Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezintă beneficiile aderării României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în acest an.
„Aderarea la OCDE – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economicǎ – este unul dintre cele mai importante obiective strategice ale României în acest an și reprezintă un pas decisiv pentru modul în care va funcționa statul român în următorii ani, comparabil ca impact cu aderarea la NATO și la Uniunea Europeană”, a arătat Nazare într-un mesaj publicat pe Facebook.
El explică că „OCDE înseamnă reguli clare, instituții care funcționează și politici publice bazate pe date și pe experiența economiilor dezvoltate – practic, un nou nivel de deschidere și o nouă etapă de dezvoltare pentru România.”
„Aderarea la OCDE nu este doar despre statut, ci despre modul în care guvernăm: cum colectăm mai eficient, cum investim mai bine și cum construim încredere — atât pentru românii din țară, cât și pentru cei care trăiesc și muncesc în alte state”, a explicat ministrul Finanțelor.
El a evidențiat că, în ultima perioadă, inclusiv prin discuțiile aplicate de la Paris cu reprezentanții OCDE, România a făcut pași concreți care ne apropie de obiectivul aderării în 2026 și de consolidarea reformelor asumate. Iar beneficiile economice sunt clare”:
- mai multă încredere și investiții mai mari
- costuri mai mici de finanțare pentru stat
- politici publice mai eficiente și mai predictibile
- o economie mai rezilientă și mai competitivă
- o viață mai bună pentru românii din România și pentru cei care muncesc și trăiesc în alte colțuri ale lumii
„România este pe drumul corect, iar aderarea la OCDE va reprezenta un nou moment istoric, cu impact real asupra dezvoltării și modernizării țării. Însă dialogul și negocierea beneficiilor cu marile economii ale lumii nu se câștigă prin declarații – ci prin consecvență, seriozitate și rezultate concrete”, a conchis Alexandru Nazare, care a efectuat recent o vizită la Paris pentru a evaluări în structurile economico-fiscale ale OCDE.
În prezent, țara noastră a acumulat 19 avize formale din totalul de 25 necesare pentru finalizarea procesului.
Până la finalul anului 2025, România a fost evaluată (preliminar sau definitiv) de 24 dintre cele 25 de comitete sectoriale. Dintre acestea, România a obținut 18 avize formale, din partea Comitetelor: Înalții Funcționari pentru Buget, Politica de Dezvoltare Regională, Industria Siderurgică, Industria Construcțiilor Navale, Politicile de Concurență, Politica Digitală, Protecția Consumatorului, Educația, Afaceri Sociale, Muncă și Ocuparea Forței de Muncă, Politica de Reglementare, Sănătate, Pescuit, Guvernanță Corporativă și Agricultură, Știință și Politică Tehnologică, Statistică și Politicile de Statistică, Combaterea mitei în operațiunile economice internaționale (Grupul de lucru anti-mită) și Chimicale și Biotehnologie.
România își propune aderarea la OCDE pe parcursul anului 2026.




