Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Nouă sesiune plenară a PE în perioada 16-19 octombrie. Dezbaterile vor fi axate pe conflictul Israel-Hamas, reconstrucția Ucrainei, summit-ul UE de la finele lunii sau eficacitatea sancțiunilor împotriva Rusiei

Published

on

© European Union 2023 - Source : EP

Parlamentul European se reunește, într-o nouă sesiune plenară, la Strasbourg, în perioada 16-19 octombrie, cu o agendă axată, printre altele, pe discutarea conflictului dintre Israel și Hamas; asistența multianuală pentru Ucraina în vederea redresării și modernizării, prioritățile instituției pentru Consiliul European de la finele lunii sau anunțarea câștigătorului Premiului Saharov.

Atacuri împotriva Israelului

Miercuri dimineață, deputații europeni vor dezbate, împreună cu Consiliul și Comisia, atacurile teroriste josnice ale Hamas împotriva Israelului. O rezoluție va fi supusă la vot joi.

Reconstrucția Ucrainei

Parlamentul va dezbate și va vota o nouă facilitate pentru Ucraina, cu o capacitate totală de 50 miliarde de euro pentru perioada 2024-2027, pentru a sprijini redresarea, reconstrucția și modernizarea țării. Deputații europeni cer ca activele rusești confiscate să fie folosite pentru reconstrucția Ucrainei. (luni, marți)

Eficacitatea sancțiunilor UE împotriva Rusiei

Marți dimineață, deputații europeni vor discuta cu Comisia și Consiliul dacă sancțiunile UE împotriva Rusiei funcționează și cum să prevină eludarea lor de către Moscova.

Platforma “Tehnologii strategice pentru Europa” (“STEP”)

Deputații europeni vor dezbate și vor vota un nou instrument de sprijinire a dezvoltării de proiecte UE privind tehnologiile strategice critice și emergente, cum ar fi inteligența artificială, robotica, energia regenerabilă și tehnologiile medicale. STEP ar putea mobiliza până la 160 miliarde de euro în noi investiții. (luni, marți)

Noi norme UE în domeniul pescuitului

Parlamentul va dezbate și va da un vot final asupra revizuirii normelor UE de control al pescuitului, care vizează reducerea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat și asigurarea unei mai bune conformări și a unei mai bune protecții a consumatorilor. (Luni, marți)

Discurs al prim-ministrului Armeniei

Marți, la ora 11.30, prim-ministrul Armeniei, Nikol Pashinyan, se va adresa deputaților europeni în cadrul unei ședințe solemne. Înainte de discursul său, președintele Metsola și premierul vor avea o întâlnire bilaterală și un punct de presă la ora 11.20.

Premiul pentru jurnalism

Marți seară, va fi decernat Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism, care recompensează jurnalismul remarcabil care promovează sau apără principiile și valorile fundamentale ale UE. Chiar înainte de ceremonia de decernare a premiului, serviciul de presă al Parlamentului organizează un seminar cu tema “Salvgardarea libertății presei: rolul Uniunii Europene”.

Dezbatere-cheie privind summitul UE din 26-27 octombrie

În cadrul unei dezbateri cheie de miercuri dimineață cu Consiliul și Comisia, deputații europeni își vor prezenta cererile și așteptările înaintea summitului UE din 26-27 octombrie.

Premiul Saharov 2023

Joi, în jurul prânzului, președinta PE, Roberta Metsola, va anunța în plen câștigătorul Premiului Saharov pentru libertatea de gândire din acest an, în urma unei decizii a Conferinței președinților Parlamentului (președinta PE, Roberta Metsola, și liderii grupurilor politice).

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

PARLAMENTUL EUROPEAN

Op-ed | Dolors Montserrat și Marian-Jean Marinescu: Cea mai bună pregătire pentru următoarea criză? Consolidarea industriei de sănătate

Published

on

© colaj foto: European Union - Source : EP

Articol de opinie co-semnat de Dolors Montserrat, eurodeputat și autor al raportului Comisiei speciale pentru pandemia de COVID-19, și de Marian-Jean Marinescu, eurodeputat

Pandemia COVID-19 ne-a reamintit că orice pregătire pentru o criză ar trebui să înceapă cu trei întrebări:

  1. Cum pot face față?
  2. Ce trebuie să am la îndemână pentru a putea face față?
  3. Cum pot asigura tot ce am nevoie pentru a face față?

Sunt întrebări pe care ar trebui să ni le punem și în cazul unui război sau a unui dezastru natural, de pildă. Dacă nu vă puteți imagina următoarea criză, sarcina va fi mai grea. Cu toții am depășit însă crize în trecut, care ne-au învățat lecții valoroase.   Aceasta este exact situația în care se află Uniunea Europeană după pandemia COVID-19.

În Parlamentul European, lucrăm de mai bine de un an la o listă de învățăminte pe care Uniunea Europeană le-a acumulat în timpul recentei crize din domeniul sănătății. Uniunea Europeană a reacționat cu toate instrumentele pe care le avea la dispoziție iar rolul său de lider, în special în ceea ce privește stimularea cercetării și dezvoltării de vaccinuri, precum și coordonarea la nivelul Uniunii în toate domeniile sănătății, a fost decisiv în salvarea a milioane de vieți în ultimii trei ani.

Principala noastră recomandare este ca UE să devină mai autonomă în domeniul sănătății, inclusiv în producția de medicamente. Uniunea trebuie să evite dependența de țările terțe si să își mărească capacitatea de producție. În acelasi timp, UE trebuie să își diversifice lanțul global de aprovizionare asigurând o mai bună coordonare a strategiilor naționale de sănătate. Aceasta este ce trebuie să avem la îndemână atunci când ne vom confrunta cu următoarea criză. Reindustrializarea Europei cu un sector farmaceutic competitiv va consolida și mai mult autonomia strategică deschisă a UE în domeniul sănătății. Acesta trebuie să fie planul nostru pentru a evita repetarea greșelilor din trecut.

Este esențial ca UE să stabilească reguli clare – reguli care să nu presupună că trebuie să închidem din nou școlile sau parlamentele pentru o perioadă lungă de timp. Mediul de afaceri trebuie protejat de restrictii prea dure sau neanunțate din timp. Nu trebuie să-i expunem pe cei mai vulnerabili unor situații în care să se simtă și mai slabi, și mai speriați și incapabili să înțeleagă măsurile pe care le ia țara lor. Din acest motiv, este, de asemenea, foarte important să învățăm din răspândirea dezinformării, care a avut un impact extrem de nociv în timpul crizei. Avem nevoie de o protecție sporită împotriva campaniilor de dezinformare, inclusiv împotriva atacurilor cibernetice care vizează serviciile fundamentale.

Parlamentul European adoptat în plen lista sa de recomandări în luna iulie. Dar nu ne vom opri aici. Vom continua să lucrăm pentru a ne asigura că majoritatea sugestiilor sunt puse în aplicare cât mai repede posibil.

Ne dorim ca Raportul final COVI să fie o cale pentru viitorul Europei – o Europă capabilă să facă față oricărei amenințări, nu doar asupra sănătății noastre, securității noastre, bunăstării noastre și modelului nostru de viață.

Continue Reading

CONSILIUL UE

Consiliul UE și Parlamentul European au ajuns la un acord privind legislația UE de protecție a jurnaliștilor și a apărătorilor drepturilor omului

Published

on

© European Union

Uniunea Europeană a făcut un pas important în direcția protejării jurnaliștilor și a apărătorilor drepturilor omului împotriva plângerilor nefondate sau a procedurilor judiciare abuzive, după ce președinția spaniolă a Consiliului și Parlamentul European au ajuns la un acord politic cu privire la o directivă care să protejeze aceste persoane de procesele strategice împotriva participării publice (SLAPP).

Utilizarea acestor procese pentru a reduce la tăcere persoanele care se exprimă în legătură cu probleme de interes public este un fenomen în creștere. Directiva va institui garanții procedurale împotriva unor astfel de acțiuni în materie civilă cu implicații transfrontaliere, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

“Democrațiile noastre sunt în pericol atunci când cei bogați și puternici pot reduce la tăcere criticii în instanță doar pentru că vorbesc despre chestiuni de interes public. Prin această nouă lege, UE îi apără pe jurnaliști și pe apărătorii drepturilor omului împotriva proceselor nefondate și abuzive”, a declarat Félix Bolaños, ministrul spaniol al justiției

Persoanele vizate de cazurile SLAPP vor beneficia de o serie de garanții și protecții procedurale. Aceștia pot solicita instanței să:

– Să respingă o cerere în fază incipientă. În cazul în care o cerere este considerată vădit nefondată, un judecător poate decide să respingă cererea în cea mai timpurie etapă posibilă a procedurii. Instanța ar trebui să accelereze astfel de cereri din partea pârâților;

– Să ceară o garanție financiară de la persoana sau societatea care a introdus cererea. O instanță poate decide să solicite ca reclamantul, adică persoana sau societatea care a inițiat o acțiune SLAPP, să depună o garanție financiară pentru cheltuielile de judecată.

– Să solicite alte tipuri de căi de atac. O instanță poate decide, de exemplu, că reclamantul trebuie să suporte costurile procedurii, inclusiv costurile de reprezentare juridică a victimei SLAPP. Un judecător poate decide, de asemenea, că partea care a inițiat cazul SLAPP ar putea fi supusă unei sancțiuni sau altor măsuri la fel de eficiente

Cazuri SLAPP transfrontaliere

Consiliul și Parlamentul European au ajuns la un acord cu privire la modul de definire a caracterului transfrontalier al unui caz SLAPP. Se va considera că o chestiune are implicații transfrontaliere, cu excepția cazului în care ambele părți sunt domiciliate în același stat membru ca și instanța sesizată și toate celelalte elemente relevante pentru situație se află în acel stat membru.

Hotărâri judecătorești din țări terțe

În cazul în care o persoană care locuiește în UE este vizată de un caz SLAPP într-o țară terță, statele membre ale UE trebuie să refuze recunoașterea și executarea acestei hotărâri dintr-o țară terță dacă aceasta ar fi considerată vădit nefondată sau abuzivă în statul membru în cauză.

Măsuri în sprijinul victimelor SLAPP

Pentru a sprijini în continuare victimele SLAPP, statele membre vor trebui să furnizeze, într-un singur loc, informații privind garanțiile procedurale și căile de atac.

Pentru a înțelege mai bine amploarea fenomenului, statele membre vor colecta, de asemenea, date specifice disponibile privind cazurile SLAPP de la instanțe.

Acordul va trebui să fie aprobat de reprezentanții statelor membre în cadrul Consiliului (Coreper). Dacă va fi aprobat, textul va trebui apoi să fie adoptat în mod oficial atât de Consiliu, cât și de Parlamentul European.

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2024

Liderul celui mai mare partid din UE avertizează cu privire la un Parlament European de extremă dreapta dacă UE nu va gestiona migrația

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Președintele Partidului Popular European, Manfred Weber, a avertizat marți că Uniunea Europene trebuie să controleze migrația dacă vrea să evite o creștere a extremei drepte pe continent.

“Dacă nu găsim o soluție sau o înțelegere comună adecvată pentru a gestiona migrația, atunci sunt foarte îngrijorat în legătură cu următoarele alegeri europene”, a declarat acesta în cadrul unui eveniment al Politico Europe.

Weber a indicat alegerile din Olanda – unde populistul de extremă dreapta Geert Wilders a obținut o victorie surprinzătoare săptămâna trecută – ca exemplu, vorbind despre cum “un mic, mic detaliu … a creat căderea guvernului”.

În mod similar, Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă dreapta din Germania, a câștigat teren, propulsată de preocupările legate de migrație, un lucru pe care Weber îl numește “un mare șoc și o chestiune de îngrijorare”.

La nivel european, Weber a îndemnat țările să finalizeze acordul privind migrația. “Trebuie să îi dăm viață”, a spus el.

“Oamenii trebuie să vadă că nu vorbim doar despre migrație, că nu facem apel doar la rezolvarea problemelor, ci suntem cu adevărat capabili să facem legislație și să găsim cu adevărat o soluție la nivel european pentru a opri sosirile ilegale pe teritoriul european”, a conchis liderul PPE.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
ROMÂNIA8 hours ago

România ”este pregătită să joace un rol de lider în efortul global” de triplare a capacității de producție a energiei regenerabile până în 2030, anunță Sebastian Burduja

ROMÂNIA9 hours ago

Raport testare PISA: Elevii din România, cu mult sub nivelul european la cunoștințele de matematică, citit și științe

CONSILIUL UE10 hours ago

România sprijină extinderea competențelor Parchetului European, instituție cu rol important în combaterea criminalității organizate, a punctat Alina Gorghiu în cadrul reuniunii cu omologii din UE

CHINA10 hours ago

Înaintea summitului UE-China, ministrul de externe Wang Yi pledează în fața ambasadorilor țărilor UE pentru ”dialog și cooperare reciproc avantajoasă” pentru a evita ”o confruntare a blocurilor”

POLITICĂ11 hours ago

Lansarea Institutului de Studii Populare. Dan Motreanu: Istoria PNL a fost marcată de modernizarea României, alianța țării cu statele democratice, apartenența la Europa. Avem misiunea să apărăm aceste valori

ROMÂNIA12 hours ago

Marcel Ciolacu: Cooperarea cu SUA a transformat securitatea energetică într-unul din principalii piloni ai Parteneriatului nostru Strategic

U.E.12 hours ago

Actul privind infrastructura Gigabit: Statele membre adoptă o poziție pentru implementarea mai rapidă a rețelelor de mare viteză în UE

ENERGIE12 hours ago

George Agafiței, director pentru afaceri instituționale și sustenabilitate al PPC, a fost ales președinte al Asociației Române pentru Energie Eoliană

COMUNICATE DE PRESĂ13 hours ago

Reprezentanții ICI București au susținut un curs de Cyber Diplomacy în cadrul Interregional CyberDrill pentru Europa și Asia-Pacific, eveniment dedicat îmbunătății capacităților de răspuns la incidente de securitate informatică

COMUNICATE DE PRESĂ13 hours ago

eMAG aniversează 22 de ani. Oricine intră pe site sau în aplicație în perioada 5-7 decembrie și ”învârte” roata aniversară poate câștiga garantat, în fiecare zi, timp de trei zile

ROMÂNIA15 hours ago

Cătălin Predoiu, la reuniunea JAI: Astăzi nu se votează procesul de extindere a spațiului Schengen. Discutăm aspectele de progres sau de vulnerabilități în toate statele membre

ROMÂNIA1 day ago

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, subliniază că ”viitorul nostru este în UE şi în NATO” și îndeamnă la reflecție pentru că ”deciziile de azi vor deveni istoria de mâine a României”

ROMÂNIA4 days ago

Klaus Iohannis le mulțumește românilor pentru sprijinul acordat națiunii: O economie solidă, investiții și securitatea cetățenilor nu ar fi fost posibile dacă nu am fi avut o guvernare stabilă, fără blocaje toxice

ROMÂNIA4 days ago

Klaus Iohannis, discurs către români de Ziua Națională: Maratonul electoral din 2024 va fi decisiv pentru viitorul României, la 35 de ani de la Revoluție

NATO1 week ago

Înaintea reuniunii miniștrilor de externe NATO, Stoltenberg reafirmă sprijinul aliaților pentru Ucraina: România a deschis un centru de pregătire F-16 pentru piloții ucraineni. Germania și Olanda au promis sprijin de 10 miliarde de euro

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Mediului îndeamnă „să începem hora reciclării”: Lansarea sistemului de garanție-returnare, „o investiție care folosește cele mai noi tehnologii”

ROMÂNIA1 week ago

Marcel Ciolacu: Lansarea sistemului de garanție-returnare va poziționa România pe o poziție de leadership european în protecția mediului și gestionarea ambalajelor, fiind al doilea cel mai mare astfel de sistem după cel din Germania

ROMÂNIA2 weeks ago

Rareș Burlacu, președintele ARICE, constată o schimbare a paradigmei economice în rândul investitorilor: Se observă o îngemănare între acțiunile unui guvern și forța economică degajată de sectorul privat

ROMÂNIA2 weeks ago

Klaus Iohannis, la finalul turneului politico-diplomatic în Africa: Am repus România pe radarul african. Neglijarea relației cu Africa, o eroare strategică în politica externă românească

PARLAMENTUL EUROPEAN2 weeks ago

Eurodeputata PPE Pernille Weiss evidențiază potențialul României de a atrage investiții în domeniul farmaceutic prin crearea unui mediu propice pentru inovatori și IMM-uri

Trending