de Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei pentru apărare din Senatul României
Războiul de agresiune neprovocat al Federației Ruse împotriva Ucrainei a schimbat radical peisajul securitar din Europa, reprezentând cea mai gravă conflagrație pe pământ european de la cel de-al Doilea Război Mondial. În acest context, Uniunea Europeană este obligată să-și îmbunătățească postura militară, inclusiv în ceea ce privește industria de apărare. Trebuie să trecem de la un răspuns punctual, de criză, la o abordare strategică, pe termen lung, care să aibă în vedere consolidarea şi realizarea pe teritoriul național a unei capabilități de producție, integrare, testare și mentenanță îndomeniul militar.
Istoric vorbind, o asemenea schimbare de paradigmă nu este deloc ușoară. Domeniul apărării și securității naționale este unul în care statele membre sunt reticente în a transfera puterea de decizie către Bruxelles. Interesele naționale și impulsul firesc de protejare a industriei naționale au îngreunat colaborarea în materie de achiziții pentru apărare a statelor europene. De exemplu, între 2021 și 2022, doar 18% din echipamentele de apărare au fost procurate într-o manieră colaborativă la nivel european, deși cheltuielile europene pentru apărare au atins 270 miliarde de euro în 2023.
Acesta este contextul în care, la data de 5 martie 2024, Comisia Europeană a lansat un program ambițios pentru pregătirea industriei de apărare a UE: Strategia privind industria europeană de apărare (EDIS), împreună cu un nou regulament pentru Programul privind industria europeană de apărare (EDIP).
Strategia propune câțiva indicatori statistici punctuali, printre care: ‣ În 2030, valoarea comerțului cu armament intra-UE trebuie să reprezinte cel puțin 35% din valoarea pieței europene; ‣ În 2030, cel puțin 50% din bugetul de achiziții pentru apărare al statelor membre trebuie alocat achizițiilor din industria europeană, și 60% până în 2035; ‣ În 2030, statele membre trebuie să își procure cel puțin 40% din echipamentul pentru apărare într-o manieră colaborativă.
Obiectivul general al strategiei este de a identifica proiecte de interes comun în materie de apărare și de a crea condițiile ca echipamentele să fie produse de industria europeană. În acest scop, o primă direcție de acțiune este realizarea unui inventar de capabilități existente la nivel european, un fel de catalog al echipamentelor ce pot fi produse în Europa. Simpla mapare a capabilităților se poate dovedi provocatoare, întrucât necesită acces la informații sensibile ale statelor membre și ale firmelor producătoare de armament.
O a doua direcție esențială de acțiune vizează sprijinul financiar pentru statele membre în vederea achiziționării de produse ale industriei europene, cu favorizarea programelor de achiziții derulate în comun de mai multe state membre. Dimensiunea financiară este foarte importantă, deoarece strategia poate funcționa doar dacă are asigurată o finanțare corespunzătoare.
Având în vedere interesul major pentru acest domeniu, Senatul României a adoptat mai multe propuneri pe marginea Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Programului privind industria europeană de apărare (EDIP), printre care:
- Continuarea Participării Statelor Terțe la Program: România susține participarea statelor terțe la Programul privind industria europeană de apărare, ca parte a unor proiecte europene conexe sau, cel puțin, acceptarea participării la proiecte a companiilor care au acționariat din afara UE (joint-ventures). Interesul nostru este dat de faptul că România are în curs programe de achiziții cu companii din state terțe, care prevăd componente semnificative de offset, transfer tehnologic, precum și investiții de tip greenfield, ce pot fi considerate contribuție națională la programul privind industria europeană de apărare. Evident, nu putem ignora experienţa de luptă a capabilităţilor de apărare ale unor state aliate sau partenere care nu sunt membre UE.
- Asistența UE pentru Statele Partenere din Vecinătatea Estică: Susținem cu fermitate includerea Republicii Moldova în cadrul Programului privind industria europeană de apărare (EDIP), printr-un statut similar cu cel al Ucrainei. Republica Moldova este statul cel mai afectat din regiune, după Ucraina, de războiul de agresiune al Rusiei. Asigurarea continuității asistenței UE pentru statele partenere din Vecinătatea Estică este esențială pentru stabilitatea și securitatea regională.
- Criterii Care să Favorizeze Statele Membre Aflate în Proximitatea Confruntărilor Convenționale: Propunem criterii care să favorizeze statele membre aflate în proximitatea confruntărilor convenționale în acordarea proiectelor/finanțărilor. Aceasta poate conduce la consolidarea bazei tehnologice și industriale europene în domeniul apărării într-o manieră echilibrată geografic la nivelul Uniunii. Astfel, state precum România și Polonia, care se află pe flancul estic al UE, ar beneficia de un suport suplimentar pentru a face față provocărilor de securitate.
- Flexibilitate în Numărul Minim de State Membre Necesare Participării la Instrumentele Propuse: Este important să menținem o flexibilitate în ceea ce privește numărul minim de state membre necesar participării la diferitele instrumente propuse. Acest lucru ar permite adaptarea la provocările contextului regional de securitate. De exemplu, dacă România și Polonia, ca statele cele mai mari de pe flancul estic, au un proiect comun, acesta să poată fi racordat programului european privind industria de apărare.
Aceste propuneri reflectă interesul strategic al României în contextul noii strategii europene de apărare. Țara noastră are un rol crucial în arhitectura de securitate a flancului estic al UE și NATO. Industria românească de apărare poate contribui semnificativ la obiectivele comune europene, atât prin capacitățile sale de producție, cât și prin parteneriatele strategice existente cu companii din state terțe.
Crezul meu este că, dacă tot alocăm 2,5% din PIB pentru Apărare, atunci este obligatoriu ca aceşti bani să se vadă şi în restartarea companiilor româneşti. Există şi veşti bune. În primul rând, încă avem specialişti buni şi apreciaţi în ceea ce priveşte partea tehnică. Sunt oameni care au fost instruiţi inclusiv în cadrul NATO, oameni care au lucrat cu şi la firme importante care produc armament pentru state membre ale Organizaţiei Atlanticului de Nord. În al doilea rând, România are o tradiţie importantă pe zona industriei de Apărare. Ştiţi foarte bine că, la un moment dat, eram exportatori de tehnică de luptă.
Trei lucruri mi se par esenţiale mergând spre viitor: a) Să avem o şcoală superioară de inginerie special croită pentru producerea de tehnică militară. Avem tineri extraordinari de capabili care, îndrumaţi în această direcţie, ar putea să joace un rol esenţial. b) Parteneriatele pe care le dezvoltăm cu statele din UE şi statele membre NATO să meargă inclusiv în direcţia importului de know how: să învăţăm şi noi să facem lucruri noi, mai ales că acest sector industrial se schimbă într-un ritm foarte rapid. c) La un moment dat, putem construi chiar programe de capitalizare a unor firme din industria de apărare care lucrează astăzi la cote de avarie şi care ar avea nevoie de sprijin financiar pentru a ajunge la nivelul dorit.
În concluzie, Strategia privind industria europeană de apărare (EDIS) și Programul privind industria europeană de apărare (EDIP) reprezintă pași importanți în direcția consolidării capacităților de apărare ale Uniunii Europene. Trebuie să ne folosim de aceste instrumente şi oportunităţi pentru a ajuta companiile româneşti. România este pregătită să joace un rol activ în acest proces, contribuind la securitatea și stabilitatea Europei.
