Uniunea Europeană pregătește posibilitatea amânării, până în iulie, a termenului de ieșire a Marii Britanii din comunitatea europeană, în contextul în care acordul convenit de Theresa May cu negociatorii de la Bruxelles în luna noiembrie a anului trecut riscă să fie respins de Parlamentul britanic, vot ce va avea loc mâine, anunță The Guardian.
Marea Britanie ar trebui să părăsească Uniunea Europeană la 29 martie, în timpul președinției române la Consiliul Uniunii Europene, dar acest termen este considerat acum de Bruxelles ca fiind nerealist, ca urmare a opoziției cu care se confruntă Guvernul britanic în Camera Comunelor. Bruxelles-ul așteaptă ca Londra să formuleze în următoarele săptămâni o cerere oficială de prelungire a Acordului 50 al Tratatului Uniunii Europene.
Dacă se va întâlmpla acest lucru, Finlanda, stat care ne va succeda la Consiliul Uniunii Europene, va fi cea care va gestiona acest dosar.
După primirea solicitării formale, președintele Consiliului European, Donald Tusk, ar urma să convoace un summit european special.
Oficiali UE au declarat pentru cotidianul The Guardian că durata prelungirii termenului negocierilor în virtutea Articolului 50 va fi determinată în funcţie de motivul invocat de premierul Theresa May pentru solicitarea de amânare.
O prelungire ”tehnică” până în iulie va fi probabil primul pas pentru a oferi Guvernului Theresa May timp suplimentar pentru revizuirea şi ratificarea actualului Acord Brexit imediat după ce Downing Street va avea o idee clară despre ce vrea majoritatea din Camera Comunelor.
Funcţionari europeni de rang înalt au explicat că ar putea fi oferită o amânare mai mare, printr-o altă decizie, în cazul în care în Marea Britanie vor fi convocate alegeri parlamentare anticipate ori un nou referendum pe tema apartenenţei la UE, deși viitoarele alegeri europarlamentare vor crea complicații.
Însă scrutinul europarlamentar programat în luna mai în ţările UE va crea complicaţii. ”Sesiunea Parlamentului European va începe în iulie. Vor trebui să existe în continuare eurodeputaţi britanici dacă Marea Britanie va fi în continuare stat membru UE. Dar lucrurile nu sunt albe sau negre în Uniunea Europeană”, a explicat un diplomat european.
Comisia Europeană urmează să publice luni un document prin care va oferi clarificări suplimentare despre statutul temporar al frontierei dintre Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, în speranţa că unii deputaţi britanici vor decide să susţină acordul privind Brexit-ul, dar oficiali UE sunt sceptici în legătură cu perspectivele.
Liderii Uniunii Europene au semnalat în mai multe rânduri că Acordul Brexit – contestat de policieni de la Londra pentru că situaţia frontierei irlandeze ar risca să blocheze permanent Marea Britanie în uniunea vamală comunitară – nu va fi modificat sau reinterpretat.
Votul parlamentar britanic pe tema Acordului Brexit este programat pe 15 ianuarie.
Theresa May vrea renegocierea situaţiei frontierei nord-irlandeze. Acordul pe tema Brexit prevede un statut special pentru provincia britanică Irlanda de Nord, în scopul evitării introducerii controalelor la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. Prevederea este contestată de numeroşi parlamentari britanici. Garanţiile acordate Irlandei de Nord riscă să blocheze Marea Britanie în ”serii de negocieri repetate” în următorii ani, se arată în raportul guvernamental de evaluare juridică. Theresa May a amânat deja votul parlamentar pe tema Acordului Brexit, de teama unui eşec.





