Premierul Bulgariei, în plenul Parlamentului European: Trebuie să normalizăm relațiile cu Rusia, unul din vecinii noștri cei mai mari

Bulgaria, țara care a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie, susține normalizarea relațiilor dintre Uniunea Europeană și Rusia, a anunțat miercuri, în plenul Parlamentului European, premierul Boiko Borissov.

În ciuda criticilor pe care le avem la adresa acestor țări, a faptului că statele membre sunt destul de împărțite în ceea ce privește sancțiunile impuse Rusiei, eu cred că trebuie să încercăm să normalizăm relațiile cu unul din vecinii noștri cei mai mari, Rusia”, a spus șeful guvernului bulgar, în contextul prezentării priorităților președinției Bulgariei la Consiliul UE.

Borissov a recunoscut, însă, că subiectul relațiilor externe nu se află în competența statului membru care deține președinția Consiliului UE, în condițiile în care domeniul relațiilor externe intră în competența Consiliului Afaceri Externe prezidat de Înaltul Reprezentant, Federica Mogherini.

”Normalizarea relațiilor cu Rusia, însă, nu intră neapărat în domeniul nostru de competență și de aceea vom încerca să căutăm susținerea și din partea altor state europene”, a spus Borissov.

Citiți și Bulgaria deschide era spre o nouă extindere a UE. Din plenul Parlamentului European, premierul bulgar anunță: Este momentul să transmitem Balcanilor de Vest că au o perspectiva europeană 

Uniunea Europeană a dispus la finalul anului trecut prelungirea sancțiunilor până la 31 iulie 2018. Măsurile au fost introduse inițial la 31 iulie 2014, pentru o perioadă de un an, ca răspuns la acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina.

Decizia de prelungire a măsurilor restrictive a avut loc după președintele francez Emmanuel Macron și de cancelarul german Angela Merkel Merkela au prezentat în cadrul Consiliului European din 14 decembrie 2017, tadiul punerii în aplicare a acordurilor de la Minsk privind reglementarea din estul Ucrainei.

În ceea ce privește Bulgaria, Sofia a avut întotdeauna o poziție mai deschisă față de Moscova. De altfel, un Eurobarometru recent arată faptul că bulgarii sunt cetățenii europeni care au cea mai pozitivă percepție asupra Rusiei, într-un procent de 70%.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare