Președintele german, Frank-Walter Steinmeier, îndeamnă la continuarea combaterii schimbărilor climatice, ”o chestiune urgentă la nivel global”, chiar dacă ”războiul brutal al lui Putin” împotriva Ucrainei a dus la transformarea lumii într-un mod dramatic, ”devenind mai rea”.
Într-un discurs susținut la Universitatea Doshisha din Kyoto, Japonia, oprire a turneului său în Asia care include și o vizită în Coreea de Sud, oficialul german a semnalat că ”schimbările climatice și pierderea biodiversității avansează într-un ritm mult mai alert decât se credea”.
”Doar printr-un efort concertat al tuturor părților – care să valorifice cercetarea și ideile inovatoare ale celor mai inteligente minți ale noastre – vom reuși să încetinim (n.r.) ritmul schimbărilor climatice și vom putea proteja lumea în care trăim cu toții. Numai prin schimbul de cunoștințe, prin împărtășirea unei înțelegeri a limitelor dezvoltării și prin stabilirea de comun acord a ceea ce le datorăm celor care vor fi primii care vor resimți mai puternic impactul schimbărilor climatice vom avea o șansă de a aborda cu succes această sarcină cu care se confruntă omenirea”, a fost apelul lansat de Steinmeier.
Acesta este conștient că războiul lui Putin împotriva Ucrainei, care a determinat o ”schimbare epocală”, ridică două ”probleme suplimentare” când vine vorba de ”lupta împotriva schimbărilor climatice, care este cu adevărat o chestiune urgentă la nivel global”: ”într-o lume în care multe țări sunt afectate de război și încearcă să facă față consecințelor economice ale acestuia, se acordă mai puțină atenție altor probleme. Iar într-o lume ca aceasta, frica este în creștere. În acest moment, nimeni nu poate prezice cu siguranță efectele asupra comunității internaționale acum că Rusia a decis să distrugă fondația comună bazată pe reguli și valori, a completat președintele Germaniei.
”De la atacul Rusiei asupra Ucrainei din 24 februarie, trăim într-o lume care s-a transformat în mod dramatic. Este – în ciuda a tot ceea ce Japonia și Germania, împreună cu partenerii lor, au preconizat și au lucrat pentru a obține – o lume care este mai rea. Războiul brutal pe care președintele Vladimir Putin l-a început și care, în ultimele opt luni, a adus moarte și suferință în Ucraina este un dezastru, o schimbare epocală. Pentru ca comunitatea internațională să rămână capabilă să acționeze, trebuie să constatăm în mod obiectiv că această schimbare a avut loc și să tragem concluziile respective. Peste tot în lume, prețurile cresc; în multe țări, aprovizionarea cu energie este sub presiune și există un risc crescut de foamete și sărăcie” a evocat Steinmeier nevoia de obiectivitate și rațiune.
Pe de altă parte, ”incertitudinea și frica nu sunt premise bune pentru a încerca abordări inovatoare sau pentru ca lumea să se angajeze pe noi căi”, consideră președintele german.
”Noi, europenii, suntem profund recunoscători, având în vedere această situație, că avem alături de noi un partener atât de important și de fiabil precum Japonia. Pentru că în această lume periculoasă, nesigură și incertă, a devenit cu atât mai important să ne coordonăm unii cu alții și să acționăm împreună. Numai prin adoptarea unor poziții comune și ferme putem face progrese în atingerea obiectivelor noastre. Acest război trebuie să înceteze! Și nu se poate decât dacă Rusia se retrage din Ucraina. În plus, nu putem permite ca războiul din Europa să încetinească semnificativ ritmul luptei noastre împotriva schimbărilor climatice. Depinde de noi să rămânem angajați în această sarcină atât de vitală pentru noi toți. Nu putem lăsa nicio criză să ne deturneze eforturile”, a mai spus Frank-Walter Steinmeier.
El consideră că este ”responsabilitatea noastră să ne asigurăm că este menținut un nivel minim de cooperare internațională”, chiar dacă ”totul tinde spre confruntare”.
”Aceasta include cooperarea care transcende diferențele politice. Pentru că, fără cooperare, nu vom reuși niciodată să abordăm sarcina cu care se confruntă omenirea, și anume schimbările climatice”, a conchis președintele Germaniei.