O nouă lovitură bipartizană pentru Trump: Camera Reprezentanților a votat o nouă tranșă de sprijin militar pentru Ucraina și sancțiuni contra Rusiei

O nouă tranșă de asistență militară pentru Ucraina și sancțiuni împotriva Rusiei au fost aprobate joi de Camera Reprezentanților, reprezentând o nouă lovitură bipartizană adusă politicii externe a președintelui Donald Trump, informează Politico Europe și Deutsche Welle. 

Măsura a fost adoptată în ciuda rezistenței conducerii Partidului Republican, 18 parlamentari republicani alăturându-se democraților într-un vot cu 226 de voturi pentru și 195 împotrivă.

Este o dovadă puternică de sprijin pentru Kiev și prima dată când un pachet de sprijin independent a fost adoptat de una dintre cele două camere în timpul celui de-al doilea mandat al lui Trump. Unii republicani s-au opus alocării de fonduri pentru Ucraina, mai ales că președintele s-a opus pachetelor majore de ajutor și a insistat pentru negocieri menite să pună capăt unui război care a intrat în al cincilea an.

Proiectul de lege – care ar oferi 1,3 miliarde de dolari sub formă de asistență de securitate pentru Kiev și ar extinde pachetul de sancțiuni împotriva Moscovei – este cea mai recentă critică la adresa politicii externe a administrației Trump, alimentată parțial de membri ai propriului partid al președintelui.

Miercuri, Camera Reprezentanților a votat pentru încetarea războiului cu Iranul, patru membri ai Partidului Republican susținând această inițiativă, aceasta fiind prima dată când republicanii din Camera Reprezentanților nu au reușit să conserve autoritatea lui Trump în ceea ce privește conflictul militar. 

De asemenea, se așteaptă ca Comisia pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanților să promoveze o lege privind apărarea care limitează reducerea trupelor americane din Europa.

Diviziunea dintre republicani, altfel uniți, survine cu doar câteva luni înaintea alegerilor intermediare decisive din SUA, care vor fi probabil percepute ca un referendum asupra războiului lui Trump împotriva Iranului.  

Măsura adoptată de Camera Reprezentanților va trebui acum să fie aprobată de Senat, unde republicanii dețin, de asemenea, o majoritate fragilă. Dacă Senatul va adopta măsura, se așteaptă ca Trump să o respingă, făcând din aceasta o mișcare în mare parte simbolică. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare