Operațiunea militară a SUA în Venezuela, care va intra în istorie cu denumirea “Absolute Resolve”, este prima acțiune externă a administrației Trump de tip “game change” după publicarea noii strategii de securitate națională. Una care specifică foarte clar că introduce în conceptul de securitate națională un „corolar Trump” la Doctrina Monroe (we will assert and enforce a “Trump Corollary” to the Monroe Doctrine), studiată și în România la cursurile de relații internaționale.
Aceasta, formulată de președintele James Monroe, unul dintre părinții fondatori ai Americii, în 1823 pentru a limita colonialismul european, prevede că SUA nu vor tolera interferențe externe în propria emisferă.
Extrasul din strategie este formulat astfel: „Statele Unite trebuie să fie preeminente în emisfera vestică, ca o condiție a securității și prosperității noastre — o condiție care ne permite să ne afirmăm cu încredere acolo unde și atunci când este necesar în regiune. Termenii alianțelor noastre și termenii în care oferim orice fel de asistență trebuie să depindă de reducerea influenței ostile externe — de la controlul asupra instalațiilor militare, porturilor și infrastructurii cheie până la achiziționarea de active strategice, în sens larg”.
Este despre putere și influență, nu este despre democrație și reguli. Este despre proiecție de forță și un semnal către Rusia și China, pe un limbaj pe care acestea îl înțeleg, în timp ce SUA practică rolul de actor destabilizator calculat, reducând influențe externe în vecinătate și consolidându-și poziția și puterea.
Intervenția în Venezuela și capturarea liderului venezuelean Nicolas Maduro este un redivivus de secol al XXI-lea pentru doctrina Monroe.
De aceea a fost invocată astăzi de Donald Trump în conferința de presă de la Mar-a-Lago. În primul rând, pentru că operațiunea pune în scenă strategia. În al doilea rând, din auto-admirație, pentru că poate fi reinterpretată în “Don-Roe”. Căci asta a făcut președintele SUA.
Fiind pe 3 ianuarie 2026, suntem exact la începutul anului în care Statele Unite celebrează 250 de ani de independență. De aceea, pare că suntem la începutul unui an în care acțiunile americane vor surprinde. Și vor accelera transformări de epocă.
Într-adevăr, strategia de securitate americană scrie despre declinul civilizațional în Europa, cu o redactare profund ideologică.
SUA provoacă Danemarca și Europa prin retorica legată de Groenlanda. Dar SUA se angajează să aducă mai multă prosperitate în relația individuală cu unele de state, cum ar fi Polonia (unde asistăm la o întoarcere la Trump 1.0, cu încercarea de a ocoli UE). Aceeași SUA a semnat un acord comercial cu UE, deși administrația de la Washington nu agreează faptul că nu poate ocoli Uniunea și o irită sancțiunile împotriva giganților tech. Dar tot SUA nu vor renunța în veci la umbrela de securitate nucleară din Europa, care îi garantează indirect securitatea națională. De aceea, vremurile nu sunt comode, dar nici pentru acțiuni radicale.
Citiți și De ce strategia de securitate națională a SUA oferă Europei și României calea de urmat
Pare că rămâne valabilă analiza cu privire la strategia de securitate a SUA. Să ne cuplăm centurile de siguranță și să navigăm. Risc de impact: cel puțin mediu. Soluția: conduită prudentă și preventivă din partea europenilor, cu un pendul deloc mecanic între funcționalitatea alianței strategice cu principalul partener global, capacitate de a acționa independent și abilitatea de a menține unitate în Uniunea Europeană.
