Connect with us

INTERNAȚIONAL

Pe 30 septembrie, macedonenii sunt chemați la urne pentru a se pronunța în legătură cu acordul cu Grecia privind numele Macedoniei și aderarea la NATO și UE

Published

on

Macedonia urmează să organizeze pe 30 septembrie un referendum pe tema schimbării numelui în ”Republica Macedonia de Nord”, un vot care va fi crucial pentru a pune capăt unui diferend cu Grecia care datează de mai bine de 27 de ani, o condiție fundamentală în vederea relansării aderării sale la Uniunea Europeană și NATO, anunță AFP, citat de Adevărul.ro.

Foto: Wikipedia

Macedonenii sunt chemaţi să răspundă întrebării: ”sunteţi pentru aderarea la Uniunea Europeană şi la NATO, acceptând acordul între Republica Macedonia şi Republica Grecia?” cu privire la viitorul nume al ţării.

În total 68 de deputaţi din 120 au aprobat această formulare.

Macedonia și Grecia au semnat la 17 iunie acordul pentru redenumirea Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei în Macedonia de Nord, după 27 de ani de dispute între cele două capitale.

Miniştrii de externe de la Atena şi Skopje, Nikos Kotzias şi Nikola Dimitrov, au semnat în localitatea de frontieră Prespes, în Grecia, acordul ce prevede schimbarea numelui actualei Foste Republici Iugoslave a Macedoniei în Macedonia de Nord, în prezența Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, dar și a comisarului european pentru politica de vecinătate și negocieri în vederea extinderii, Johannes Hahn.

Deputaţii din cadrul principalului partid de opoziţie (VMRO-DPMNE,dreapta naţionalistă) au părăsit sala Parlamentului înainte de vot, în semn de protest faţă de formularea întrebării.

Premierul social-democrat Zoran Zaev a declarat înainte de vot că acest referendum va fi ”consultativ”. Artizanul împreună cu omologul său grec Alexis Tsipras al acestui acord, Zaev a declarat la începutul lui iulie că procedura de validare ar urma să se încheie până la ”15 ianuarie” 2019.

Rezultatul referendumului rămâne incert, pentru că opoziţia de drepta, ostilă oricărui compromis cu Atena, ar urma să îndemne să se voteze ”nu”.

În cazul unui rezultat pozitiv, o revizuire constituţională urmează să fie validată de Parlament, însă cu o majoritate de două treimi. Or Guvernul Zaev nu dispune de această majoritate.

Însă lansarea soluşionării acestei dispute a dat deja primele rezultate pe teren diplomatic pentru Macedonia.

Cei 29 de lideri euro-atlantici au decis să invite Macedonia să devină cel de-al 30-lea membru al Alianței Nord-Atlantice, se arată în declarația finală a summitului adoptată de șefii de stat și de guverne din NATO, după acordul istoric dintre guvernele de la Skopje și Atena privind modificarea denumirii țării în Macedonia de Nord.

Alexis Tsipras a avertizat însă că dacă Guvernul macedonean nu reuşeşte să obţină o adoptare a revizuirii constituţionale, ”invitaţia NATO este anulată, iar negocierile cu UE nu se mişcă”.

Țările membre ale Uniunii Europene au convenit la 27 iunie să amâne decizia de a începe discuțiile de aderare cu Macedonia și Albania până anul viitor, cu condițiile ca cele două țări balcanice să efectueze mai multe reforme, îndeosebi în direcția combaterii corupției și a luptei împotriva crimei organizate, se arată în documentul concluziilor Consiliului Afaceri Generale desfășurat la Luxemburg. Conectivitatea europeană a Balcanilor de Vest a devenit o prioritate la nivelul Comisiei Europene după discursul privind starea Uniunii al lui Jean-Claude Juncker și a fost una dintre temele principale ale președinției bulgare la Consiliul UE.

Deschiderea negocierilor de aderare cu Skopje și Tirana, anunțate pentru iunie 2019, ar putea fi realizată sub președinția României la Consiliul Uniunii Europene, ce se va desfășura între 1 ianuarie – 30 iunie 2019.

Actuala agendă de extindere cuprinde țările partenere din Balcanii de Vest și Turcia. Negocierile de aderare au început în 2012 cu Muntenegru, în 2014 cu Serbia și în 2005 cu Turcia. Fosta Republică iugoslavă a Macedoniei este țară candidată începând din 2005, iar Albania a obținut statutul de țară candidată în 2014. Bosnia și Herțegovina (care a depus cererea de aderare la UE în februarie 2016) și Kosovo (Acordul de stabilizare și de asociere a intrat în vigoare în aprilie 2016) sunt țări potențial candidate.

În privința Balcanilor de Vest dar și în textul concluziilor convenite de țările UE, Serbia şi Muntenegru sunt considerate cele mai avansate pe calea integrării europene. Uniunea Europeană și Muntenegru, țară care anul trecut a devenit stat membru NATO, au deschis până în prezent 31 din 35 de capitole de negociere, dintre care 3 au fost agreate provizoriu. În privința Serbiei, au fost deschise 14 capitole de tratative din cele 35, dintre care 2 au fost adoptate provizoriu.

Un viitor summit UE-Balcanii de Vest ar putea fi organizat în anul 2020, sub președinția Croației la Consiliul UE.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

INTERNAȚIONAL

Președintele Ucrainei va cere sprijin internțațional pentru recuperarea Crimeei prin organizarea summitului internațional ”Platforma Crimeea”

Published

on

© President of Ukraine/ Official Website

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat convocarea summitului internaţional ”Platforma Crimeea”, pentru data de 23 august, cu scopul de a obţine sprijin internaţional în vederea recuperării Crimeei anexate de Rusia, intenţie pe care autorităţile proruse din această peninsulă au catalogat-o drept un ”nonsens”, relatează presa străină și Agerpres.

”Crimeea este inima Ucrainei. Însorită, blândă, strălucitoare. Cu şapte ani în urmă ne-au scos inima”, a spus Zelenski într-o intervenţie pe canalul său de Telegram, vineri, când Ucraina comemorează Ziua rezistenţei Crimeei împotriva ocupaţiei ruse.

Preşedintele ucrainean a semnat un decret prin care a creat ”Platforma Crimeea”, un forum de dialog al cărui obiectiv este încheierea ocupaţiei ruse asupra acestui teritoriu, şi au fost trimise invitaţii unor lideri din lumea întreagă pentru summitul din 23 august.

„Recuperarea Crimeei este o sarcină comună pentru comunitatea mondială, care se reunește pe Platforma Crimeea”, a scris președintele Ucrainei pe contul său de Twitter.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluție prin care se cere echitate în accesul la vaccinurile anti-COVID-19

Published

on

© United Nations

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat vineri, în unanimitate, o rezoluţie prin care se cere echitate în accesul la vaccinuri împotriva pandemiei de COVID-19, reflectând o anumită revenire la unitate a comunităţii internaţionale, potrivit unor diplomaţi, relatează AFP și Agerpres.

Rezoluţia, a doua într-un an adoptată de Consiliul de Securitate cu privire la pandemie, solicită, de asemenea, solidaritate şi încetarea focului în întreaga lume pentru a combate mai eficient virusul şi a efectua vaccinări.

Fapt rar la ONU, rezoluţia, elaborată de Regatul Unit, a fost susţinută de toţi cei 15 membri ai Consiliului de Securitate, potrivit surselor citate.

„Cu toţii ne confruntăm cu aceeaşi ameninţare, aceeaşi pandemie şi cooperarea internaţională şi acţiunea multilaterală sunt necesare”, a declarat un diplomat, sub rezerva anonimatului.

„Această rezoluţie poate fi un pas în direcţia corectă”, a spus el.

Capacitatea de negociere a țărilor bogate nu se rezumă doar la cantitatea de doze obținute, ci și la prețul acestora. Bangladeș, de exemplu, plătește în medie 4 dolari pentru fiecare doză de vaccin AstraZeneca, față de cei 3,5 dolari plătiți de statele-membre ale Uniunii Europene. Conform BBC, costul pentru această țară este chiar mai mare dacă se pune la socoteală și taxa de 1 dolar pe care principalul distribuitor de vaccin o percepe pentru fiecare doză, relatează Digi24.

Reamintim că la iniţiativa premierului britanic Boris Johnson, a fost organizat în cadrul Consiliului un summit al membrilor săi pentru a discuta despre implicaţiile schimbărilor climatice asupra păcii în lume, subiect asupra căruia cei 15 membri ai săi au abordări divergente.

Această reuniune are loc la câteva zile după revenirea oficială a Statelor Unite, sub conducerea democratului Joe Biden, în Acordul de la Paris din 2015 ce prevede limitarea încălzirii globale.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Klaus Iohannis, către liderii europeni: România susține inițiativele UE pentru securitate și apărare, dar în deplină complementaritate cu NATO

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a transmis vineri, la reuniunea prin videoconferință a liderilor UE consacrată securității și apărării, faptul că România susține implementarea inițiativelor Uniunii în domeniul apărării și securității, asigurându-se, în același timp, deplina complementaritate cu NATO, care rămâne fundamentul apărării colective pentru acele state care sunt membre ale Alianței.

Cei 27 de șefi de stat sau de guvern au purtat vineri o discuție strategică privind securitatea și apărarea, inclusiv cu participarea secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, subiectul fiind discutat într-un context particular, marcat de evoluții semnificative la nivel european și global, între care schimbarea Administrației de la Washington, finalizarea procesului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, lansarea unor procese interne de reflecție strategică privind Politica de securitate și apărare comună.

În Declarația adoptată, liderii europeni au reafirmat angajamentul UE de a coopera îndeaproape cu NATO, precum și de a întări parteneriatele cu ONU și parteneri regionali cheie. Un accent deosebit a fost plasat pe importanța întăririi cooperării transatlantice în baza unei agende consistente și ambițioase.

Citiți și Securitate și apărare: Liderii UE, angajament pentru cooperarea cu NATO și SUA. Statele membre vor operaționaliza Facilitatea pentru Pace și Fondul de Apărare pentru a consolida baza industrială și tehnologică a Europei

Citiți și Secretarul general al NATO, înaintea reuniunii cu liderii UE: Europa și America de Nord pot face față împreună, nu fiecare pe cont propriu, agresivității Rusiei și ascensiunii Chinei

Referitor la acest subiect, șeful statului a accentuat faptul că țara noastră rămâne angajată în eforturile Uniunii în domeniul securității și apărării, pentru promovarea intereselor și valorilor UE, precum și pentru consolidarea capacității sale de gestionare a amenințărilor și provocărilor la adresa securității.

Klaus Iohannis a evidențiat faptul că România susține implementarea inițiativelor Uniunii în domeniul apărării și securității, asigurându-se, în același timp, deplina complementaritate cu NATO, care rămâne fundamentul apărării colective pentru acele state care sunt membre ale Alianței.

Președintele a exprimat sprijinul ferm pentru consolidarea dialogului politic și pentru dezvoltarea parteneriatului strategic între UE și NATO, accentuând că relația transatlantică este esențială pentru securitatea Uniunii.

În ceea ce privește procesul de reflecție privind Busola strategică, președintele Klaus Iohannis a menționat că acesta constituie o oportunitate pentru definirea și consolidarea eforturilor Uniunii în domeniul securității și apărării.

Șeful statului a susținut că, în cadrul viitoarei Conferințe despre viitorul UE, ar trebui identificate căile prin care Uniunea poate să devină mai puternică, inclusiv pe plan global. Din acest punct de vedere, președintele Klaus Iohannis a menționat nevoia ca Uniunea să dețină, pe lângă o economie puternică, și o politică de securitate și apărare, precum și o politică externă puternice.

În acest context, președintele României a subliniat că elementul esențial al acțiunii Uniunii trebuie să fie unitatea UE, ca sursă a forței acesteia, atât pe plan intern, cât și extern.

Referitor la Vecinătatea Sudică, liderii europeni au avut un schimb de opinii cu privire la recenta comunicare a Comisiei Europene privind „O nouă agendă pentru Mediterana”, care reclamă un parteneriat reînnoit cu statele din Vecinătatea Sudică și răspunde obiectivului strategic de a asigura o vecinătate stabilă, sigură, democratică și prosperă a Uniunii.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

INTERNAȚIONAL14 mins ago

Președintele Ucrainei va cere sprijin internțațional pentru recuperarea Crimeei prin organizarea summitului internațional ”Platforma Crimeea”

INTERNAȚIONAL29 mins ago

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluție prin care se cere echitate în accesul la vaccinurile anti-COVID-19

U.E.39 mins ago

Ministrul Bogdan Aurescu, despre certificatele de vaccinare: ”Până când nu va exista o poziţie la nivel european, va trebui să aşteptăm”

ROMÂNIA16 hours ago

Primarul Emil Boc și Ovidiu Cîmpean, coordonatorul CIIC, au organizat dezbaterea privind viitorul document strategic al Municipiului Cluj-Napoca în materie de mobilitate 

Dragoș Pîslaru16 hours ago

Dragoș Pîslaru: România are un potențial imens pentru a fi reprezentată în cadrul rețelei europene Eurocities, unde se dezvoltă idei cu adevărat inovatoare pentru orașe incluzive

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

Liderii europeni doresc avansarea lucrărilor pentru implementarea Uniunii Sănătății și a Strategiei Farmaceutice pentru Europa

Vasile Blaga17 hours ago

Eurodeputatul Vasile Blaga: „La fel ca strategia comună privind vaccinarea, UE are nevoie de o strategie unică în implementarea certificatelor de vaccinare”

CONSILIUL EUROPEAN18 hours ago

Klaus Iohannis, către liderii europeni: România susține inițiativele UE pentru securitate și apărare, dar în deplină complementaritate cu NATO

CONSILIUL UE18 hours ago

Președinția portugheză a Consiliului UE speră ca până în vară să fie implementat certificatul de vaccinare

Corina Crețu18 hours ago

Eurodeputatul Corina Crețu consideră ”revoltătoare decizia de a lua 2% din cotele de venit din bugetul național care erau alocate municipiilor”: Sper că Guvernul va compensa prin a aloca mai multe fonduri europene direct municipiilor

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

Liderii europeni doresc avansarea lucrărilor pentru implementarea Uniunii Sănătății și a Strategiei Farmaceutice pentru Europa

EVENIMENTE20 hours ago

Dezbatere | Eurodeputații Cristian Bușoi și Nicu Ștefănuță: UE, în pragul disoluției dacă nu ar fi cumpărat împreună vaccinurile. PE, implicat în campania europeană de vaccinare

COMISIA EUROPEANA22 hours ago

Oleg Roibu, director juridic eMAG, consideră că noile norme propuse de Comisia Europeană pentru platformele digitale sunt ”echilibrate”: Majoritatea prevederilor sunt deja implementate de eMAG

EVENIMENTE22 hours ago

Dezbatere: Eurodeputații Cristian Bușoi si Nicu Ștefănuță: Este inadmisibil să avem prețuri diferențiate la tratamente. România are nevoie de o politică a medicamentului inteligentă

Dragoș Tudorache22 hours ago

Eurodeputatul Dragoș Tudorache: Comisia Europeană trebuie să intervină dur pentru protejarea pieței unice digitale împotriva distorsionării concurenței de către giganții tehnologici

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Charles Michel, după reuniunea virtuală a liderilor UE: Prioritatea noastră principală acum este accelerarea producției și livrării de vaccinuri anti-COVID. 50 milioane de doze vor fi fost livrate în UE până la finele lunii

Cristian Bușoi3 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, pledează pentru ”investiții masive în cercetare, inovare și tehnologii digitale”: Vor contribui la dezvoltarea economiilor statelor UE și la îmbunătățirea vieții cetățenilor

ROMÂNIA4 days ago

Valeriu Gheorghiță: România, pe locul 2 în UE la administrarea schemei complete de vaccinare anti-COVID

Dragoș Pîslaru5 days ago

Dragoș Pîslaru: Soliditatea PNRR constă în stimularea sinergiilor între măsurile celor șase piloni de reformă și dezvoltare ai Mecanismului de Redresare și Reziliență

INTERNAȚIONAL5 days ago

Israelul și Egiptul au convenit să construiască un gazoduct offshore pentru a creşte exporturile de gaze naturale lichefiate către Europa

Advertisement
Advertisement

Trending