Negociatorul șef al României pentru OCDE: 2026, anul în care țara noastră poate intra în acest ”club prestigios, al statelor democratice cu economii dezvoltate”

Luca Niculescu, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe pentru procesul de aderare la OCDE, a declarat că anul 2026 poate fi și anul în care țara noastră să adere la OCDE, „acest club prestigios, al statelor democratice cu economii dezvoltate.”

Fostul ambasador al României în Franța a făcut aceste declarații în contextul în care Secretarul General al OCDE, Mathias Cormann, a efectuat o vizită de lucru la București.

„Două zile extrem de intense la București pentru Secretarul General al OCDE, Mathias Cormann, și delegația pe care a condus-o. […] M-a bucurat și că Secretarul General al OCDE a apreciat eforturile pe care le face România pentru aderarea la organizație. În întâlnirile avute, el și echipa sa au avut ocazia să vadă clar că aderarea la OCDE e un obiectiv susținut de întreaga societate românească. […] Și, daca ritmul bun pe care îl avem acum se păstrează, 2026 nu va fi numai anul în care OCDE lansează un nou studiu economic pentru România, ci și anul în care țara noastră poate intra în acest club prestigios, al statelor democratice cu economii dezvoltate”, a transmis oficialul român. 

Potrivit secretarului de stat, toate statele membre OCDE beneficiază o data la doi ani de un asemenea studiu, care reprezintă o imagine bine structurată a economiei și societății: „Fiecare astfel de exercițiu măsoară progresele realizate de la studiul precedent și apoi elaborează recomandări, bazate pe date și pe cele mai bune practici internaționale. Pentru fiecare stat, aceste studii reprezintă o oportunitate excelentă pentru a-și îmbunătăți politicile în beneficiul cetățenilor. De altfel, chiar în motto-ul OCDE despre aceasta este vorba – politici mai bune pentru vieți mai bune.”

„La realizarea studiului au contribuit sute de specialiști din instituțiile romanești și din OCDE. Multe mulțumiri pentru echipele implicate în acest exercițiu de amploare. A fost un flux continuu de informații, un efort meticulos, care a condus la elaborarea acestui ghid valoros pentru următorii doi ani”, a mai adăugat acesta.

În întâlnirea cu președintele României, Secretarul General Mathias Cormann a felicitat țara noastră pentru progresele îndeplinite până în prezent pe calea aderării la OCDE, arătând că țara noastră se numără printre cele mai active state candidate.

     Citiți și: Klaus Iohannis i-a reconfirmat secretarului general al OCDE angajamentul autorităților de a continua într-un ritm susținut procesul de aliniere la standardele și bunele practici ale organizației

Secretarul General OCDE a apreciat că rezultatele obținute până în prezent de România indică o tendință evidentă de accelerare a procesului de aderare, menținerea ritmului actual generând așteptări optimiste cu privire la încheierea acestuia cel mai târziu în prima jumătate a anului 2026. De asemenea, Secretarul General Mathias Cormann a exprimat deschiderea deplină a Organizației de a sprijini partea română în continuarea eforturilor de aliniere la normele OCDE, în vederea finalizării cu succes a procesului de aderare.

       Citiți și: Marcel Ciolacu: Vreau ca 2026 să fie anul aderării noastre la OCDE. Este unul dintre principalele proiecte de țară pentru România


Ce prevede Studiul Economic al OCDE pentru România pentru 2024

Economia României a înregistrat performanțe bune în ultimii ani, ceea ce a dus la creșterea nivelului de trai și a sprijinit convergența cu țările OCDE, însă inflația ridicată a afectat puterea de cumpărare a gospodăriilor, potrivit celui mai recent Studiu Economic al OCDE pentru România, publicat la scurtă vreme după ce țara noastră a primit primul Aviz Formal în procesul de aderare la acest for format din 38 de state dezvoltate, răspunzătoare pentru aproximativ 70% din producția și comerțul globale și pentru 90% din nivelul mondial al investițiilor străine directe.

OCDE se așteaptă ca PIB-ul României să crească cu 3,1% în 2024 și cu 3,3% în 2025, față de 2,0% în 2023.

Nivelurile ridicate de investiții vor susține economia, împreună cu redresarea cererii externe, în timp ce presiunile asupra costurilor pentru gospodării se vor atenua treptat, este precizat în studiu, care mai relevă că inflația a scăzut de la vârful de 16,8% atins în noiembrie 2022, în timpul crizei energetice, la 7,4% în ianuarie 2024, dar presiunile subiacente asupra prețurilor din economie rămân puternice.

OCDE preconizează că inflația globală va continua să scadă până la 5,0% în 2024 și la 3,7% în 2025.

Organizația recomandă o consolidare a finanțelor publice prin creșterea veniturilor fiscale și îmbunătățirea eficienței cheltuielilor publice, acțiune necesară pentru a menține datoria publică la niveluri gestionabile și pentru a crea spațiu pentru presiunile tot mai mari asupra cheltuielilor, cum ar fi cele generate de îmbătrânirea populației și de tranziția ecologică.

Consolidarea fiscală este necesară pentru a reduce deficitul bugetar și totodată va contribui la sprijinirea politicii monetare restrictive prin reducerea presiunilor asupra cererii într-o perioadă de inflație ridicată”, arată studiul.

În viziunea OCDE, „creșterea vârstei de pensionare va atenua presiunea fiscală datorată îmbătrânirii populației”, dar ”veniturile guvernamentale rămân prea limitate pentru a finanța noile priorități de cheltuieli”.

„Este nevoie de o administrație fiscală digitală pentru a combate evaziunea și a crește veniturile fiscale”, reclamă organizația.

Alte priorități sunt ”trecerea unui număr mai mare de bunuri și servicii la cota standard a taxei pe valoarea adăugată și eliminarea cheltuielilor fiscale distorsionate și inechitabile legate de impozitul pe venit”, este precizat în document.

Tablou general 

Studiul are loc în contextul în care România se află în proces de aderare la OCDE. Țara noastră a devenit stat candidat la această organizație în ianuarie 2022, primind Foaia de Parcurs în iunie 2022. Acest document stabilește termenii, condițiile și procesul de desfășurare a aderării la Organizație.

România a depus în decembrie 2022 Memorandumul Inițial, care face o autoevaluare a legislației, politicilor și practicilor interne, raportat la instrumentele legislative OCDE.

În prezent, țara noastră se află în etapa tehnică a procesului, care constă din transmiterea de informații suplimentare, organizarea de misiuni tematice și susținerea de prezentări în cele 26 de Comitetele sectoriale OCDE.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare