Într-un moment în care securitatea Mării Negre și echilibrul global de putere trec prin transformări profunde, cooperarea dintre Turcia și România în cadrul NATO capătă o importanță strategică tot mai mare, a transmis sâmbătă președintele Turciei Recep Tayyip Erdoğan, la o ceremonie la Șantierul Naval din Istanbul, unde a participat alături de președintele Nicușor Dan și n cadrul căreia corveta HISAR „Contraamiral August Roman” produsă de Turcia a intrat în serviciul Forțelor Navale Române.
Erdoğan a salutat vizita omologului român și a evidențiat potențialul de colaborare între cele două state în regiunea Mării Negre. În acest context, el a afirmat că platformele navale livrate – o corvetă pentru Forțele Navale România și una pentru forțele turcești – vor contribui nu doar la capacitățile naționale ale celor două țări, ci și la stabilitatea regională și la misiunile comune din cadrul NATO.
„Exprimându-și satisfacția de a-l găzdui în Turcia pe președintele Nicușor Dan, președintele Erdoğan a spus că ambele platforme vor aduce contribuții semnificative celor două țări, securității din Marea Neagră, Alianței NATO și stabilității regionale”, a fost mesajul transmis în cadrul ceremoniei, potrivit unui comunicat al președinției turce.
Ulterior, cei doi șefi de stat au avut o întrevedere bilaterală, pe agendă figurând și pregătirea summitului NATO de la Ankara din 7-8 iulie.
În discursul său, Recep Tayyip Erdoğan a subliniat transformările profunde prin care trece sistemul internațional și a afirmat că statele care nu își consolidează capacitățile de apărare riscă să își piardă relevanța în noua arhitectură globală de securitate.
„Ne aflăm chiar în mijlocul unei epoci extrem de haotice, în care cei care nu sunt puternici pe teren nu își pot găsi un loc la masă; mai mult, ajung pe meniu”, a declarat liderul de la Ankara, adăugând că Turcia a înțeles din timp această schimbare de paradigmă.
Acesta a descris perioada actuală ca fiind una de tranziție profundă, comparabilă cu momentele de reconfigurare strategică de după Războiul Rece.
„După cum urmăriți, lumea noastră trece prin una dintre cele mai profunde transformări de la Războiul Rece încoace. În timp ce tiparele convenționale se prăbușesc, apare o nouă paradigmă de securitate, pe care o descriem ca ‘forța face dreptatea’. Fiecare criză pe care o întâlnim ne reamintește că securitatea națională este prea vitală pentru a fi lăsată în mâinile altora”, a afirmat Recep Tayyip Erdoğan.
El a insistat că industria de apărare reprezintă elementul central al strategiei naționale a Turciei și a evidențiat evoluția semnificativă a sectorului în ultimele două decenii.
„Industria de apărare este motorul viziunii noastre pentru o Turcie mare și puternică. În ultimii 23 de ani, am făcut progrese semnificative pe drumul pe care l-am trasat către o Turcie complet independentă în industria de apărare. În ciuda obstacolelor, restricțiilor și embargourilor atât deschise, cât și ascunse, am avansat constant către obiectivul nostru”, a spus acesta.
Liderul turc a susținut că rezultatele obținute confirmă succesul acestei strategii, indicând creșterea semnificativă a capacităților industriale și a exporturilor din domeniu.
„În final, am ajuns la niveluri de neimaginat acum 23 de ani. Suntem acum a 11-a cea mai mare țară din lume în industria de apărare. Am obținut un succes istoric prin exporturi de 996 de milioane de dolari în produse de apărare și aviație luna trecută. În timp ce exporturile noastre anuale erau de 248 de milioane de dolari acum 23 de ani, astăzi atingem această sumă într-o singură săptămână”, a declarat Recep Tayyip Erdoğan.
În ceea ce privește direcția de politică externă a Turciei, liderul de la Ankara a insistat că țara sa nu urmărește escaladarea tensiunilor și nici conflicte regionale. „Nu căutăm criză, haos, dispute sau conflicte cu nimeni; pe de altă parte, favorizăm cooperarea puternică bazată pe respect reciproc”, a spus Recep Tayyip Erdoğan.




