”.

Citiți și 
Nicolae Ciucă, către AmCham România: Suntem o țară care are un mare potențial de investiții. Oferim sprijin și R. Moldova, a cărei prosperitate poate fi asigurată prin relații cu mediul de afaceri din România, SUA

”Am fost încântată să aflu că în România sunt prezente acum 960 de companii americane, care angajează aproape 110.000 de persoane. Cu toate acestea, ştiu că mai există mult loc pentru creştere. Iar AmCham România este cel mai apreciat partener al nostru în impulsionarea acestei creşteri”, a mai spus Kathleen Kavalec.

Ambasadorul SUA în România că la viitorul ”Summit al Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări, Statele Unite vor pune accentul pe securitatea energetică, dezvoltarea infrastructurii şi digitalizare”, pentru ca ”țările din zona Mării Negre să își atingă întregul potențial ca legătură strategică între Europa și Asia Centrală”, după cum au punctat reprezentanţii de rang înalt de la Departamentul de Stat, Departamentul Comerţului şi Departamentul Apărării în cadrul celei de-a opta runde a Dialogului Strategic SUA-România.

Kavalec a aplaudat ”progresul României în promovarea candidaturii sale la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică”, dând asigurări că SUA, ”în calitate de partener strâns și prieten, vor susține eforturile României de a asigura un mediu investiţional şi standarde ale statului de drept care o vor face competitivă pentru calitatea de membru OCDE”.

Ea și-a exprimat așteptarea ca ”oportunităţile din domeniile energiei verzi, sănătăţii şi tehnologiei informaţiei să crească”, în contextul în care țara noastră se află  pe calea progresului în privința reformelor pentru OCDE și susținerii reformelor impuse de Planul Național de Redresare și Reziliență.

Oficialul american a ținut să-și arate recunoștința pentru ”sprijinul ferm acordat de România Ucrainei, prin primirea şi ajutorarea refugiaţilor şi facilitarea transportului de grâne şi alte bunuri”.

Făcând trimitere la situația din Republica Moldova, Kavalec a evidenția că și ”prietenii noştri din Republica Moldova merită un viitor independent, prosper… unul liber de influenţa malignă şi coercitivă a Rusiei… unul în care pot obţine pe deplin beneficiile economice aduse de integrarea în UE”.

Parteneriatul dintre Statele Unite și România pentru dezvoltarea reactoarelor suplimentare la Cernavodă și construirea de reactoare de dimensiuni mici va ajuta țara noastră ”să obţină independenţă energetică şi securitate energetică durabilă pentru ea însăşi şi pentru Europa”.

”Ştim că Europa nu va fi liberă decât dacă este independentă energetic de Rusia. Parteneriatul nostru pentru dezvoltarea de reactoare suplimentare la Cernavodă şi construirea de reactoare modulare de mici dimensiuni va ajuta România să obţină independenţă energetică şi securitate energetică durabilă pentru ea însăşi şi pentru Europa. Parlamentul României a făcut un pas important în această privinţă pe 14 martie, când a adoptat legea privind aprobarea semnării Acordului de sprijin pentru proiectul de extindere de la Cernavodă, pas esenţial spre un viitor bazat pe energie curată”, a amintit ambasadoarea SUA la București.

Continue Reading

ROMÂNIA

Nicolae Ciucă, către AmCham România: Suntem o țară care are un mare potențial de investiții. Oferim sprijin și R. Moldova, a cărei prosperitate poate fi asigurată prin relații cu mediul de afaceri din România, SUA

Published

on

© Guvernul României

România este o țară care are un mare potențial de investiții și oferă predictibilitate, a transmis premierul Nicolae Ciucă în cadrul evenimentului de marcare a 30 de ani de activitate a Camerei de Comerț Americană în România.

”Guvernul este unul orientat pro-business, este un guvern care își dorește să atragă investiții, care sprijină investițiile și este un guvern care este conștient. Dumneavoastră ați vorbit mai devreme și care este procentul în PIB, și care este valoarea nominală a afacerilor pe care AmCham le desfășoară în România, și care este numărul de locuri pe care-l asigură și, desigur, care este potențialul de multiplicare a unui loc de muncă asigurat pe orizontală. Acestea sunt chestiuni de aritmetică pe care noi l-am avut în vedere și pe care le avem în vedere în continuare;  trebuie să subliniem că, în acest ansamblu, abordarea nu poate să fie decât una de tip win-win, pentru că este nevoie ca atât investitorul, cât și noi, cei care găzduim afacerile respective, trebuie să avem un beneficiu, că pentru asta ne punem la dispoziție toate eforturile, toate resursele și umane și materiale, pentru că nu dorim altceva decât să facem în așa fel încât cetățenii țării noastre să simtă că eforturile care se fac, modul în care sunt întrebuințate resursele din țara noastră sunt în beneficiul tuturor”, a mai spus Ciucă în intervenția sa susținută la întoarcerea din Republica Moldova, unde a avut întâlniri cu președinta acestei țări, Maia Sandu, omologul moldovean, Dorin Recean, precum și cu președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu.

În acest context, premierul a lansat un apel de a sprijini asigurarea prosperității Republicii Moldova prin investiții.

”Am discutat că este important ca în aceste condiții să privim către palierul economic, pentru că este cel care cu adevărat asigură instrumentele necesare guvernului, prin a proba în fața cetățenilor că tot ceea ce se întâmplă în interiorul activității guvernamentale are o singură direcție, și anume asigurarea prosperității și unei evoluții a bunăstării în Republica Moldova, iar asta se poate face prin investiții, prin relații economice bilaterale cu mediul de afaceri din România și relații cu mediul de afaceri din Uniunea Europeană, din Statele Unite. Chiar am menționat astăzi, și în conferința de presă din Republica Moldova,  nevoia aceasta de coagulare a relațiilor nu numai la nivel bilateral, ci și la nivelul celorlalți parteneri care au potențial și pot să sprijine aceste eforturi. În continuare, doresc să fac o mențiune pe care am agreat-o împreună domnul prim-ministru Recean, și anume ne-am angajat amândoi ca, în perioada imediat următoare, să identificăm acele oportunități de relații economice care au potențial să se întâmple, să se dezvolte și să aibă atractivitate pentru terți parteneri în dezvoltarea acestora”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Adresându-se președintelui AmCham România, șeful Guvernului de la București a reiterat că ”ne oferim sprijinul și pentru Republica Moldova, astfel încât nu doar potențialul și oportunitățile din România să fie puse la dispoziția partenerilor noștri, investitorilor americani, dar și cel din Republica Moldova, pentru că se poate face această punte de legătură între cele două țări, prin investiții comune sau prin complementaritatea investițiilor care se fac într-o țară sau în alta pentru că, așa cum spuneam, potențial există”.

Nicolae Ciucă și-a exprimat speranța că, odată ce România va deveni membru OCDE, ”să continue și să aibă potențial, să ajute mai mult și Republica Moldova, și celelalte țări partenere cu care noi avem relații și cu care noi suntem angajați, atât în interiorul Uniunii Europene, cât și în interiorul NATO”.

”Am să reiterez ceea ce am menționat la întâlnirea noastră și la momentul în care am marcat OCDE, și la ultima dumneavoastră activitate, tot aici, în această sală. Domeniile de potențial major pentru România sunt domeniul energetic – și s-a vorbit aici și despre Cernavodă, și despre SMR. Sunt dezvoltări foarte bune, sunt relații foarte bune. Mulțumim Statelor Unite pentru implicare, mulțumim celorlalte țări care sunt parteneri în aceste două proiecte. Dar importantă a fost încrederea pe care Statele Unite au avut-o în potențialul României”, a reamintit premierul, făcând trimitere la ”potențialul uman, pentru că nu poți să faci dezvoltări în domeniul nuclear civil fără să ai oameni pregătiți pentru a face acest lucru”.

Ca atare, este nevoie în ”continuare să ne menținem focusul pe pregătirea resursei umane și sistemul de educație din România să poată să asigure forța de muncă înalt calificată pentru realizarea acestor obiective. Domeniul gazelor naturale – Republica Moldova are nevoie de gaze naturale. Până când ajungem noi să exploatăm resursele din Marea Neagră, și sunt convins că cele două companii care s-au angajat în acest demers o vor face așa cum au promis și așa cum s-au angajat, trebuie ajutate și trebuie să vină în linie cu noi, astfel încât pentru iarna viitoare și de aici încolo să gândim proiecte pe termen mediu și lung, pentru că nu putem să discutăm de asigurarea de energie și gaze de pe o iarnă pe alta”, și-a exprimat convingerea Nicolae Ciucă.

Continue Reading

Facebook

U.E.8 hours ago

Josep Borrell: UE vrea să evite dependența de China, așa cum a fost de gazul rusesc. Dependențele sunt arme care pot fi întoarse împotriva noastră

INTERNAȚIONAL8 hours ago

Biden și Trudeau au ajuns la un acord privind semiconductorii pentru a crea un lanț puternic de aprovizionare nord-american cu minerale critice

U.E.9 hours ago

Germania și Comisia Europeană au ajuns la un compromis care permite utilizarea carburanților ecologici pentru mașinile noi și după 2035

ROMÂNIA1 day ago

Ambasadoarea SUA în România, vizită la Constanța. Kathleen Kavalec a evidenţiat securitatea Mării Negre şi relaţiile comerciale americano-române

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 day ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă a susținut petiția depusă de societatea civilă privind aderarea României la Schengen: Această petiție va lua forma unei rezoluții a Parlamentului European

Cristian Bușoi1 day ago

Cristian Bușoi, după vizita în SUA: Este nevoie de o strategie urgentă pentru promovarea companiilor și start-up-urilor românești în Silicon Valley

SECURITATE1 day ago

VIDEO Uniunea Europeană și Statele Unite au efectuat primul lor exercițiu naval comun, în regiunea Indo-Pacific

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Ursula von der Leyen îl va însoți pe Emmanuel Macron în vizita liderului francez în China pentru a prezenta “o voce europeană unită”

CONSILIUL UE1 day ago

Statele UE și-au stabilit mandatul de negociere pentru Regulamentul privind datele: UE trebuie să devină lider în societatea bazată pe date în care trăim

CONSILIUL EUROPEAN1 day ago

Președintele Consiliului European, Charles Michel, vine luni în România, unde va fi primit de președintele Klaus Iohannis

INTERNAȚIONAL8 hours ago

Biden și Trudeau au ajuns la un acord privind semiconductorii pentru a crea un lanț puternic de aprovizionare nord-american cu minerale critice

ROMÂNIA2 days ago

Nicolae Ciucă, către AmCham România: Suntem o țară care are un mare potențial de investiții. Oferim sprijin și R. Moldova, a cărei prosperitate poate fi asigurată prin relații cu mediul de afaceri din România, SUA

REPUBLICA MOLDOVA3 days ago

Prioritatea strategică a R. Moldova este de a ”accelera reformele pentru aderarea la UE până în 2030”, subliniază premierul Dorin Recean: Mulțumim României pentru sprijinul ”necondiționat”

REPUBLICA MOLDOVA3 days ago

Premierul Nicolae Ciucă asigură R. Moldova de sprijin în fructificarea ”capitalului de simpatie fără precedent” pentru a deveni ”stat furnizor de stabilitate în regiune”

CHINA3 days ago

Secretarul de stat al SUA: Rusia și China au intrat “într-o căsătorie de convenienţă, nu din convingere”. Rusia este în mod clar “partenerul junior” în această relaţie

Daniel Buda4 days ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, cere Comisiei Europene să evalueze corect poziția fermierilor în protejarea mediului: Sunt parte a soluției, nu a problemei

NATO4 days ago

Raport NATO: România a ratat din nou ținta de 2% din PIB pentru apărare, dar găzduiește trei structuri de comandă aliate, un grup de luptă, un sistem antirachetă și misiuni de poliție aeriană

NATO1 week ago

Războiul Rusiei în Ucraina, “semnal de alarmă” pentru industria de armament din Europa. MBDA, grupul care produce sistemul MAMBA amplasat de Franța în România, lansează un apel la cooperare europeană

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă, la semnarea proiectului privind gazoductul Tuzla-Podişor: Un pas decisiv, penultimul în seria demersurilor pentru exploatarea gazelor de la Marea Neagră în perimetrul Neptun Deep

POLITICĂ1 week ago

Premierul Nicolae Ciucă: Este necesară elaborarea unui plan comun de acțiune în țările francofone contra dezinformărilor Rusiei

Team2Share

Trending