New Strategy Center, în parteneriat cu Norwegian Institute of International Affairs (NUPI), a lansat studiul “Hybrid Frontlines: Russian Threats and the Future of Maritime Infrastructure in the Black Sea and the North Sea” („Fronturi hibride: amenințările rusești și viitorul infrastructurii maritime în Marea Neagră și Marea Nordului”, trad. ro.), o analiză comparativă privind amenințările hibride la adresa infrastructurii maritime critice din Marea Neagră și Marea Nordului și modul în care România și Norvegia răspund acestor provocări.
Potrivit autorilor, Dr. Jakub Godzimirski (NUPI) și Sergiu Mitrescu (NSC), infrastructura maritimă critică a devenit „un nod strategic vulnerabil în fața tacticilor hibride ale Federației Ruse”, care includ sabotaj, atacuri cibernetice și operațiuni de influență. În acest context, studiul subliniază că „Rusia privește Marea Neagră, Marea Baltică și Marea Nordului ca o singură linie de front geopolitică”. În același timp, studiul avertizează asupra riscurilor strategice, care au ca obiectiv de ansamblu ca Marea Neagră să rămână un câmp de luptă: amenințările hibride – precum blocarea spațiilor maritime sub pretextul exercițiilor militare, minarea apelor sau interferențele electronice – vor continua să afecteze Marea Neagră, chiar și în eventualitatea unui armistițiu.
Lucrarea a fost editată de George Scutaru, director general al NSC, și face parte din proiectul Strategic Initiative for Defending Critical Maritime Infrastructure (SIDMI), finanțat prin Fondul pentru Relații Bilaterale România-Norvegia 2014–2021.
România – vulnerabilități și oportunități strategice la Marea Neagră
Pentru România, Marea Neagră este o zonă de importanță strategică din punct de vedere militar, energetic și economic. Țara deține o zonă economică exclusivă de 25.000 km² și este cea mai apropiată de regiunile sudice ale Ucrainei, unele dintre cele mai afectate de război. Totodată, România este vecină cu zonele ucrainene care conțin resurse de pământuri rare și metale critice – resurse de interes direct pentru Statele Unite. În plus, România a devenit un actor activ în promovarea agendei Mării Negre în cadrul NATO după 2014 și găzduiește Baza Mihail Kogălniceanu, aflată în plină modernizare, menită să devină una dintre cele mai importante facilități militare ale Alianței în Europa. Astfel, securizarea bazinului vestic al Mării Negre printr-o prezență NATO, în special americană, devine esențială pentru valorificarea resurselor energetice regionale.
Pe plan energetic, România urmează să devină din 2027 cel mai mare exportator de gaze naturale din Uniunea Europeană, prin exploatarea zăcământului Neptun Deep, evaluat la 100 de miliarde de metri cubi. În paralel, țara dezvoltă ambiții mari în domeniul energiei eoliene offshore, cu un potențial tehnic estimat la 76 GW – 22 GW pentru turbine fixate și 54 GW pentru turbine plutitoare. Într-un scenariu optimist, aceste investiții ar putea acoperi până la 37% din necesarul de electricitate al țării până în 2035.
România este, de asemenea, implicată în proiecte energetice regionale precum cablul submarin de electricitate din Azerbaidjan, ceea ce îi sporește profilul de hub energetic și de securitate la Marea Neagră, transformând-o, în același timp, într-o țintă a acțiunilor actorilor rău-intenționați.
În acest context, riscurile strategice în regiune sunt notabile: atacuri cibernetice asupra infrastructurii critice; sabotaj fizic asupra conductelor și cablurilor submarine; operațiuni de influență și campanii de dezinformare; presiuni geopolitice și instabilitate regională post-conflict; activități ostile din partea Rusiei în proximitatea Crimeei și în zona economică exclusivă.
Norvegia – model de pregătire și apărare integrată
Spre deosebire de România, Norvegia dispune de o infrastructură energetică offshore extrem de dezvoltată, cu peste 9.000 km de conducte subacvatice. Este principalul furnizor de gaze naturale al Europei, iar această poziție o transformă într-o țintă prioritară pentru Federația Rusă.
