Șefa Comisiei Europene îndeamnă la unitate în fața șocurilor geopolitice: Avem resursele necesare pentru a face față fiecărei crize – stabilitate, reziliență și voință

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat marți necesitatea unui răspuns unitar al Uniunii Europene la crizele globale, în contextul în care efectele tensiunilor geopolitice se resimt direct în viața de zi cu zi a cetățenilor.

Declarațiile au fost făcute la Hanovra, cu ocazia decernării Medaliei Landului Saxonia Inferioară, o distincție acordată pentru merite deosebite față de această regiune germană, unde von der Leyen are rădăcini familiale.

„Am văzut din nou cât de rapid se resimt șocurile geopolitice în Europa. Nu la nivel abstract, ci foarte concret: la benzinării, în supermarketuri, în aeroporturi”, a declarat aceasta.

În acest context, șefa executivului european a pledat pentru solidaritate între statele membre.„Atunci când trăim aceste crize globale în viața de zi cu zi, răspunsul nostru trebuie să fie să rămânem uniți, nu să ne fragmentăm”, a spus ea.

Von der Leyen a subliniat că securitatea energetică trebuie abordată la nivel european, nu național. „Securitatea energetică a Europei este o prioritate și o responsabilitate comună. Niciun stat membru nu se poate proteja singur”, a punctat aceasta.

Președinta Comisiei a amintit că Uniunea Europeană a reușit deja să gestioneze o criză energetică majoră „prin unitate și determinare”.

În discursul său, von der Leyen a făcut și o paralelă simbolică între reziliența Europei și cea a cailor, inspirată de emblema Saxoniei Inferioare. „Caii emană un calm extraordinar și reziliență și cred că sunt un simbol potrivit pentru vremurile noastre agitate”, a arătat ea.

În același timp, liderul european a evidențiat necesitatea consolidării rezilienței în fața incertitudinilor globale. „Avem resursele necesare pentru a face față fiecărei crize: stabilitate, reziliență și voință. Acesta este simbolul pe care îl reprezintă Armăsarul Saxon și această medalie”, a adăugat von der Leyen.

Dincolo de dimensiunea imediată a crizelor, aceasta a pledat pentru menținerea unei viziuni pe termen lung pentru proiectul european.

 „Trebuie să fim capabili să ne imaginăm un viitor mai bun și să lucrăm pentru el, indiferent cât de dificile sunt provocările”, a spus aceasta.

În viziunea sa, obiectivul rămâne o „Europă independentă, care protejează pacea, libertatea și prosperitatea și care își afirmă valorile în lume”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare