Polonia a devenit o „națiune cadru” la Eurocorps, un element important al arhitecturii de comandă și control pentru aliații NATO și UE

Polonia a sărbătorit marţi accederea la rangul de „naţiune cadru” la Eurocorps, marcând consolidarea implicării sale în acest corp de armată european de reacţie rapidă cu sediul la Strasbourg, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

Până acum “naţiune asociată” la Eurocorps de la aderarea ei în 2002, Polonia s-a alăturat duminică Franţei, Germaniei, Spaniei, Belgiei şi Luxemburgului în grupul naţiunilor cadru.

„Eurocorps este un element important al arhitecturii de comandă şi control pentru aliaţii Atlanticului de Nord şi UE”, a declarat ministrul apărării polonez, Mariusz Blaszczak, în cadrul ceremoniei organizate marţi la Strasbourg şi în timpul căreia drapelul Poloniei a fost ridicat alături de cele ale altor cinci naţiuni cadru, în acordurile imnului naţional polonez.

Acesta a anunţat că Varşovia intenţionează să dubleze numărul contingentului său în cadrul corpului, care numără în prezent 60 de soldaţi. Un general polonez va prelua de asemenea comanda prin rotaţie a Eurocorps din 2023.

„Faptul că Polonia a atins rangul de naţiune cadru aduce o întărire materială şi umană binevenită statului major, care ne va întări capacităţile”, a salutat generalul belgian Peter Devogelaere, actual comandant al Eurocorps.

Creat în 1992, Eurocorps este un corp de armată unic ce regrupează o mie de soldaţi din şase ţări membre cunoscute drept „naţiuni cadru” (Franţa, Germania, Spania, Belgia, Luxemburg şi acum Polonia), care finanţează şi administrează organizaţia. Mai multe „naţiuni asociate” (Grecia, Turcia, Italia, România şi Austria) susţin de asemenea Eurocorps, furnizând ofiţeri în statul major.

Acest corp, a cărui misiune este să dirijeze şi să coordoneze operaţiuni multinaţionale la scară largă în numele UE şi NATO, poate comanda până la 60.000 de soldaţi ai forţelor terestre. În prezent, corpul conduce pentru UE un contingent de soldaţi în Republica Centrafricană.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare