Ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a salutat luni propunerea omologului său român Bogdan Aurescu privind organizarea unei reuniuni a miniștrilor de externe din țările Uniunii Europene la Kiev pentru a demonstra solidaritatea UE cu Ucraina pe fondul concentrărilor de forțe militare rusești la frontiera ruso-ucraineană și riscurile generate de aceasta la adresa securității europene.
“Dragă prietene Bogdan Aurescu , îți mulțumesc pentru această idee minunată. Am făcut apel la partenerii Ucrainei la începutul lunii decembrie să facă exact acest lucru: vizite la nivel înalt în Ucraina în ianuarie-februarie. Suntem pregătiți să primim miniștrii de externe ai UE la Kiev pentru o reuniune a Consiliului Afaceri Externe al UE”, a scris Kuleba pe Twitter.
Situaţia generată de acţiunile agresive ale Rusiei în proximitatea Ucrainei şi în regiunea Mării Negre a fost inclusă pe agenda reuniunii Consiliul Afaceri Externe (CAE) care a avut loc la Bruxelles şi la care au participat miniştrii afacerilor externe din statele membre ale UE.
Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, ministrul Bogdan Aurescu a salutat includerea temei pe agenda CAE şi adoptarea de concluzii ale Consiliului Afaceri Externe, acestea fiind “expresia unităţii statelor membre, astfel cum a rezultat şi în urma reuniunii informale din urmă cu zece zile, de la Brest”.
Totodată, oficialul român a propus examinarea posibilităţii organizării unei reuniuni a Consiliului Afaceri Externe la Kiev, ca expresie a solidarităţii UE cu Ucraina, şi a reluat importanţa sprijinirii consolidării rezilienţei Ucrainei şi a celorlalţi parteneri estici, precum şi sporirea implicării UE în identificarea de soluţii politice la conflictele prelungite din regiunea Mării Negre.
În acest context, Aurescu a reamintit principalele poziţii ale României pe acest subiect, cu accent pe menţinerea susţinerii puternice de către UE a principiilor care stau la baza actualei arhitecturi europene de securitate, precum şi a actualelor formate de soluţionare a conflictelor, respingerea folosirii conceptului “sferelor de influenţă”, nevoia de dezescaladare concretă, pe teren, a situaţiei de securitate şi continuarea pregătirii de măsuri ferme şi credibile de descurajare a Rusiei. Astfel, a reiterat nevoia ca UE să accelereze pregătirea de măsuri restrictive (sancţiuni), sectoriale şi individuale, la adresa Rusiei, atât cu scopul de descurajare, cât şi în vederea pregătirii unui răspuns adecvat, proporţional, în cazul unei escaladări suplimentare a tensiunilor. A subliniat necesitatea continuării coordonării strânse cu SUA pe pregătirea sancţiunilor şi, mai larg, pe dosar, precum şi cu ceilalţi parteneri like-minded.
Miniştrii de externe europeni au stabilit să se coordoneze cu privire la menţinerea personalului diplomatic al misiunilor din Ucraina, neexistând, până la acest moment, intenţia evacuării acestuia, menţionează MAE.
De asemenea, miniştrii de externe europeni au participat la o sesiune de coordonare cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, referitoare la situaţia de securitate.
“Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a evidenţiat importanţa consultării strânse UE-SUA în ceea ce priveşte pregătirea unui pachet de măsuri ferme şi credibile de sancţionare a Rusiei. De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat mulţumirile României pentru anunţul preşedintelui american Joseph R. Biden cu privire la creşterea prezenţei militare americane pe Flancul Estic, inclusiv în România, în cazul unei deteriorări a situaţiei de securitate, arătând că angajamentul SUA are o importanţă deosebită pentru securitatea euroatlantică în ansamblul său, din care regiunea Mării Negre face parte integrantă. A subliniat că procesul de consolidare a posturii NATO pe Flancul Estic este necesar cât mai curând, având în sine un efect important de descurajare. De asemenea, s-a referit la următoarea reuniune ruso-americană la nivel ministerial, ca follow-up la reuniunea de la Geneva de vinerea trecută şi a salutat continuarea dialogului, subliniind şi importanţa continuării dialogului în formatul Consiliului NATO-Rusia, fiind necesar un răspuns responsabil, pozitiv, al părţii ruse. (…) Totodată, în acest context, a reiterat mulţumirile României pentru disponibilitatea Franţei de a participa militar la prezenţa înaintată a NATO în România”, a mai precizat MAE..