MEDAT: Companiile și organizațiile din România pot accesa 7,55 milioane de euro pentru inovare digitală în sănătate, energie și mobilitate

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a deschis Apelul de Sprijin Financiar pentru Terțe Părți (FSTP), cu o valoare totală de 7,55 milioane de euro. Finanțarea este destinată proiectelor de inovare interregională în domeniul transformării digitale din sănătate, energie și mobilitate, iar propunerile pot fi depuse până la 16 noiembrie 2026, potrivit comunicatului oficial.

Entitățile din întreaga țară pot accesa finanțări de până la 2,2 milioane de euro pentru proiecte care duc soluțiile digitale din faza de prototip până la lansarea pe piață.

MEDAT este partener în proiectul european SYSTEMEU alături de Municipiul Cluj-Napoca și Asociația Cluster de Educație C-EDU. România participă în SYSTEMEU la nivel național, ceea ce înseamnă că orice companie, start-up, universitate, organizație de cercetare, autoritate publică sau organizație non-guvernamentală, cu sediul în România, poate face parte dintr-un consorțiu eligibil, alături de parteneri din celelalte patru regiuni ale proiectului (Bavaria, Castilla y León, Regiunea Norte și Cantonul Tuzla).

Proiectele selectate vor dezvolta, testa și valida soluții digitale în condiții reale, pornind de la un nivel minim de maturitate tehnologică, de la un prototip funcțional, deja testat în condiții realiste și ajungând la o soluție finalizată și validată, pregătită pentru piață sau pentru o utilizare reală.

Domeniile vizate sunt:

  • Sănătate – sănătate digitală și tehnologii medicale (digital health & medtech);
  • Energie – rețele energetice descentralizate, curate și inteligente;
  • Mobilitate – sisteme inteligente de transport și logistică.

Vor fi selectate între 5 și 8 proiecte, pe trei praguri de finanțare:

  • Proiecte mici – până la 750.000 de euro;
  • Proiecte de nivel mediu – până la 1,1 milioane de euro, cu consorții de 3–5 entități din cel puțin trei regiuni participante, incluzând obligatoriu o organizație de cercetare și o companie;
  • Proiecte emblematice (flagship) – până la 2,2 milioane de euro, cu consorții de 5–8 entități din toate cele cinci regiuni SYSTEMEU, constituite după modelul Triple Helix, reunind cel puțin o organizație de cercetare, o companie și o autoritate publică sau o organizație din sectorul public.

Ratele de finanțare sunt de până la 100% pentru start-upuri, 70% pentru IMM-uri, 50% pentru întreprinderile mari și 100% pentru organismele publice, ONG-uri și organizațiile de cercetare. Entitățile individuale pot participa în mai multe proiecte, însă finanțarea totală primită pentru toate proiectele selectate în care este parte din consorțiu nu poate depăși 600 de mii de euro, conform mecanismului de finanțare FSPT.

Proiectele se vor desfășura pe o perioadă cuprinsă între 15 și 18 luni, implementarea fiind programată să înceapă în lunile februarie – martie 2027.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare