Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit luni, la Kiev, Ordinul Cneaghinei Olga, gradul I, una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei, decorația fiindu-i înmânată de președintele Volodimir Zelenski, în cadrul evenimentelor dedicate sărbătoririi a 35 de ani de la proclamarea independenței Ucrainei.
Distincția a fost acordată pentru merite personale deosebite în consolidarea cooperării între state, sprijinirea suveranității și a integrității teritoriale a Ucrainei.
„Primesc această distincție în numele oamenilor din Republica Moldova. În primele zile ale războiului, familiile din țara noastră au deschis ușile și inimile pentru femeile și copiii care fugeau din calea bombelor. Acesta este meritul lor”, a declarat președinta Maia Sandu.
Ordinul Cneaghinei Olga este o distincție de stat a Ucrainei, instituită în 1997, care se acordă femeilor pentru merite deosebite în activitatea de stat, civică, științifică, educațională, culturală, caritabilă și în alte domenii ale vieții publice. Este a doua distincție conferită Maiei Sandu de Volodimir Zelenski. La 23 august 2021, șefa statului moldovean a fost decorată cu Ordinul Prințul Iaroslav cel Înțelept, clasa I.
Maia Sandu s-a aflat la Kiev alături de liderii Coaliției de Voință, pentru a felicita poporul ucrainean cu ocazia Zilei Independenței și a transmite condoleanțe familiilor tuturor celor căzuți.
„Este greu de imaginat o Moldovă liberă fără o Ucraină liberă. Ucrainenii își apără țara de patru ani și jumătate și, prin curajul lor, apără pacea pe întreg continentul”, a declarat ea.
La reuniunea liderilor Coaliției de Voință, președinta Republicii Moldova a pledat pentru consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei înaintea iernii, subliniind că o astfel de măsură înseamnă și mai multă siguranță pentru cetățenii Republicii Moldova.
Republica Moldova s-a alăturat anul acesta Coaliției de Voință, un format de coordonare politică și diplomatică lansat de Franța și Regatul Unit și prezidat împreună cu Germania, care reunește peste 30 de state, în mare parte europene. Scopul Coaliției este sprijinirea Ucrainei în efortul de a obține o pace justă și durabilă și garanții de securitate solide, care să prevină o nouă agresiune.
Din 2022, Republica Moldova a înregistrat aproape 60 de violări ale spațiului său aerian, iar în 2026 numărul acestora a crescut. Potrivit autorităților de la Chișinău, fiecare rachetă și fiecare dronă doborâtă în spațiul aerian al Ucrainei înseamnă și mai multă siguranță pentru statele din regiune, inclusiv pentru Republica Moldova.
Țara își consolidează capacitatea de supraveghere a spațiului aerian și cooperează cu Ucraina și România pentru schimbul de informații privind amenințările aeriene.
Maia Sandu a vorbit și despre conectivitatea regională, rutele de transport care leagă Republica Moldova de Ucraina și de porturile românești fiindt importante pentru economia națională și pentru comerțul din regiune. Republica Moldova a redus cu 50% tarifele feroviare pentru tranzitul de cereale spre porturile românești, o măsură care menține fluxul de marfă pe calea ferată moldovenească și susține exporturile ucrainene.
Împreună cu Ucraina se lucrează la deschiderea unor noi rute de comunicație, inclusiv podul Cosăuți–Iampol, un proiect așteptat de comunitățile de pe ambele maluri ale Nistrului.
În domeniul energetic, președinta Republicii Moldova a subliniat că securitatea energetică a regiunii se construiește împreună. Republica Moldova și-a diversificat sursele și rutele de aprovizionare în ultimii patru ani și susține soluțiile regionale care întăresc reziliența întregii vecinătăți în perioada rece.
De la începutul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, Republica Moldova a oferit refugiu ucrainenilor care au fugit din calea războiului, a asigurat coridoare de tranzit pentru exporturile ucrainene și a acordat sprijin umanitar și energetic.