În 2025, cele trei instituții de securitate națională norvegiene – serviciile de informații, poliția de securitate și autoritatea națională de securitate – au emis avertismente clare: „un atac asupra infrastructurii este iminent”. Evaluările de risc indică faptul că infrastructura poate fi țintită de acțiuni de sabotaj rusesc, inclusiv prin intermediul actorilor proxy, iar rețeaua energetică este considerată „cea mai mare vulnerabilitate strategică” a Norvegiei. În plus, se menționează în mod repetat că „Federația Rusă ar putea intensifica sabotajul împotriva infrastructurii norvegiene” pentru a submina sprijinul occidental acordat Ucrainei.
Norvegia face evaluări constante de risc și adoptă o abordare cuprinzătoare de apărare, bazată pe cooperare interinstituțională: implementarea conceptului de Total Defence, cu integrarea sectorului civil în răspunsul de securitate; patrule aeriene și navale frecvente în jurul instalațiilor energetice offshore; mecanisme naționale de avertizare pentru infrastructura critică; colaborare avansată între industrie, forțe armate și serviciile de securitate.
Evaluările subliniază și pericolele emergente: dependența de lanțuri de aprovizionare externe; digitalizarea accelerată și riscurile asociate; achiziții de proprietăți în apropierea obiectivelor strategice de către actori ostili.
Rusia – slăbirea adeversarului fără confruntări directe
Analiza identifică Federația Rusă drept „principalul actor rău-intenționat” în ambele regiuni. Moscova utilizează o formă de conflict non-lineară, cunoscută sub numele de „Next-Generation Warfare”, care presupune combinarea acțiunilor militare, economice, informaționale și cibernetice pentru slăbirea adversarului fără confruntări directe, prin menținerea unui climat de incertitudine și presiune constantă.
Totodată, Federația Rusă tratează Marea Neagră, Marea Nordului și Marea Baltică ca un „front unic de insecuritate”, aplicând în aceste spații o strategie a ambiguității, bazată pe acțiuni greu de atribuit – sabotaje mascate în accidente, atacuri cibernetice, campanii de dezinformare și infiltrarea actorilor proxy în statele NATO. Grupuri cibernetice sponsorizate de stat, precum APT28 (Fancy Bear) și Sandworm au fost implicate în atacuri asupra infrastructurii energetice și maritime în regiunea extinsă a Europei.
Ținta este subminarea încrederii în securitatea energetică și tehnologică a Europei, printr-un model strategic care „îi ține pe adversari în dezechilibru, asigurându-se că acțiunile sale rămân sub pragul represaliilor convenționale, în timp ce își extinde continuu influența”.
Recomandări
Autorii studiului oferă o serie de recomandări care pot fi integrate în politici publice pentru îmbunătățirea gestionării aspectelor relevate anterior atât la nivel național, cât și internațional:
- Creșterea nivelului de conștientizare situatională: Autoritățile și companiile trebuie să înțeleagă clar amenințările actuale și propriile vulnerabilități, pentru a adopta măsuri de securitate adecvate.
- Cooperare internațională extinsă: Colaborarea în cadrul NATO, UE și între cele două structuri este esențială pentru a face față amenințărilor hibride la nivel european.
- Evaluări naționale de risc periodice: Este recomandată publicarea de analize deschise ale riscurilor de securitate, pentru a pregăti mai bine decidenții și societatea în ansamblu.
- Consolidarea cooperării regionale: În Marea Neagră, se propune extinderea cooperării trilaterale Turcia–România–Bulgaria pe modelul regiunii Mării Nordului.
- Libertatea de navigație în Marea Neagră: Aceasta trebuie să devină o prioritate după încheierea fazei militare a conflictului din Ucraina, implicând NATO, UE, SUA, UK și statele riverane.
- Legătura dintre protecția infrastructurii și reconstrucția Ucrainei: Protejarea infrastructurii maritime este esențială pentru exploatarea resurselor și reconstrucția Ucrainei post-conflict.
- Conectarea Mărilor Nordului, Baltică și Neagră: Se recomandă o coordonare între aliații din regiunile celor trei mări pentru a întări flancul estic NATO și a contracara metodele hibride ale Rusiei.
