Secretarul de stat american Mike Pompeo anunță că SUA și UE au făcut ”progrese reale” privind reluarea călătoriilor: Cele două părţi înţeleg că economiile noastre depind de aceasta

Secretarul de stat american Mike Pompeo a anunțat că s-au înregistrat progrese în discuțiile cu Uniunea Europeană referitoare la redeschiderea frontierelor pentru călători provenind din SUA, unde epidemia de coronavirus se manifestă virulent, anunță DPA și AFP, citate de Agerpres.

”În ceea ce priveşte convorbirile cu UE, noi am făcut de fapt progrese”, a declarat secretarul de stat american, întrebat în cursul unei conferinţe de presă despre decizia UE de a exclude SUA de pe lista ţărilor pentru care şi-a redeschis frontierele.

”Am înregistrat progrese reale, progrese tehnice”, le-a transmis Pompeo jurnaliştilor miercuri la Washington despre discuţiile sale cu europenii.

”Vrem să ne asigurăm că cetăţenii europeni nu vor fi afectaţi de călătoriile provenind din Vest”, a adăugat Pompeo, subliniind că numeroşi călători tranzitează SUA pentru a se duce în Europa.

Acesta a punctat că aceasta este o problemă ”complexă”, dar ”noi am făcut progrese reale și trebuie acum să ajungem la concluzie. Cele două părți înțeleg că economiile noastre depind de aceasta”, a mai spus secretarul de stat american.

Statele membre UE au decis să ridice treptat, de la 1 iulie, restricțiile temporare aplicate pentru cetățenii din 15 țări aflate pe o listă care cuprinde China, dar cu condiții, dar exclude Statele Unite, Brazilia și Rusia.

Lista este revizuită și actualizată, când este cazul, o dată la două săptămâni.

SUA au trecut miercuri de pragul a 3 milioane de cazuri de contaminare cu noul coronavirus.

Prima putere economică mondială este de departe ţara cea mai afectată în lume de pandemie cu peste 130.000 de morţi şi cu o explozie a numărului de infecţii în sudul şi vestul ţării.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare