Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a stabilit direcțiile prioritare ale politicii externe pentru anul viitor, în cadrul unei videoconferințe cu ambasadorii țării, punctând importanța promovării intereselor cetățenilor și sprijinirea dezvoltării economice a țării.
Într-un comunicat al Administrației Prezidențiale de la Chișinău, Maia Sandu a subliniat că ”aderarea la Uniunea Europeană este prioritatea primordială a politicii externe, reconfirmată și de cetățeni prin vot la referendumul constituțional. Progresul în negocierile de aderare este esențial pentru viitorul Republicii Moldova”, a declarat președinta.
Maia Sandu a reliefat importanța de a livra imediat ”rezultate pentru oameni și mediul de afaceri”, dând drept exemplu în această direcție ”eliminarea permanentă a cotelor pentru exporturile agricole în Uniunea Europeană, aderarea la Zona unică de plăți în euro (SEPA) și reducerea tarifelor la roaming”.
Prioritățile includ și accelerarea debursării fondurilor europene din planul de investiții de 1,8 miliarde de euro oferit de Uniunea Europeană. Acest Plan de Creștere pentru Moldova va contribui la dezvoltarea economiei prin investiții în infrastructură și sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii, și la crearea locurilor de muncă.
În domeniul securității și rezilienței, prioritățile includ consolidarea cooperării cu partenerii europeni și internaționali pentru a crește capacitatea Republicii Moldova de apărare și gestionare a provocărilor de tip hibrid, inclusiv cele din domeniul energetic. Totodată, participarea Moldovei în misiuni de menținere a păcii și sprijinirea altor state în situații de urgență reflectă angajamentul țării noastre pentru stabilitate și securitate regională.
Președinta a apreciat sprijinul extern atras, care a permis implementarea unor proiecte importante din cadrul Programului „Satul European”, extinderea Programului Național de Împădurire, susținerea întreprinderilor mici și mijlocii și compensarea costurilor energetice pentru consumatori în iernile anterioare.
Șefa statului a salutat rezultatele concrete ale politicii externe care au adus beneficii directe cetățenilor moldoveni: deschiderea a 20 de rute aeriene noi, recunoașterea permiselor de conducere cu Spania, Israel, Franța și Grecia, semnarea acordurilor privind securitatea socială cu Italia, Spania și Letonia, precum și creșterea exporturilor agricole în UE prin ridicarea cotelor pentru șapte produse.
A doua parte a anului care se încheie a fost una plină de evenimente electorale și decizii la nivelul UE care consolidează viitorul european al țării.
Reconfirmarea sa în fotoliul prezidențial a venit la distanță de două săptămâni de la primul tur al alegerilor prezidențiale și al referendumului privind integrarea europeană a țării, obiectiv strategic care a fost confirmat de cetățenii moldoveni cu 50,39% și care a dus la modificarea Constituției.
Tot în luna octombrie, Comisia Europeană a propus un plan financiar de 1,8 miliarde de euro pentru Republica Moldova, cel mai mare de la independența țării, în legătură cu care Consiliul Uniunii Europene și-a stabilit deja poziția de negociere.
Acesta va sprijini Republica Moldova în realizarea de reforme legate de UE și va stimula convergența sa economică cu UE, pe baza unei agende de reformă ambițioase.
Citiți și: Republica Moldova primește 50 milioane de euro asistență macrofinanciară de la Comisia Europeană
Mecanismul va promova, de asemenea, alinierea Republicii Moldova la valorile, legile, normele, standardele, politicile și practicile UE în vederea viitoarei aderări la UE.
Chișinăul speră că primele capitole de negociere vor fi deschide chiar în 2025, an în care Republica Moldova, republică parlamentară, își va alege legislativul.
Urmând exemplul Ucrainei invadate de Rusia la 24 februarie 2022, autoritățile de la Chișinău au semnat la 3 martie 2022 cererea de aderare a țării la UE, iar la 23 iunie, același an, șefii de stat sau de guvern europeni au decis să acorde Republicii Moldova statutul de țară-candidată la UE, urmând ca această călătorie să ajungă într-o nouă etapă la 14 decembrie 2023, când Consiliul European a hotărât începerea negocierilor de aderare.



