Țările UE pledează ca educația și formarea profesională să contribuie la consolidarea valorilor europene, într-un context marcat de alegerile europene și presiunea asupra democrației

Înainte de alegerile europene de anul viitor și într-un moment în care democrația se află sub presiune și nu poate fi considerată ca fiind de la sine înțeleasă, miniștrii educației din țările membre ale UE au adoptat concluziile privind contribuția educației și formării la consolidarea valorilor europene comune și a cetățeniei democratice, arătând că “formarea unor cetățeni activi și conștienți de valorile lor comune este mai relevantă ca niciodată”. 

“Protecția valorilor pe care le împărtășim ca europeni și importanța cetățeniei democratice reprezintă însăși coloana vertebrală a societăților noastre și o prioritate absolută pentru președinția spaniolă. Astăzi, reafirmăm rolul educației în formarea unor cetățeni activi, angajați și creativi” a declarat Pilar Alegria, ministrul spaniol al educației, formării profesionale și sportului, conform unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

În special, Consiliul invită statele membre să promoveze în continuare valorile europene comune și cetățenia democratică, la toate nivelurile și tipurile de educație și formare și, în special, să:

– să promoveze educația pentru cetățenie și să consolideze sentimentul de identitate și de apartenență la nivel local, regional, național și al UE

– să îmbunătățească cunoașterea și înțelegerea UE și a istoriei acesteia

– să promoveze educația mediatică pentru a ajuta oamenii să ia decizii în cunoștință de cauză

– să îi ajute pe noii veniți în UE să își dezvolte competențele pentru o participare activă

– să promoveze dreptul copiilor și al tinerilor de a fi ascultați.

– să se asigure că mediile de învățare sunt spații sigure și favorabile incluziunii

Statele membre, împreună cu Comisia, sunt în continuare invitate să stimuleze educația privind valorile europene comune și să promoveze cetățenia democratică în cadrul agendei politice în materie de educație și formare.

Aceasta include măsuri precum mobilitatea, înfrățirea și cooperarea transnațională în cadrul întregii comunități educaționale europene. Acțiunile Erasmus+ fac parte, de asemenea, din ceea ce poate contribui la o mai bună cunoaștere a UE, a valorilor sale și a proceselor sale democratice.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare